G4Media.ro

Preşedinţii Joe Biden şi Emmanuel Macron au discutat despre încetarea focului în…

Captură X

Preşedinţii Joe Biden şi Emmanuel Macron au discutat despre încetarea focului în Liban

Casa Albă a anunţat că preşedintele american Joe Biden a discutat vineri cu omologul său francez Emmanuel Macron despre eforturile de încetare a focului între Israel şi Hezbollah în Liban, transmite AFP, transmite Agerpres.

„Au făcut bilanţul evoluţiilor din Ucraina şi Orientul Mijlociu, inclusiv a eforturilor de a ajunge la un acord de încetare a focului în Liban, care va permite locuitorilor de ambele părţi ale Liniei Albastre să se întoarcă acasă în siguranţă”, potrivit unui comunicat de presă al Casei Albe.

Cei doi lideri „s-au angajat să rămână în strânsă consultare, direct şi prin intermediul echipelor lor de securitate naţională”, se adaugă în comunicat.

Statele Unite şi Franţa au iniţiat deja o propunere de încetare a focului în Liban la sfârşitul lunii septembrie, care nu a fost urmată de rezultate. Cu toate acestea, cele două ţări îşi dublează eforturile pentru a stabili o încetare a focului în Liban, unde armata israeliană luptă împotriva mişcării islamiste pro-iraniene Hezbollah.

Emisarul special al preşedintelui american, Amos Hochstein, a vizitat în această săptămână Libanul şi Israelul pentru a încerca să obţină un armistiţiu între beligeranţi, menţionând „progrese suplimentare” în discuţii.

Armata israeliană a lansat o campanie de lovituri masive în Liban pe 23 septembrie împotriva Hezbollah, care a deschis un front pentru sprijinirea Hamas după 7 octombrie 2023, urmată de operaţiuni la sol. Israelul spune că vrea să îndepărteze Hezbollah pentru a permite întoarcerea a aproximativ 60.000 de locuitori din nordul ţării strămutaţi din cauza luptelor.

Luptele dintre Israel şi Hezbollah a provocat cel puţin 3.558 de morţi în Liban din octombrie 2023. De partea israeliană, 82 de soldaţi şi 47 de civili au fost ucişi în 13 luni.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Dupa nume, emisarul e impartial 100%