Preşedinţia azeră a COP29 a propus 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate pentru combaterea schimbărilor climatice
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor climatice pentru ţările în curs de dezvoltare la 250 de miliarde de dolari pe an până în 2035. Este pentru prima dată când o cifră exactă a fost propusă în mod oficial la Baku, după două săptămâni de negocieri, comentează AFP, conform Agerpres.
Au mai rămas doar câteva ore până la încheierea oficială a Conferinţei anuale a ONU privind schimbările climatice, programată să se închidă vineri seară la Baku, dar care ar putea intra în prelungiri.
Până în prezent, ţările dezvoltate s-au angajat să furnizeze 100 de miliarde de dolari pe an în perioada 2020-2025, conform Declaraţiei emise de Preşedinţia COP29, deţinută de Azerbaidjan, şi publicată de AZERTAC.
Noul text publicat vineri stabileşte separat un obiectiv ambiţios, acela de a colecta un total de 1.300 de miliarde de dolari pe an până în 2035 pentru ţările în curs de dezvoltare; acest total include partea ţărilor dezvoltate şi alte surse de finanţare (fonduri private sau noi taxe, de exemplu).
Fondurile de finanţare pentru climă sunt utilizate de ţările sărace pentru a investi în energie cu emisii reduse de carbon şi pentru a-şi adapta economiile la o climă mai distructivă, de exemplu prin investiţii în irigaţii sau prin adaptarea oraşelor la inundaţii mai frecvente.
Ţările în curs de dezvoltare au solicitat alte cifre decât 250 de miliarde pe an, inclusiv „cel puţin 500 de miliarde de dolari pe an” din partea unui grup care cuprinde 134 de ţări, inclusiv China.
Uniunea Europeană, cel mai mare contribuitor mondial la finanţarea combaterii schimbărilor climatice, nu a dezvăluit public suma pe care este pregătită să o angajeze. În schimb, ea solicită progrese în alte domenii, în special măsuri suplimentare de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, o propunere care s-a lovit de rezistenţa grupului de ţări arabe, care se opun oricărei măsuri ce vizează combustibilii fosili, scrie AFP.
Cea de a 29-a sesiuni a Conferinţei părţilor la Convenţia-cadru a ONU privind schimbările climatice (COP29) s-a desfăşurat la Baku în perioada 11 – 22 noiembrie.
COP se reuneşte în fiecare an, iar Preşedinţia COP se schimbă între cele cinci regiuni recunoscute ale ONU – şi anume Africa, Asia, America Latină şi Caraibe, Europa Centrală şi de Est şi Europa de Vest şi altele. Preşedinţia COP30 va fi exercitată de Brazilia.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.