G4Media.ro

Preşedintele SUA, Donald Trump, nu exclude o intervenţie armată împotriva Iranului

Sursa foto: The White House

Preşedintele SUA, Donald Trump, nu exclude o intervenţie armată împotriva Iranului

Preşedintele american Donald Trump ar lua în considerare utilizarea forţei armate pentru a împiedica Iranul să se înarmeze nuclear, însă a evitat, într-un interviu acordat revistei Time, un răspuns direct la întrebarea dacă ar putea avea loc o intervenţie pentru protejarea resurselor petroliere, transmite Agerpres.

În interviul publicat marţi, Reuters observă un ton diferit de cel al unor congresmeni republicani, care au cerut o reacţie militară: Trump a declarat că impactul atacurilor recente asupra unui petrolier norvegian şi a unuia japonez în Golful Oman a fost până acum „foarte minor”.

Întrebat dacă s-ar gândi la o acţiune armată împotriva Iranului, pentru a evita ca regimul de la Teheran să obţină arme nucleare sau pentru a asigura libertatea comerţului cu petrol prin Golful Persic, preşedintele a răspuns: „Aş acţiona cu siguranţă legat de armele nucleare şi aş lăsa cealaltă chestiune sub semnul întrebării”.

Statele Unite au acuzat Iranul de atacurile asupra petrolierelor, prezentând ca dovadă o serie de imagini cu o ambarcaţiune a Gardienilor Revoluţiei, în care membri ai forţei iraniene de elită îndepărtează o mină magnetică neexplodată de pe coca navei japoneze atacate în 12 iunie.

Secretarul interimar al apărării, Patrick Shanahan, a anunţat luni că SUA desfăşoară încă 1000 de militari în Orientul Mijlociu, în scop defensiv, şi a menţionat îngrijorarea faţă de ameninţarea din partea Iranului.

Tensiunile între Washington şi Teheran s-au acumulat după decizia de anul trecut a administraţiei Trump de a retrage unilateral Statele Unite din acordul nuclear încheiat în 2015 şi de a reintroduce sancţiunile împotriva Iranului. După atacurile de săptămâna trecută din Golful Oman, a crescut temerea că este posibilă o confruntare armată între cele două ţări.

Luni, Iranul a anunţat că va încălca în curând limitele convenite pe plan internaţional privind rezervele de uraniu îmbogăţit de concentraţie redusă, în ciuda apelurilor de a-şi respecta angajamentele.

Trump a declarat că este de acord cu evaluările serviciilor de informaţii americane potrivit cărora Iranul s-a aflat în spatele atacurilor asupra petrolierelor, dar a susţinut că de când a ajuns preşedinte ostilitatea Teheranului faţă de SUA a scăzut.

„Dacă vă uitaţi la retorica actuală prin comparaţie cu zilele când semnau acordul acela (din 2015 – n. red.), când auzeam tot timpul ‘moarte Americii, moarte Americii, vom distruge America, vom ucide America’, nu mai aud prea mult asta. Şi nu mă aştept să mai aud”, este citat preşedintele în interviul din Times.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Lecţia pentru restul ţărilor cu arme nucleare e simplă: fraier să fii să renunţi la ele, că imediat te calcă americanii.

  2. Il mananca si p-asta-n cur ca pe Hemoroidica!
    Bai, prostule, vezi ca la tine-n tara te face Soros de caca-ola in fiecare zi, tu te apuci de razboaie aiurea ca sa demonstrezi ce? Ca te faci de rasul rasilor ca-n Iraq si Afghanistan?
    Bai, atata stiu americanii astia: sa mergem sa-i omoram pe unii! De ce? Asa, ca suntem jmekeri pa giagichii! Cu ce mandat, cu ce drept? Ee, lasa asa, nu suntem noi jandarii mondiali?
    Doar c-o sa va fwuta directia musiu Putin, asa cum a facut-o in ultimii 5 ani!

  3. razboiul aduce progres (cel putin in domeniul medical)