G4Media.ro

Președintele sârb revendică victoria partidului său în alegerile legislative / Opoziția denunță…

Sursa foto: European Council

Președintele sârb revendică victoria partidului său în alegerile legislative / Opoziția denunță fraudarea votului / “Alegătorii fantomă” din Belgrad

Președintele sârb Aleksandar Vucic a revendicat duminică seară victoria partidului său (SNS, dreapta naționalistă) în alegerile legislative, din care ar urma să iasă și mai puternic cu cel puțin 127 de locuri din cele 250 ale parlamentului, transmite agenția AFP, citată de boursorama.com.

„Vom avea o majoritate absolută în Parlament cu 127 de locuri”, a declarat el în cadrul unei conferințe de presă, pe baza a 76% din buletinele de vot numărate. În legislatura precedentă, SNS a avut 120 de locuri.

Omniprezent în mass-media, președintele a fost prezent pe toate afișele, făcând din aceste alegeri legislative și locale un referendum asupra persoanei sale. „Treaba mea a fost să fac tot ce mi-a stat în putință pentru ca dumneavoastră să obțineți o majoritate absolută în parlament”, a declarat el duminică seara, „foarte mândru” de campania desfășurată.

Rezultatele oficiale sunt așteptate abia luni seara, potrivit opoziției reunite sub sigla „Serbia împotriva violenței” (SPN), care ar fi obținut 23,5% din voturi.

Această coaliție, formată în urma uriașelor manifestații care au zguduit țara în luna mai după ce 19 persoane au fost ucise în două schimburi de focuri de armă – dintre care unul într-o școală primară -, a denunțat în mod constant o campanie părtinitoare, despre care susține că a fost afectată de fraude.

Marinika Tepic, liderul listei SPN, a condamnat „producția de alegători care nu locuiesc nici în Serbia, nici în Belgrad, ceea ce constituie o încălcare flagrantă a legii”. „Vom folosi toate mijloacele legale și democratice pentru a apăra voința belgrădenilor și a cetățenilor din întreaga Serbie”, a adăugat ea.

Contracandidatul ei, Radomir Lazovic, a menționat deja duminică dimineață neregulile – afirmând că a fost poate „cel mai murdar proces electoral”, referindu-se la „cumpărarea de voturi, semnături false…”.

De asemenea, opoziția a afirmat că la Belgrad au sosit autobuze pline de oameni pentru a vota.

Centrul pentru Cercetare, Transparență și Responsabilitate (CRTA), a cărui echipă de observatori a afirmat că a fost atacată la Odzaci (nord-est) „după ce a înregistrat un caz de corupție electorală, unde zeci de buletine de vot au fost aduse la birourile partidelor politice”, a declarat că „cea mai mare îngrijorare este cauzată de numărul mai mare de alegători aduși la Belgrad din alte locuri”.

Premierul Ana Brnabic a respins aceste acuzații în cadrul unei conferințe de presă susținute în cursul serii. Într-un exercițiu obișnuit și pentru președinte, ea a enumerat titlurile din presa care nu susțin SNS, acuzând faptul că se încearcă semănarea haosului prin minciuni.

“Alegătorii fantomă” din Belgrad

La ultimele alegeri parlamentare, desfășurate împreună cu alegerile prezidențiale și municipale din aprilie 2022, SNS și aliații săi au câștigat 120 din cele 250 de locuri din parlament, iar Aleksandar Vucic a fost reales pentru un al doilea mandat.

Dar, după împușcăturile din mai, opoziția a cerut noi alegeri parlamentare, pe care Vucic le-a convocat la începutul lunii noiembrie, sperând să își consolideze controlul.

Într-o campanie foarte scurtă, opoziția a pledat pentru „o viață fără frică de cei puternici”, o societate mai calmă și o îmbunătățire a situației economice într-o țară puternic afectată de inflație, în special la alimente. Rata anuală a inflației a depășit 15% în primăvară, înainte de a scădea la 8% în noiembrie.

Președintele a promis că va crește salariul mediu la 1.400 de euro în următorii ani și că va majora pensiile la 650 de euro.

În septembrie, salariul mediu din țară era de 560 de euro.

Campania a fost marcată, de asemenea, de revenirea în politică a unor figuri ultranaționaliste din trecut, printre care Vojislav Seselj – fostul mentor politic al lui Aleksandar Vucic pe vremea când acesta era încă membru al Partidului Radical Sârb de extremă dreapta, condamnat apoi de justiția internațională pentru crime împotriva umanității.

El este acum un aliat al SNS în alegerile locale din Belgrad.

În capitală, opoziția încă speră să puncteze – semnalând nereguli și acolo.

„Se estimează că până la 20.000 de alegători fantomă au fost importați în Serbia pentru a vota pentru SNS la alegerile locale din Belgrad”, a declarat Djordje Miketić, un candidat sub sigla Serbia împotriva violenței.

„Facem apel la toți actorii politici din Serbia și la comunitatea internațională să nu rămână tăcuți în fața acestui jaf brutal și le spunem cetățenilor să fie pregătiți să își apere voința electorală”, a adăugat el.

Alegerile de duminică au fost monitorizate de peste 5.500 de observatori – sârbi și străini, un număr nemaiîntâlnit până acum în Serbia. O conferință de presă a observatorilor internaționali este programată pentru luni după-amiază.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Pregateste furtul alegerilor ca numai al nostrii stiu de la inceputul mandatului cum vor fi alegerile urmatoare si nu uita sa ne spuna constant in sondaje?