G4Media.ro

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, va participa la summitul G7 din Italia

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, va participa la summitul G7 din Italia

Preşedintele turc Recep Tayyip Erogan va participa la summitul şefilor de stat şi de guvern din G7, programat să aibă loc în iunie în Italia, a anunţat miercuri biroul de presă al şefei guvernului italian, informează AFP, citată de Agerpres.

Summitul şefilor de stat şi de guvern – ce se va concentra pe conflictele din Ucraina şi Fâşia Gaza – se va desfăşura în perioada 13-15 iunie la Borgo Egnazia, o staţiune de lux lângă Bari, în regiunea Apulia, în sudul Italiei.

Din G7 fac parte – alături de Italia – Canada, Franţa, Germania, Japonia, Regatul Unit şi SUA.

Şefa guvernului italian Giorgia Meloni a discutat cu Erdogan şi i-a mulţumit pentru că „a confirmat participarea sa” la summit.

Împreună, ei au discutat despre „starea relaţiilor bilaterale şi principalele scenarii de criză internaţionale”, potrivit biroului de presă al Giorgiei Meloni.

Papa Francisc urmează de asemenea să participe la lucrările G7, la o şedinţă dedicată Inteligenţei Artificiale.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, precum şi preşedintele Emiratelor Arabe, şeicul Mohammed bin Zayed al-Nahyan, se vor deplasa la rândul lor în Italia.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...