G4Media.ro

Președintele Zelenski a ajuns în Elveţia, unde va participa la summitul privind…

sursa foto: Twitter / Volodimir Zelenski

Președintele Zelenski a ajuns în Elveţia, unde va participa la summitul privind pacea în Ucraina / 57 de şefi de stat şi de guvern din toate regiunile lumii vor participa la conferinţă

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit vineri în Elveţia, unde a doua zi va începe o conferinţă privind pacea în Ucraina, ce va reuni zeci de şefi de stat şi de guvern, transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Kievul speră să obţină de la ‘Conferinţa la nivel înalt privind pacea’ un larg sprijin internaţional în favoarea planului său ce vizează încheierea războiului declanşat de invazia rusă în Ucraina în februarie 2022.

”Vor fi două zile de muncă activă cu ţări din toate regiunile lumii, cu naţiuni diferite care sunt însă unite de obiectivul comun de a ne apropia de o pace justă şi durabilă în Ucraina”, a explicat şeful statului ucrainean pe reţeaua X.

La reuniunea la nivel înalt găzduită de luxosul complex hotelier Burgenstock, din apropierea oraşului Lucerna, vor participa invitaţi din 92 de ţări şi opt organizaţii.

În total, 57 de şefi de stat şi de guvern din toate regiunile lumii vor participa la conferinţă, au anunţat vineri seară autorităţile elveţiene.

Potrivit lui Volodimir Zelenski, discuţiile vor aborda chestiuni privind securitatea nucleară, securitatea alimentară şi întoarcerea prizonierilor de război.

În ultimele săptămâni, liderul ucrainean a efectuat un turneu diplomatic menit să ducă la creşterea presiunii din partea comunităţii internaţionale asupra Rusiei.

El a fost miercuri în Arabia Saudită, după ce la începutul lunii se deplasase în Qatar, Filipine şi Singapore.

În timpul acestui summit, la care Rusia nu a fost invitată şi unde China nu va participa, liderii nu vor începe negocieri de pace, dar vor încerca să facă un ”prim pas” pe calea către pace în Ucraina, au explicat autorităţile elveţiene.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Un numar impresionant strans. Bravo lui Zelensky. E un prim pas.