G4Media.ro

Preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa a fost testat pozitiv la COVID-19

sursa foto: Facebook\ Cyril Ramaphosa

Preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa a fost testat pozitiv la COVID-19

Preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa a fost testat pozitiv la COVID-19 duminică şi a început un tratament, suferind de simptome uşoare ale bolii, notează AFP, citată de Agerpres.

Cyril Ramaphosa, 69 de ani, vaccinat complet, a început să se simtă „rău” după ce a părăsit la prânz ceremonia oficială de la Cape Town în onoarea fostului preşedinte Frederik de Klerk, decedat luna trecută, a declarat preşedinţia într-un comunicat seara târziu.

Şeful statului a purtat o mască neagră în cursul ceremoniei la care au participat aproximativ 200 de persoane într-o biserică din oraş, cu excepţia momentului în care a rostit elogiul funebru.

„Preşedintele, complet vaccinat, s-a izolat la Cape Town şi şi-a delegat toate prerogativele vicepreşedintelui David Mabuza pentru săptămâna viitoare”, a adăugat biroul preşedintelui, adăugând că ceremonia s-a desfăşurat cu respectarea regulilor sanitare.

Cu toate acestea, persoanele care au fost în contact cu şeful statului au fost sfătuite să urmărească apariţia unor eventuale simptome ori să se testeze.

Cyril Ramaphosa este supravegheat de serviciile sanitare ale armatei. Deocamdată nu au fost comunicate informaţii care să precizeze dacă a fost contaminat cu noua variantă Omicron detectată luna trecută în Africa de Sud.

Omicron este în prezent sursa majorităţii contaminărilor din Africa de Sud, care cunoaşte o creştere exponenţială a cazurilor de la apariţia sa. Numărul spitalizărilor rămâne însă destul de scăzut.

Africa de Sud este oficial ţara africană cea mai afectată de pandemie. Ţara a numărat mai mult de 3,1 milioane de cazuri, dintre care peste 90.000 de decese, reaminteşte AFP.

sursa foto: Facebook\ Cyril Ramaphosa

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...