G4Media.ro

Prețul uraniului a crescut în urma crizei din Kazahstan, cel mai mare…

Sursa foto: Wikimedia Commons / Foreade

Prețul uraniului a crescut în urma crizei din Kazahstan, cel mai mare producător mondial de metal radioactiv

Preţul uraniului a crescut în condiţiile în care Kazahstanul, cel mai mare producător mondial de metal radioactiv, se confruntă cu cele mai ample proteste din ultimele decenii, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres.

Autorităţile din această ţară din Asia Centrală, care produce mai mult de 40% din uraniul din întreaga lume, au întrerupt reţelele de comunicaţii şi au restricţionat călătoriile, în încercarea de a potoli protestele. Kremlinul a anunţat că Rusia şi aliaţii săi vor trimite forţe de menţinere a păcii în ţara central-asiatică.

În aceste condiţii, cotaţia uraniului a crescut miercuri cu aproape 8%, până la 45,25 dolari pentru o livră (0,45359237 kilograme), de la o valoare de 42 de dolari înregistrată marţi, potrivit datelor furnizate de compania de analiză UxC. Turbulenţele din Kazahstan ar putea creşte dependenţa de alţi furnizori, astfel că s-au apreciat acţiunile companiilor de uraniu din America de Nord şi Australia.

Având în vedere faptul că Kazahstanul este cel mai mare furnizor mondial de uraniu, „este ca şi cum Arabia Saudită ar avea probleme cu producţia de petrol. Chiar dacă în prezent nu există lipsuri în aprovizionare, există posibilitatea de a apărea o criză de aprovizionare şi asta influenţează acum tranzacţiile”, comentează preşedintele firmei UxC LLC, Jonathan Hinze.

Preţul uraniului este în creştere încă din luna septembrie a anului trecut, cotaţiile înregistrând un avans de 24% în ultimele luni în condiţiile în care investitorii mizează pe faptul că energia nucleară va cunoaşte o relansare pe măsură ce guvernele renunţă la combustibilii fosili.

Chiar dacă preţurile la bursă au crescut, pe fondul turbulenţelor din Kazahstan, nu există o criză imediată de uraniu sau închiderea unor centrale nucleare. Spre deosebire de termocentralele care funcţionează pe petrol sau gaze naturale, centralele atomice pot continua să funcţioneze chiar dacă întârzie livrarea combustibilului pentru că multe au stocuri pentru mai mulţi ani.

În plus, cel puţin o parte din operaţiunile miniere din Kazahstan se derulează în continuare. De exemplu, activitatea firmei Katco, un joint venture între NAC Kazatomprom JSC şi grupul francez Orano SA, nu este suspendată la acest moment iar mina de uraniu este la mare distanţă de zonele unde au loc proteste, a precizat un purtător de cuvânt de la Orano.

Sursa foto: Wikimedia Commons / Foreade

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. adica va trebuia ieuropenilor centrale atomice si nu pe gaz…

    • „cristian” Ai uitat sa precizezi : „pe gaz” RUSESC – ca e mai verde ca Prazul oltenesc ! Esti de-al GAZPROM-ului ?

  2. Hopa, pai ati inchis minele nostre de uraniu, luati la supra pret, nu conteaza, nu? F..mm,

  3. Asa si? Avem si noi mine de uraniu in jud. Bv.
    Ia hai sa le deschidem sa aducem poporului bunastare!
    Cee, nu vreti? Pai normal ca nu vreti…

  4. Rusia face bani…