G4Media.ro

Președintele Senatului, Anca Dragu: Sunt șocată de faptul că PSD și PNL…

sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Președintele Senatului, Anca Dragu: Sunt șocată de faptul că PSD și PNL blochează un drept constituțional, acela de a depune o moțiune de cenzură/ Azi vom trimite către Guvern înștiințarea

Președintele Senatului, Anca Dragu, a declarat, marți, înainte de ședința Birourilor Permanente Reunite ale celor două Camere, că este șocaltă de faptul că PSD și PNL blochează un drept constituțional, depunerea unei moțiuni de cenzură de către USR PLUS și AUR.

Dragu a mai precizat că pe baza regulamentului parlamentar, azi va fi trimisă către Guvern înștiințarea privind înregistrarea moțiunii de cenzură.

Și președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a anunțat, luni seară, la Realitatea Plus, că dacă marți nu va exista cvorum în Birourile Permanente Reunite pentru stabilirea calendarului moțiunii de cenzură, atunci va comunica personal Guvernului moțiunea de cenzură și va fi demarată astfel procedura moțiunii.

De la ora 11.00, este programată cea de-a patra şedinţă a Birourilor Permanente Reunite, în încercarea de a stabili un calendar pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură. În primele trei şedinţe, fie nu s-a întrunit cvorumul, fie au existat discuţii legate de procedură şi de legalitate a moţiunii.

Redăm cele mai relevante declarații făcute de Anca Dragu înainte de ședința conducerii Parlamentului:

  • Astăzi vom trimite către guvern această înștiințare. E o obligație legală în baza regulamentului, e obligația președintelui Camerei Deputaților de a informa Guvernul. Eu sunt șocată de această situație în care colegii de la PSD și PNL blochează un drept constituțional, acela de a depune o moțiune de cenzură.
  • Vom treace această analiză după acest birou permanent reunit, PNL și PSD trebuie să înțeleagă că trebuie să dea curs acestei moțiuni de cenzură, care trebuie să ajungă în Parlament de dezbatere și la vot.
  • În acest moment nu s-a refăcut o coaliție la nivelul Parlamentului. Acest USL 2 nu este foarte clar. Demisia mea ar trebui să fie în plenul senatului, și atunci ar fi foarte clară această colaborare PSD PNL. (…). Nu vreau să fiu ipocrită, dar parcursul moțiunii ar fi și mai dificil dacă eu n-aș fi aici.
  • Cred că am găsit soluțiile dar vă vom convoca după această ședință a BPR (birourile permanente reunite). După acest BPR vă vom da mai multe indicații.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Zici ca e ca-n Lord of the Rings.
    Au luat-o razna si doar pentru a-și mulțumi sefii.
    Sunt convins ca exista si in P N L oameni nor-mali!
    Am zarit acum ceva timl pe siteul Camerei Deputatilor o interpelare a PNL in legatura cu RENAR. Nu i-au raspuns la ce a solicitat.

  2. e greu sa te socheze ceva la USL+UDeMeReu

    – au vrut sa macelareasca justitia in Martea neagra (cautati pe google daca ati uitat)
    – l-au propus pe ROMANICA-NORMALA-EDUCAT prim ministru
    – au fost si in spatele OUG13 si a asaltului PSDraknea asupra justitiei (PNL a criticat si atunci USR+ pentru opozitia care au facut-o, Iohanis ne-a convins cu lipsa lui de actiune, Iohanis a demis-o pe LCK, fra prea multa lupta)
    – au omorat dosarul 10 AUGUST
    – au facut numiri la fel pe incompetenta si pe pile si rudenie
    – au facut acelasi PNDL
    – au aceeasi retorica impotriva USR+
    – „guvernul meu” a fost cu binecuvantarea PSD (sa nu fim naivi)
    – lupta comuna impotriv motiunii

    declaratii belicoase intre cele doua partide, fac parte din jocul (mai bine spus circul) politic, dar FAPTELE VORBESC

    va fi foarte greu pentru PeeeeNeeeeLeeee sa dovedeasca ca nu sunt la fel ca PeeeeSeeeDeeee

    • Au călcat de in picioare victimele de la Colectiv pe ale căror lacrimi și cadavre au luat ființă cu susținerea lui Werner # geaca roșie”!
      😂Și noi ca un popor de oi am mers la vot și i-am ales😂

  3. Este deja clar . Si-au dat cu totii arama pe fata . USRPLUS si Orban sunt deja aliatii lui AUR impotriva PSD si PNL. Acum doar decizia luii Barna la intilnirea cu presedintele poate schimba cite ceva . Daca as fi Iohannis as iesi public si as accepta plecarea lui Citu de la cirma guvernului si as cere revenirea USRPLUS la guvernare . Astfel Orban pierde partidul si Citu devine doar seful PNL numind chiar el un nou prim ministru acceptat de USRPLUS si UDMR.Daca Barna nu accepta se face clar asocierea lui si a USRPLUS cu AUR (definitiv nu punctual )si se devoaleza si contributia posibil nociva a sefului PNL ce isi va autoeticheta parcursul impotriva PNL.

    • Lasă-mă să ghicesc, președintele va face o propunere care tergiversează plecarea lui Cîțu și amână acțiunile usr cu scopul de a-i îndepărta pe votanții usr-ului de partid și cu scopul de a-l propti pe Cîțu la congres. Doi iepuri dintr-un foc, ce coincidență. Iohannis încă nu pricepe că ăștia tineri nu dau șanse la nesfârșit. Nici n-ar avea cum să priceapă, el trăiește într-un mediu neconcurențial unde ai tot timpul și toate șansele din lume.

    • ai o fractura majora in gandire

  4. Exact. De mult timp nu am vazut un comentariu atat de clar, de la cineva care si lucreaza, in privat, si face si analize pertinente. A fost o reala placere sa citesc aceasta prognoza minunata. As cere g4media sa o publice.

  5. Nu este niciun blocaj.
    Procedura este clară în constituție.
    Este o încălcare a jurământului depus.
    Președinții camerelor vor informa parlamentul despre procedura constituțională.