Președintele propagandist și prețul plătit de noi toți

Președintele Klaus Iohannis pare intrat total în logica de campanie electorală. Atunci când Ion Iliescu sau Traian Băsescu s-au implicat politic de la Cotroceni s-a lăsat invariabil cu scandal și s-a ridicat problema neutralității șefului statului.

Din punct de vedere legal, Curtea Constituțională a evitat o soluție clară, când fostul președinte Traian Băsescu a apărut în campania din 2014 purtând un tricou cu PMP. Și Băsescu torpila zilnic guvernul Ponta acum șase ani, la fel cum procedează Klaus Iohannis acum cu PSD în opoziție, nu la putere.

La cererea fostului premier Victor Ponta de a stabili dacă președintele se poate implica în campanie, CCR a arătat la vremea respectivă că rezolvarea acestei probleme nu intră în atribuțiile sale.

”Curtea dă aviz consultativ pentru propunerea Parlamentului de suspendare din funcție a președintelui României, prilej cu care instanța constituțională poate constata săvârșirea unor fapte grave prin care președintele încalcă prevederile Constituției”, a explicat atunci CCR.

Așadar, chestiunea rămâne deschisă. Își mai poate exercita președintele rolul constituțional de mediator, mai ales în momente de criză majoră, între puterile statului și între stat și societate? La ce ne folosește daca președintele iese din haina de șef de stat și nu mai joacă rolul de contrapondere în balanța puterii, atunci când Guvernul greșește flagrant sau apar tensiuni majore între stat și societate, cum se întâmplă azi?

Președintele Klaus Iohannis a apărat fără rezerve decizia Guvernului de a închide piețele care funcționează în spații închise, calificând-o drept o ”măsură justă și binevenită”. Cât de justă și binevenită este vedem bine: zeci de proteste întinse în toată țară. Până și ministrul agriculturii a simțit nevoia să-și ceară scuze. Toți primarii din România își bat acum capul să găsească soluții la o decizie pripită.

Pe bună dreptate, oamenii n-au prea înțeles de ce o piață închisă nu poate funcționa mai departe sub aceleași restricții și măsuri preventive ca un supermarket.

În loc să tragi oblonul, n-ar fi totuși mai ”just” și ”mai binevenit” să obligi administrația piețelor prin lege să pună doi jandarmi și polițiști care să impună respectarea regulilor (mască, dezinfectanți, distanțare), exact așa cum se întâmplă în supermarket? Nu era mai simplu așa?

Președintele a susținut, marți seara, măsura Guvernului și a dat vina pe PSD că, în loc să aplaude decizia, a votat rapid în Parlament un amendament prin care stabilește că ”piețele rămân deschise”.

Sigur că PSD a exploatat mediatic un subiect care a scufundat PNL câteva procente în sondaje. Evident că nici PSD nu și-a bătut prea tare capul să reglementeze clar condițiile în care aceste piețe pot funcționa în plină criză sanitară pentru a proteja oamenii de acolo, limitându-se la un gest pur populist.

Nu grija de oameni s-a manifestat la PSD, ci fuga disperată după voturi.

Dar deciziile arbitrare generează reacții pe măsură. Președintele și guvernul au crezut că nu se întâmpla mare lucru dacă trimit acasă niște amărâți care nici nu contribuie cu vreun sfanț la bugetul de stat. Zero pierderi la buget, zero interes față de cei afectați de închidere. Să fie sănătoși!

Evaluare total greșită.

Închiderea unor piețe nu afectează doar vânzătorii și micii producători, ci un întreg ecosistem. Pe lângă țărani sau comercianți, acolo în piață merg și cei cu venituri mai mici, dar și numeroși cumpărători care au deja producătorii lor preferați.

Clienții și vânzătorii se cunosc de ani de zile, au încredere în marfa lor, de la legume, la brânză, miere, pește sau alte produse agricole, pe care nu le găsesc în marile magazine.

Pentru toți acești oameni, decizia Guvernului de a trage oblonul în piețele care funcționează în spații închise este pur și simplu arbitrară, revoltătoare, lipsită de sens, câtă vreme supermarketurile pot funcționa bine-merci.

Chiar așa a și fost: o măsură insuficient gândită, luată pe genunchi, de un guvern cuprins de panică, după ce România a depășit 10 mii de cazuri de infectări pe zi.

• G4Media.ro a scris în repetate rânduri despre nevoia de decizii ferme pentru a opri răspândirea pandemiei. Închiderea unor sectoare economice poate fi o soluție in extremis, dar cu două condiții: să nu fie arbitrară (cum e cazul piețelor versus magazine) și să fie însoțită de măsuri compensatorii pentru cei păgubiți direct. Or, în cazul închiderii aproape peste noapte a piețelor, nici una dintre aceste condiții nu a fost îndeplinită.

Guvernul Orban și președintele Iohannis au simțit nevoia să arate că se implică din nou în mod direct în rezolvarea crizei sanitare, când au realizat amploarea dezastrului din spitale, cu secțiile de terapie intensivă pline. Săptămâni la rând au lăsat gestionarea pandemiei exclusiv pe seama autorității locale, un sistem falimentar de gestionare a crizei, despre care am scris și avertizat de câte ori am avut ocazia, inclusiv la Cotroceni în conferințele săptămânale de presă.

Sunt perfect de acord că o neutralitate totală nu poate fi, totuși, imaginată. Președintele în funcție ajunge la Cotroceni cu sprijinul partidului din care provine. Sigur că rămâne legat de PNL și îi este dator, însă datoria supremă o are față de cetățeni și public.

Dar de aici până la transformarea lui într-un mic propagandist de partid, care neagă realitatea, evidențele și conduce țara doar cu ochii pe sondaje, este cale lungă. Prestigiul și credibilitatea funcției prezidențiale au de suferit, societatea în ansamblu are de pierdut. Nici Klaus Iohannis nu câștigă mare lucru. Ce ascendent mai are asupra PNL dacă apără partidul și guvernul necondiționat, indiferent de amploarea prostiile comise?

Cui folosește azi că președintele Klaus Iohannis, din dorința de a feri guvernul Orban de măsuri nepopulare, a evitat săptămâni la rând să-și asume pârghiile puterii centrale în plină pandemie? Înainte să ajungem în acest dezastru sanitar, Iohannis făcea apologia descentralizării într-un moment care reclama totuși intervenția ferma a puterii centrale.

Ironia sorții e că sistemul falimentar de delegare a deciziei în plan local, susținut din rațiuni pur electorale, face o victimă chiar din Sibiu, orașul președintelui Iohannis. Aici autoritățile locale, de la Primărie la Prefectură, au amânat nepermis aplicarea unor restricții și măsuri hotărâte. Au stat paralizate cu ochii pe București așteptând instrucțiuni care n-au mai venit.

Sibiul este pentru a treia zi consecutiv campion pe țară la rata de infectare, cu uriașul procent de 11 la mia de locuitori, morgile sunt pline, iar orașul e la un pas de carantină. Chiar și așa, în plină catastrofă sanitară, autoritatea locală evită să-și asume decizia închiderii orașului.

Sibiul este azi  – ce palmă peste obrazul președintelui –  simbolul eșecului în gestionarea pandemiei. Klaus Iohannis declara marți seară la Cotroceni că nu știe de ce s-a ajuns la un număr atât de mare de infectări, dar răspunsurile sunt banale: realitatea nu poate fi acoperită cu propagandă, fuga de decizie nu rezolvă problemele, amânarea măsurilor nepopulare agravează situația, frica și lașitatea liderilor politici ocupați exclusiv cu campania electorală ne costă pe toți un preț cam mare.

Un președinte echilibrat, așa cum Klaus Iohannis a arătat de multe ori că este, ar fi înțeles demult toate astea și ar fi acționat puțin altfel.