G4Media.ro

Preşedintele Xi Jinping propune un nou model de securitate globală: ”Să ne…

sursa foto: Captură video

Preşedintele Xi Jinping propune un nou model de securitate globală: ”Să ne opunem construirii securităţii naţionale pe baza insecurităţii în alte ţări”

Preşedintele chinez Xi Jinping a reconfirmat opoziţia Chinei faţă de sancţiunile unilaterale joi într-un discurs, fără a menţiona direct acţiunile punitive ale Occidentului împotriva Rusiei pentru invadarea Ucrainei, notează Agerpres, care citează Reuters.

China a criticat în mod repetat sancţiunile occidentale, inclusiv cele împotriva Rusiei, dar a avut grijă să nu acorde asistenţă Moscovei ce ar putea conduce la sancţiuni impuse Beijingului.

Într-un discurs video la conferinţa anuală a Forumului Boao pentru Asia (BFA) pe Insula Hainan din sudul Chinei, Xi a avertizat că „decuplarea” economică şi tacticile de presiune precum întreruperea lanţurilor de aprovizionare nu ar putea funcţiona.

„China ar dori să propună o iniţiativă de securitate globală” care să susţină „principiul indivizibilităţii securităţii”, a spus Xi.

„Ar trebui să menţinem principiul indivizibilităţii securităţii, să construim o arhitectură de securitate echilibrată, eficientă şi durabilă şi să ne opunem construirii securităţii naţionale pe baza insecurităţii în alte ţări”, a adăugat el.

Rusia insistă ca guvernele occidentale să respecte un acord din 1999 bazat pe principiul „securităţii indivizibile” potrivit căruia nicio ţară nu-şi poate consolida propria securitate în detrimentul altora.

China şi Rusia s-au apropiat din ce în ce mai mult, iar China a refuzat să condamne invadarea Ucrainei de către Rusia, pe care Moscova o numeşte „operaţiune specială”. China a dat vina pentru criza din Ucraina pe expansiunea NATO spre Est.

Xi a spus că sunt necesare eforturi pentru a stabiliza lanţurile de aprovizionare globală, dar a adăugat că economia Chinei este rezistentă şi că tendinţa ei pe termen lung nu s-a schimbat.

Economia Chinei trece printr-o perioadă turbulentă din cauza impactului eforturilor sale agresive de a stopa răspândirea COVID-19, în special în hub-ul economic Shanghai. Xi nu a menţionat criza COVID în China, în timpul discursului.

sursa foto: Captură video

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

34 comentarii

  1. Pai, in primul rand ar trebui sa avem o definitie unnitara a SECURITATII.
    Caci daca Rusia sau China isi definesc „securitatea” astfel incat pe o raza de 2000Km sa nu existe niciun pistol cu aer comprimat, ca se simt ele „amenintate”, atunci nu-i bine.
    Apoi, tarile mai mici ce sa faca? Nu au dreptul sa se alieze cu cine cred de cuviinta pentru a-si asigira securitatea in fata unor colosi ca China, sau Rusia, sau SUA?
    Sa fim seriosi! Tarilor mari si foarte mari le-ar conveni ca in rest sa existe doar tari mici care sa nu aiba dreptul sa se alieze cu nimeni si sa stea in pozitia ghiocelului.

    • Să fim serioși! Pe Rusia cine a amenințat-o până în prezent? Nimeni! Că nu-i convine că nu este lăsată să facă ce vrea ea, este altă problemă . Ce țară vecină cu Rusia se simte în siguranță dacă nu urmează politica Rusiei? Niciuna! Dar, asta este Ciuma Roșie., sălbatici și la propriu și la figurat!

    • Tari mari, foarte mari, tari mici, ghiocelul…
      Parca îl aud pe ceaușescu cu noua ordine mondiala… Adică tari precum alea care ne sunt încă datoare financiar, sa fie pe picior de egalitate cu cele din top. Pai asta seamănă exact cu politica stângii, muncesc fraierii, iar alții sa stea și sa aștepte ajutoare. Exista o chestie de-zice „munca”. Doar aia te ridica. Unii au impresia ca dacă au unele resurse sauu zăcăminte, au vreun merit. Nu. Tocmai situația de acum, care va impune renunțarea la hidrocarburi, va genera o răsturnare a raportului existent. Rusia și OPEC, Venezuela și alte tari blagoslovite cu hidrocarburi vor ieși din scena. Adio vânzări, adio bani, adio dezvoltare, adio securitate.

  2. Eeeecztraordinar! E valabil si pentru obtinerea de „securitate nationala” prin invadarea preventiva si repetata de catre Rusia a unei tari vecine? Se poate construi securitatea Rusiei pe seama insecuritatii Ucrainei?

    • Xi nu se adreseaza muritorilor de rand ca noi, nici macar statelor degeaba ca Ro. Se adreseaza marilor puteri nucleare. Inca nu invatam ca nu suntem toti egali, credem ca de pe ge4 forum influentam geopolitica.

    • Genial, gicule. Deci, se adreseaza si Rusiei, nu? Mesajul meu ramane valabil. Banuiesc ca o putem considera o mare putere, cel putin nucleara, ca militara ne-am cam lamurit…

    • Nu cred c-ai înțeles. El vrea să spună ceea ce a spus și Putin, când și-a motivat inițial invazia: că expansiunea NATO a stat de fapt la baza invaziei (și nu invazia în sine, sau perdeaua de fum băgată ulterior cu de-nazificarea, sau cum spui tu: „construirea securitatea Rusiei pe seama insecurității Ucrainei”).

      Citat din articol:
      „China a dat vina pentru criza din Ucraina pe expansiunea NATO spre Est.”

    • @tiberius n-ai inteles, nu e vorba de securitatea tarilor mici. E vorba de impartirea zonelor de influenta aka US sa nu se mai implice in zona Chinei, Rusiei, etc.

    • @ gicu bugetar wannabe – Pai vezi postache ca s-a ajuns la aceeasi concluzie-intrebare: Oare tarile, asa, mai mici nu au si ele dreptul la autodeterminare? Nu au dreptul sa aleaga in ce „zona de influenta” sunt?

  3. Tare asta, nicio tara, doar China si Rusia (in mod individual, evident). In ceea ce priveste NATO, sa fim seriosi, acolo sunt 30 de state care colaboreaza pentru securitatea lor.

    • Și câți ani au trecut de la admiterea României și a balticilor în NATO?
      Dar Rusia s-a trezit să se simtă amenințată de Bosnia, mare putere vecină cu amărâta Rusie.

    • @un urs – ?? Bosnia??

  4. Daca propunerile astea vin de la CCP (PCR), nu multumesc.

  5. Un imb*cil.Made in PRC.

  6. la ce „insecurităţii” se refera nenea?
    la „insecurităţi”-le dictaturilor totalitare cumva?
    Cum ramane cu securitatea statelor suverane, democratice, ghimpe in coasta dictaturii totalitare Putin care nu mai suporta democratiile vecine? Si vorba aia tiranul s-a si pus pe treaba in eliminarea democratiilor ghimpe din coasta lui.

  7. pai stie ca ei urmeaza dupa genocidul care il fac cu minoritatile de la ei

    • China asta comunista nu mai are nimic din intelepciunea veche a chinezilor.Altii care construuesc omul modern…Va uitati la Rusia si la societatea lor inapoiata si grobiana si vedeti China.De aia nici nu-i critica pe rusi pt crimele odioase si gratuite.Nici pt chinezi viata umana nu are nici o valoare ci doar „realizarile marete” conteaza.Doua societati in declin ,care construiesc de fapt omul de „newandertal” !Se mai salveaza doar cativa cu mondializarea asta ,ca mai intra in contact mai des cu cei normali din occident….Vai de capul lor saracii !

  8. cam 20 -25% din economia chinei este produs de firme straine care au avut grija ca anumite componente speciale sa nu se produca pe teritoriul chinei. Daca isi intrerup aia afacerile ca in rusia o sa se uite xi la fabrici si uzine cat de frumoase sunt. Mai sunt fabrici chinezesti care au licente dar tot asa depind de importul unor componente speciale

  9. lyng si-mping asta are viziuni de genocid in masa a minoritatilor pe care doar el le impartaseste nu si starile democratice

  10. Parca suntem intr-o comedie ieftina. Bineinteles ca invadarea unei tari vecine, distrugerea completa cu scopul de a o desfiinta (dupa declaratiile ca acea tara „nu exista”), nu reprezinta o „insecuritate” la adresa ei.
    O „insecuritate” in schimb, sunt sanctiunile economice, pe care China le numeste „unilaterale” (ca si cum niste sanctiuni ar putea fi bilaterale), in conditiile in care o mare parte din statele lumii le-au implementat. Cum anume poti asocia cuvantul „uni” aici, nu pot sa-mi dau seama.
    Dar da, cum zicea cineva mai sus, cel mai probabil discursul marelui carmaci chinezesc se adreseaza marilor puteri, nicidecum „teritoriilor” celorlalte.

  11. Probabil se referea la intarirea securitatii Chinei in detrimentul securitatii Taiwanului

  12. mutati naibii toata productia in america si europa. Sa se manance intre ei si pangolinii.

    • Telefonu de pe care cel mai probabil scrii chestiile astea o sa-si quadrupleze valoarea aproape instantaneu, in momentul in care se-ntampla asta. Singurul motiv pt care ne permitem chestii pe care le consideram banale si indispensabile la ora actuala este datorita faptului ca undeva in asia este un chinez dispus sa munceasca la viteze inumane cu o precizie de speriat pentru un salariu de aproape nimic.
      Situatie polar opusa cu predispozitia muncitorilor europeni sau americani, care vor sa munceasca putin, prost si pe bani multi.

  13. Zice tov. Xi: „să ne opunem construirii securităţii naţionale pe baza insecurităţii în alte ţări”. E un mesaj adresat tov. putin, ca mie asa imi suna? 😀

  14. Securitatea sa nu fie facuta pe insecuritatea altora. Iarna nu-i ca vara. Omul e o persoana umana. Sa fie bine sa nu fie rau. Ai, n-ai mingea, tragi la poarta.

  15. Fain!Ce se potriveste!Bietu Hagi(d.p.d.v. al afirmatiilor).In constiinta publica va ramane,todeauna,ca fiind un mare fodbalist.

  16. China are probleme economice din cauza inchiderii Shanghai-ului asa cum SUA are probleme cu inflatia din cauza razboiului din Ucraina

  17. Rusiastanul cere ca 300 milioane de est europeni sa rămână fără securitate pentru ca 140 de milioane de supuși rusnaci sa se simtă in siguranța cu 6000 de rachete nucleare .
    🖕

    • Ai uitat cele cinci mii de tancuri, aproape doua mii de avioane, peste doua mii de elicoptere, vreo douaj de mii de blindate, nush cate sute de distrugatoare si trei… ahem, doua crucisatoare cu rachete de croaziera.

  18. Xi e șmecher, trăiască Partidul Comunist Chinez și muncitorii de pretutindeni o7

  19. Ucraina conform legislației internaționale și a acordurilor este stat suveran și independent. Până la restabilirea integrității teritoriale, a suveranității și independenței nu prea e nimic de discutat.

  20. Si uite asa avem aici stirile de luna viitoare:
    China s-a decis sa salveze lumea de insecuritatea nationala, inlocuind-o cu un sistem de securitate globala
    #chinacomesfirst #genghiskhandidnothingwrong #fortheempire