
Preşedintele Ungariei a promulgat legea care interzice marşul Pride, în ciuda protestelor
Preşedintele Ungariei, Tamas Sulyok, a promulgat o lege propusă de partidul de guvernământ al premierului Viktor Orban care le va interzice comunităţilor LGBTQ+ să organizeze marşul anual Pride, sfidând criticile organizaţiilor pentru drepturile omului că restricţionează libertatea de întrunire, relatează Reuters, preluată de Agerpres.
Protestatarii au blocat un pod în centrul Budapestei marţi seara, după ce parlamentul a adoptat măsura, accelerând votarea legii, care a fost propusă luni de partidul de dreapta Fidesz al lui Orban.
Preşedintele Tamas Sulyok, un fost şef al Curţii Constituţionale care a fost ales în această poziţie în mare parte ceremonială în urmă cu un an de către majoritatea parlamentară Fidesz, a promulgat legea. Biroul său nu a răspuns la întrebările adresate miercuri de Reuters.
Legea interzice marşul Pride pe motiv că ar putea fi considerat dăunător copiilor. De asemenea, poliţia poate folosi camere de recunoaştere facială pentru a identifica persoanele care participă la eveniment şi pentru a acorda amenzi participanţilor.
Orban, care se confruntă cu o economie în dificultate şi cu o provocare fără precedent din partea unui nou partid de opoziţie înainte de alegerile din 2026, critică de mult timp comunitatea LGBT.
Politicile sale îl pun adesea în conflict cu restul Uniunii Europene. Hadja Lahbib, comisarul european pentru egalitate, a scris pe platforma X că „dreptul de întrunire paşnică este un drept fundamental care trebuie susţinut în întreaga Uniune Europeană”.
Michael O’Flaherty, comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, o instituţie independentă care promovează drepturile omului în Europa, a declarat că este „foarte îngrijorat” de noua lege şi l-a îndemnat pe Sulyok să se opună prin veto.
Primarul liberal al Budapestei, Gergely Karacsony, a criticat, de asemenea, legea şi a spus că marşul Pride din acest an „ar putea fi mai mare ca oricând”. Organizatorii au precizat că intenţionează să continue cu pregătirea marşului din acest an – programat pentru 28 iunie – în ciuda interdicţiei.
„Budapesta este oraşul libertăţii, va exista Pride”, a spus Karacsony.
Orban, în funcţie din 2010, a promis, de asemenea, să reprime finanţarea străină a instituţiilor media şi ONG-urilor independente, încurajat de mişcările aliatului său, preşedintele american Donald Trump.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.