G4Media.ro

Preşedintele Zelenski renunţă la destituirea generalului Zalujnîi de la comanda armatei ucrainene…

Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)

Preşedintele Zelenski renunţă la destituirea generalului Zalujnîi de la comanda armatei ucrainene (presă)

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a încercat să îl destituie pe generalul Valeri Zalujnîi de la comanda armatei, dar acesta a refuzat să îşi părăsească postul şi nu s-au găsit doritori să îi ia locul, afirmă presa preluată miercuri de dpa, transmite Agerpres.

Cotidianul britanic The Times a scris marţi, citând ca surse ofiţeri cu funcţii importante, că Zelenski îl convocase luni pe general la o întrevedere personală, în cadrul căreia Zalujnîi le-a spus consilierilor prezidenţiali că evaluarea lor privind situaţia militară este mai pozitivă decât realitatea.

Ca urmare, generalului i s-a cerut demisia, iar când acesta a refuzat, preşedintele a afirmat că va semna un decret de demitere. Cum mai mulţi succesori posibili au refuzat oferta de a prelua comanda supremă, Zelenski a fost obligat să facă pasul înapoi.

Publicaţia citată adaugă că şeful statului a fost forţat să revină asupra deciziei şi de presiunile Statelor Unite, ale Regatului Unit şi ale unor oficiali militari superiori.

Şi ziarul The Guardian a relatat despre tentativa de demitere, bazându-se pe surse parlamentare din opoziţie.

Ministerul apărării de la Kiev a dezminţit informaţiile din presă încă de luni, printr-un mesaj pe Telegram.

Agenţia dpa observă că relaţiile dintre Zelenski şi Zalujnîi sunt considerate tensionate de câteva săptămâni, în contextul eşecului contraofensivei ucrainene împotriva ruşilor.

Generalul în vârstă de 50 de ani a ajuns comandant al armatei cu câteva luni înainte de începutul războiului; sub comanda sa, forţele ucrainene au rezistat invaziei ruse şi chiar au recucerit unele teritorii ocupate. Este popular atât printre soldaţi, cât şi în rândul ucrainenilor în general şi a dezminţit zvonurile că ar avea ambiţii politice.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...