Președintele Trump l-a anunțat pe secretarul interimar al Apărării. Locul lui Mattis va fi luat de adjunctul său
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat că funcția de secretar al Apărării va fi preluată actualul secretar adjunct, Patrick Shanahan, transmite agenția EFE, citată de Agerpres.
”Sunt încântat să anunţ că subsecretarul nostru foarte talentat Patrick Shanahan va prelua ca interimar postul de secretar al apărării, începând din 1 ianuarie 2019. Patrick are o mare listă de reuşite ca subsecretar de stat şi mai înainte la Boeing. El va fi genial!”, a scris Donald Trump pe Twitter.
Jim Mattis a demisionat joi de la conducerea Pentagonului, urmând ca el să rămână la post până în februarie. Între timp, Trump a decis să numească un succesor mai devreme,
Patrick Shanahan a fost numit subsecretar al apărării în iulie iulie 2017 şi anterior a lucrat timp de mai mulţi ani pentru compania aviatică Boeing, experienţă evidenţiată şi de Trump în mesajul transmis duminică.
Mattis a demisionat la o zi după ce a fost anunțată retragerea trupelor americane din Siria. În scrisoarea sa de demisie, Mattis a apreciat că ”forţa” Statelor Unite este ”indisolubil legată” de forţa unui sistem ”complet şi unic” realizat împreună cu aliaţii Washingtonului, declaraţii ce par să contrasteze cu gândirea lui Trump, care crede că alte state profită de pe urma leadership-ului american
Foto: Wikipedia
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank