G4Media.ro

Prezenţă mare la urne în statul Georgia, care a început să voteze…

Sursa foto: Photo 327432414 © Palinchak | Dreamstime.com

Prezenţă mare la urne în statul Georgia, care a început să voteze în avans, la alegerile prezidențiale din SUA

Statul american Georgia, unul dintre cele în care rezultatul alegerilor prezidenţiale din noiembrie ar putea fi decis, a înregistrat marţi o prezenţă mare la urne în prima zi de vot anticipat, conform autorităţilor, relatează AFP, citată de Agerpres.

Oficialii din fruntea acestor operaţiuni electorale vor avea obligaţia de a certifica rezultatele care le sunt transmise, a decis luni un judecător, în condiţiile în care integritatea acestor alegeri a devenit un cal de bătaie pentru o facţiune a dreptei americane.

Cu trei săptămâni înainte de alegerile naţionale, Georgia a deschis marţi urnele pentru a putea vota fizic, fără a aştepta 5 noiembrie. Cei doi candidaţi, Kamala Harris şi Donald Trump, le-au cerut locuitorilor din acest stat să meargă la vot acum.

Numărul alegătorilor care au votat a depăşit un record pentru prima zi de vot anticipat, fiind luni la ora locală 16:00 (20.00 GMT) la 251.899 de buletine de vot, potrivit lui Gabriel Sterling, un oficial electoral din Georgia.

Peste tot în Statele Unite, alegătorii pot vota prin corespondenţă sau fizic în avans, înainte de marţi, 5 noiembrie. Peste cinci milioane dintre ei au făcut deja acest lucru, conform unei numărători a Universităţii din Florida.

Aceste operaţiuni electorale au loc în timp ce sistemul de justiţie georgian este sesizat în mai multe dosare.

Luni, judecătorul Robert McBurney a respins apelul unui oficial electoral republican din comitatul Fulton din Atlanta, capitala statului, care cerea recunoaşterea puterii sale „discreţionare” de a nu certifica rezultatele în caz de suspiciune de eroare sau fraudă.

Certificarea nu face parte din puterile discreţionare ale funcţionarilor electorali, care trebuie să îndeplinească această obligaţie în termenele prevăzute de lege, a spus el.

Dacă există vreo îndoială sau îngrijorare cu privire la corectitudinea rezultatelor, ei ar trebui să sesizeze procurorul competent pe această speţă, a spus McBurney.

„Dacă oficialilor electorali li s-ar da libertatea, aşa cum susţine reclamantul, de a juca rolul de anchetator, procuror, jurat şi judecător şi astfel, concluzionând unilateral că a existat o eroare sau o fraudă, de a refuza să certifice rezultatele, atunci alegătorii din Georgia ar fi reduşi la tăcere”, a subliniat el.

„Constituţia şi Codul Electoral nu permit acest lucru”, a adăugat judecătorul.

Tot acest magistrat a fost sesizat cu o contestare a noilor reguli adoptate în septembrie de Comisia Electorală a statului, favorabilă fostului preşedinte şi candidat republican Donald Trump, care îngrijorează tabăra democrată. Aceste noi reguli includ renumărarea manuală a buletinelor de vot, pe lângă numărarea automată.

Donald Trump a fost pus sub acuzare pentru încercarea de a schimba ilegal, în favoarea sa, rezultatele alegerilor din acest stat în 2020.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează