Prestigioasă publicație elvețiană: România, aroganțe politice și manipulatori manipulați

De 35 de ani, politicienii din România au avut ”experiențe minunate” cu manipularea alegerilor. Un ziar elvețian relevă cum s-au încurcat aceștia când au ajuns ”profund detestați de mari părți ale societății”, scrie Neue Zurcher Zeitung, citată de Rador Radio România.

Jan Koneffke cunoaște foarte bine România interbelică, despre care a scris ca și cum ar fi experimentat acele vremuri pe propria piele. De fapt, de peste 20 de ani, scriitorul și publicistul născut la Darmstadt trăiește la București și Măneciu, căsătorit cu o arhitectă româncă. În tot acest timp, mărturisea la un moment dat într-un interviu acordat Virginiei Lupulescu, a citit romane, jurnale, memorii, însemnări de călătorie și a rugat oameni să-i povestească despre România anilor 1930-1950. Apoi a scris el însuși un roman despre țara de adopție.

Analiza pe care o face Koneffke acum în ziarul elvețian Neue Zürcher Zeitung, sub titlul ”Manipulatorii manipulați ai României”, are așadar un fundament solid. Familiarizat cu societatea românească, autorul povestește cum a fost ”deocamdată oprit” din ascensiunea sa ”un nimeni (care) a subminat casta politică arogantă a României”.

Extravaganțe și eleganțe

Termenul ”arogant” nu este ales întâmplător: l-a folosit și premierul Marcel Ciolacu în încercarea de a banaliza scandalul călătoriei private la bordul avionului companiei imobiliare Nordis, asupra căreia planează suspiciuni de fraudă. ”Eu cu fiul meu am vrut și noi să avem o aroganță, să mergem și noi o singură dată la o cursă de Formula 1”, spunea, toamna trecută, Ciolacu. Koneffke se întreabă dacă Ciolacu a confundat ”aroganța” cu ”extravaganța” sau dacă a fost de fapt ”un accident freudian” deoarece, completează publicistul, ”aroganța chiar nu lipsește în clasa politică a României”.

Pentru Ciolacu, dezvăluirea acestui scandal a fost o surpriză total neplăcută în campania pentru alegerile prezidențiale. Dar nu a fost nici singura, nici cea mai mare surpriză a campaniei electorale. Autorul articolului relatează cum un candidat necunoscut a intrat în competiție prin medii obscure și a ajuns pe căi ocolite la urechile consumatorilor tradiționali de politică. Un instalator este citat recomandându-l pe Călin Georgescu traducătoarei lui Koneffke, Gabriela Adameșteanu: ”Ar trebui să auzi cum vorbește, nu există nicio comparație cu toți needucații ăia!”.

Groapa săpată altora

Articolul din NZZ descrie socotelile pe care ”partidele consacrate” și le-au făcut ”pentru a manipula rezultatele”. Ciolacu, notează Koneffke, a vrut neapărat să intre în turul de balotaj cu ”suveranistul” George Simion și a organizat o donație de voturi pentru adversarul său extremist de dreapta, cum recunoștea amuzat un prieten pesedist al lui Ciolacu, Alfred Simonis. Pentru a dejuca acest plan, concurenții liberali au acordat și ei puțin sprijin online lui Georgescu, ”considerat inofensiv”. Dar ”nu au observat că ei, manipulatorii, sunt cei manipulați”.

Politicienii aflați la putere în România au avut ”timp de 35 de ani experiențe atât de minunate cu manipularea” și, surpriză, de data aceasta ”s-au încurcat în propriile ițe. Ciolacu, liberalul Ciucă, nici macar adversarul ideal extremist de dreapta Simion nu au intrat in turul doi (…) Nu realizaseră gravitatea situației: sunt profund detestați de mari părți ale societății românești”. Și nici acum nu au devenit mai înțelepți: ”La șase săptămâni după ce Curtea Constituțională a anulat primul tur de scrutin, nimeni nu a fost găsit responsabil și nu a trebuit să demisioneze”.

”Mucegaiul s-a răspândit peste țară”

Pe lista dezamăgirilor populare figurează și Klaus Iohannis, președintele ”rămas în funcție ca șef interimar al statului”, și nu doar pentru că ”nu a considerat necesar să explice în detaliu publicului de ce s-a luat această decizie serioasă” de anulare a alegerilor, ci și pentru că, după ce în primul mandat i-a atacat în mod repetat pe social-democrații post-comuniști, i-a adus la putere în cel de-al doilea mandat, când a și pus capăt retoricii anticorupție, înlocuind-o cu o tăcere presărată cu călătorii scumpe și cu o controversată și eșuată candidatură la șefia NATO.

”Cota de aprobare a odinioară popularului președinte a scăzut la șase procente”, constată autorul articolului, care mai observă că aparatul administrativ s-a umflat cu acoliții partidelor de guvernământ, salariile și pensiile au crescut necontrolat și inechitatea s-a amplificat, locația strategică a țării a contat pentru Bruxelles mai mult decât corupția endemică. ”Mucegaiul s-a răspândit peste țară”, scrie Jan Koneffke.

Vocea candidatului și păpușarii lui

E drept, s-au răspândit și autostrăzile. Iar PIB-ul e mai mare decât în Ungaria sau Grecia. ”Dar 56 la sută dintre români sunt mulțumiți de viața lor, așa că trebuie să existe și alte motive ale votului masiv pentru Georgescu. Aparent, decisivă a fost apariția candidatului-hologramă în spațiul virtual al TikTok: serios, cu o voce gravă, arătos, elegant”. Autorul se îndoiește că ”opiniile și obiectivele sale politice ar fi fost cunoscute pe scară largă”, cu atât mai mult cu cât mesajele transmise au fost extrem de vagi, un amestec eclectic, când naționalist, când ezoteric, când populist, când mesianic – și urmează o înșiruire din care nu puteau lipsi evocarea laudelor aduse lui Putin, venerația față de religios-fascistul Corneliu Zelea Codreanu, respingerea cezarienei, a partidelor politice în general și a spațiului Schengen, chiar dacă votanții din diaspora, deși s-au simțit multă vreme europeni de clasa a doua tocmai din cauza controalelor la granițe, sigur nu se opun liberei circulații.

De fapt, Georgescu, alternativa ofertei tradiționale, nu provine, în niciun caz, din afara sistemului și nici nu este candidatul anti-sistem. Dimpotrivă: este produsul rețelei Caraman, o filieră de spionaj numită astfel după agentul dublu româno-rus din Securitatea lui Ceaușescu, care a cules informații sensibile de la NATO în beneficiul KGB, în anii Războiului Rece, punctează ziarul elvețian.

NZZ îl citează pe liderul UDMR Kelemen Hunor, care a vorbit despre candidatul unei ”rețele de rezerviști răspândită în toate direcțiile societății românești”. Acest inedit candidat a profitat, se pare, de dorința cetățenilor de ”a se răzbuna pe eșecurile din ultimii 35 de ani, pe aroganța și corupția unei clase politice”. Și a mai profitat de manipularea pusă la cale de ”apropiați ai Rusiei cu motive proprii de răzbunare” și cu dorința ”de a recâștiga puterea și influența”.

Caii morți ai administrației de la București

În acest peisaj în care abundă nedumeririle, Jan Koneffke simte nevoia să arunce, în imediata vecinătate a concluziilor, o pastilă de absurd românesc: alegerea primarului decedat de covid din Deveselu și serbarea învingătorului organizată la cimitirul din satul aflat ”în sudul sărac al țării, chiar lângă baza de rachete NATO”.

Instalatorul Gabrielei Adameșteanu s-a lămurit despre Călin Georgescu și spunea că nu-i va mai da votul – dar s-a răzgândit după câteva zile, ”dezgustat de faptul că șeful interimar al statului Iohannis i-a încredințat din nou lui Marcel Ciolacu formarea guvernului. Vechea aroganță”, conchide articolul din Neue Zürcher Zeitung.

Sursa: DEUTSCHE WELLE / Rador Radio România