Președinția ucraineană recunoaște că situația este „complicată” la nord de Bahmut
Preşedinţia ucraineană a recunoscut luni că situaţia este „complicată” la nord de Bahmut, regiunea cea mai disputată în estul Ucrainei, la o zi după ce grupul de mercenari Wagner anunţase capturarea localităţii Krasna Hora, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Situaţia este complicată în apropiere de Soledar: localitatea Paraskovievka este ţinta unor bombardamente şi atacuri intense”, a indicat preşedinţia de la Kiev în buletinul său cotidian.
Soledar, un oraş cucerit de ruşi în ianuarie, este situat la nord de Bahmut, pe care Moscova încearcă să-l captureze încă din vară cu preţul unor pierderi grele de ambele părţi şi al unor mari distrugeri.
Localitatea Paraskovievka este următoarea în drumul către Bahmut, în imediata apropiere a satului Krasna Hora, a cărui capturare a fost revendicată duminică de patronul grupului paramilitar rus Wagner, Evgheni Prigojin. Luptătorii Wagner se află în prima linie a acestei bătălii, notează AFP.
La rândul său, Ministerul rus al Apărării a confirmat luni în mod oficial că localitatea ucraineană Krasna Hora, situată între oraşele Bahmut şi Soledar în regiunea Doneţk, a fost preluată de către forţele ruse, potrivit EFE.
Statul Major ucrainean a indicat în propriul său raport cotidian că trupele ruse au bombardat 16 localităţi în apropiere de Bahmut în ultimele 24 de ore cu tancuri, mortiere şi artilerie.
Un responsabil al ocupaţiei ruse în estul Ucrainei, liderul separatist Denis Puşilin, afirmase vineri că trupele ruse controlează de acum trei din cele patru rute de aprovizionare a forţelor ucrainene către Bahmut.
Preşedinţia ucraineană a recunoscut de asemenea o situaţie „tensionată” în apropiere de Vugledar, mai la sud, unde trupele ruse atacă.
„Ruşii continuă să bombardeze constant localităţile vecine”, a indicat administraţia de la Kiev luni.
La Herson, în sudul Ucrainei, trei persoane au fost ucise şi una rănită în urma bombardamentelor din ultimele 24 de ore, potrivit sursei citate.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii