Prezentator TV din Coasta de Fildeș, condamnat pentru glorificarea violului, după ce a invitat un violator în cadrul emisiunii să simuleze cum a violat o femeie
Un prezentator de televiziune din Coasta de Fildeș a fost condamnat miercuri pentru glorificarea violului și a primit o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare pentru că i-a cerut unui violator condamnat pe care l-a invitat în emisiunea sa în prime time să simuleze un atac sexual folosind un manechin, potrivit CNN.
De asemenea, curtea a amendat prezentatorul, Yves de Mbella, cu 3.619 dolar și i-a interzis să părăsească Abidjan, capitala comercială a țării, timp de un an, a declarat un purtător de cuvânt al sistemului de justiție din Coasta de Fildeș, citat de Reuters.
Bărbatul care a apărut în emisiune a fost condamnat la doi ani de închisoare, a adăugat purtătorul de cuvânt.
De Mbella și-a cerut scuze pentru momentul în care i-a cerut oaspetelui său să demonstreze cum a violat femei și l-a întrebat dacă victimele „s-au bucurat”.
De Mbella a declarat marți că a încercat să „sensibilizeze” segmentul jurnalului de televiziune, care a fost difuzat luni pe postul de televiziune privat Nouvelle Chaine Ivoirienne (NCI), dar a spus că a „făcut o eroare”.
NCI și-a cerut scuze și a anulat episodul final al emisiunii lui de Mbella, care fusese programat vineri. O petiție online care solicită anularea emisiunii a primit aproape 50.000 de semnături.
Consiliul de comunicații al Coastei de Fildeș a ordonat marți suspendarea lui de Mbella pentru 30 de zile, declarând că segmentul a glorificat violul și a atacat demnitatea femeilor.
Sursa foto: Twitter/ @Rafiyousafzai6
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii