G4Media.ro

Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, întrevedere cu reprezentanţii companiei Lockheed Martin: Compania îşi…

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, întrevedere cu reprezentanţii companiei Lockheed Martin: Compania îşi propune să dezvolte proiectul din România într-un hub european în domeniul eficienţei şi securităţii energetice

Ilie Bolojan, preşedintele Senatului României, a avut luni o întrevedere cu reprezentanţii companiei americane Lockheed Martin, unul dintre liderii mondiali în domeniul industriei de apărare şi tehnologie aerospaţială. Compania îşi propune să dezvolte proiectul din România într-un hub european în domeniul eficienţei şi securităţii energetice, iar cercetarea şi componentele necesare să fie realizate cu instituţii de cercetare şi companii din România, transmite News.ro.

Potrivit Senatului, discuţiile au vizat subiecte de interes comun, în special partajarea de tehnologie şi parteneriate economice. De asemenea, întâlnirea a confirmat angajamentul reciproc pentru susţinerea inovaţiei şi cercetării.

”Cele două delegaţii au discutat despre investiţia pe care Lockheed Martin o are în vedere pentru dezvoltarea unei fabrici dedicate producţiei de baterii de mare capacitate la Sinteza Oradea, împreună cu industria naţională, precum şi implementarea unor programe de cercetare, inclusiv inteligenţă artificială”, arată comunicatul oficial.

Compania îşi propune să dezvolte proiectul din România într-un hub european în domeniul eficienţei şi securităţii energetice, iar cercetarea şi componentele necesare să fie realizate cu instituţii de cercetare şi companii din România.

Preşedintele Senatului i-a asigurat pe reprezentanţii Lockheed Martin de tot sprijinul instituţional pentru realizarea acestei investiţii, mai spune Senatul.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Sa ne radem!în ce tara din lume un pres de senat are atribuții sa discute ..sa facs contracte cu industriași ai unei tari?Chiar dacă suntem colonie sua e cale lunga!

    • Tu nu te poți râde pe tine însuți, dar poți râde de tine și de tâmpeniile suveraniste pe care pe ai in cap.

  2. În urma campaniei publicitare a apucat vreunul dintre voi un f35 la promoție?
    Astia cică vin sa investească, asa au venit și ăi de la bechtel. Au investit pana le-am rămas datori cu miliarde de dolari.
    Cu toate astea nu îmi fac griji, vin suveranistii si le arată dosul roșu