Preşedinţia ungară a UE anunţă deschiderea primelor capitole din negocierile de aderare cu Albania
Uniunea Europeană a deschis primele capitole din negocierile de aderare cu Albania, a declarat marţi ministrul ungar de externe Peter Szijjarto la a doua conferinţă interguvernamentală UE-Albania, pe care a prezidat-o în Luxemburg, transmite agenția MTI, citată de Agerpres.
El a apreciat că evenimentul este „istoric” şi a afirmat că accelerarea integrării europene a statelor din Balcanii Occidentali este o prioritate a preşedinţiei ungare a Uniunii.
Şeful diplomaţiei de la Budapesta a susţinut că „este nevoie de acţiuni urgente pentru menţinerea credibilităţii politicii de extindere (a UE – n. red.), de aceea trebuie să accelerăm procedurile”. În acelaşi timp, el a observat că UE are nevoie de un nou impuls, care ar putea veni de la ţările balcanice.
Szijjarto a constatat că majoritatea statelor membre ale UE doresc o extindere pe baza meritelor ţărilor candidate, iar în cazul Albaniei sunt evidente meritele în materie de economie, politică şi probleme sociale.
El a calificat drept o „onoare” începerea negocierilor cu Tirana sub preşedinţia ungară a UE şi şi-a exprimat speranţa că „nu va trebui să aşteptăm până la următoarea preşedinţie ungară” pentru a vedea o altă ţară gata de aderare.
Comisarul european pentru extindere şi politica de vecinătate Oliver Varhelyi a declarat în aceeaşi conferinţă de presă că UE şi Albania marchează un „moment istoric”, iar calea către negocieri semnificative este clară. Reprezentantul Bruxellesului a adăugat că datorită preşedinţiei ungare este acum neîndoielnică includerea extinderii Uniunii printre primele trei priorităţi ale blocului european.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank