G4Media.ro

Preşedinţii României au sesizat CCR de 80 de ori în perioada 1992-2018;…

Preşedinţii României au sesizat CCR de 80 de ori în perioada 1992-2018; aproape jumătate dintre sesizări – de la începutul acestui an

Preşedinţii României au formulat, în perioada 1992-2018, 80 de sesizări în cadrul controlului constituţionalităţii legilor înainte de promulgare, aproape jumătate dintre acestea fiind transmise de la începutul anului 2018, transmite Agerpres.

Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Curţii Constituţionale a României (CCR), preşedintele a formulat, în perioada 1 ianuarie – 31 iulie, 37 de sesizări în cadrul controlului constituţionalităţii legilor înainte de promulgare. Klaus Iohannis a mai transmis la CCR două sesizări în 2017, trei în 2016 şi patru în 2015.

Din statisticile CCR mai reiese că preşedintele Traian Băsescu a formulat între 2005 şi 2014 un număr total de 31 de sesizări în cadrul controlului constituţionalităţii legilor înainte de promulgare.

Câte o singură sesizare a ajuns la CCR anii 1999, 2001 şi 2004, în timp ce în perioada 1992-1998, dar şi în anii 2000, 2002 şi 2003, nu s-a înregistrat nicio sesizare.

CCR a avut de soluţionat, de la înfiinţare până la 31 iulie 2018, un număr total de 404 sesizări în cadrul controlului constituţionalităţii legilor înainte de promulgare. Pe lângă cele 80 de sesizări ale preşedinţilor României, 30 au fost trimise de Guvern, 32 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, trei de Avocatul Poporului şi restul de deputaţi sau senatori.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Deci Instituția Avocatul Poporului, consumă oxigenul de pomană

  2. Avocatul Poporului e avocatul PSD-ului

  3. Degeaba cu sesizarile.Stim foarte bine ca CCR-ul face jocurile PSD-ului.

  4. Acest Valcov aflat sub protectia lui Dragnea are impresia ca poate incalca drepturile unui cetatean fara sa fie pedepsit? Din pacate conducerea autoritatii competente in domeniul protectiee datelor personale este tot de la PSD. Presedintele autoritatii este vestita Ancuta Gianina Opre, consiliera persoanala din era Geoana pana in era Daddy, cea care face obiectul unui dosar penal din perioada cand era la conducerea ANRP. Aceasta sluga de partid nu o sa faca nimic asa cum a facut si cu protocoalele de folosire a bazelor de date dintre SRI si institutii publice. Ea este facuta ca sa fure pentru partid, asa cum a facut-o si la ANRP, unde a furat si supraevaluat imobilele prorietarilor de drept, acum tot aceasta sluga fura dreptul oamenilor la viata intima si privata.