Prietenii imaginari: de ce îi creează copiii? Care este semnificația lor? În ce moment trebuie consultat un psiholog sau un neuropsihiatru

Un prieten de care ai nevoie pentru a nu te simți singur sau pentru a trăi aventuri fantastice. Un prieten care să înfrunte frica, cum ar fi cea de întuneric, sau singurătatea celor care intră pentru prima dată la grădiniță, știind că mama și tata trebuie să plece la serviciu. Iar atunci când acel prieten nu este acolo, există imaginația, care o poate adapta după bunul plac. Corriere della Sera publică un articol în care psihologii explică de ce unii copii au nevoie de prieteni imaginari.

Actorul și regizorul John Krasinski, în cea mai recentă lucrare a sa, IF – The Imaginary Friends, aflată în prezent în cinematografe, a ales să povestească puțin despre copilăria sa și despre magia care face parte din a fi copil.

„Prietenii imaginari nu sunt doar niște creații adorabile ale minții noastre, ci și capsule ale timpului pentru speranțele, visele și ambițiile noastre”, a comentat el în timpul prezentării filmului.

Dar ce sunt ei cu adevărat și de ce simt copiii nevoia să îi creeze?

Marta Rizzi, psiholog și psihoterapeut, spune că e vorba de un fenomen care apare în jurul vârstei de 2/3 ani a copiilor.

„Adevăratul motiv pentru care prietenii imaginari există este încă necunoscut. Este un fenomen, care tinde să apară în jurul vârstei de 2/3 ani a copilului, iar apoi dispare în jurul vârstei de 8 ani, vârstă la care copilul dobândește o serie de competențe și abilități cognitive, care îi permit să reflecteze asupra lui însuși și să-și gestioneze emoțiile. Există însă potențiali factori declanșatori, cum ar fi imaginația excesivă, situațiile de izolare, singurătatea prelungită sau dificultățile sociale și relaționale, care pot fi întâlnite atunci când copiii mici încep grădinița. Uneori, prietenul imaginar poate apărea și ca urmare a fricii sau a tristeții, care sunt cele două emoții cele mai puternice și mai activatoare”, spune specialistul.

Ar trebui să fim îngrijorați?

„Nu trebuie demonizat și nici nu este ceva care să ne îngrijoreze prea mult”, liniștește medicul.

„Poate deveni un instrument pe care copilul îl folosește într-o fază de tranziție, un fel de sală de gimnastică pentru a putea experimenta relațiile și pentru a putea comunica dificultățile.” „IF-urile” (acronim pentru prieteni imaginari), așa cum îi numește John Krasinski în film, îl pot ajuta pe copil să își exploreze emoțiile, să își stimuleze creativitatea, dar și să experimenteze modul în care oamenii reacționează la anumite „încurcături” pe care prietenul imaginar le face. Aceștia servesc, de asemenea, pentru a se simți susținut și mai puțin singur.

Ce se întâmplă dacă copilul nostru nu are un FI?

„Nu toți copiii au. Nu există niciun motiv de alarmă de ambele părți. Este un fenomen care trebuie monitorizat și observat, pentru că ne spune ceva despre copilul nostru”, subliniază Rizzi, care îi sfătuiește pe părinți să întâmpine prietenul imaginar, nu să își bată joc de el sau să îi nege existența, ci mai degrabă să înțeleagă cum îi pot lua locul pentru a-i oferi siguranță și sprijin copilului.

Când, totuși, nu mai este bun FI?

„Atunci când devine intruziv, persistent și omniprezent, astfel încât perturbă viața de zi cu zi a copilului, îl limitează în ceea ce privește provocarea sau explorarea. În acest caz, ar trebui să fie consultat un psiholog de dezvoltare și un neuropsihiatru pentru copii”, spune medicul.

„Primul acces poate fi în continuare medicul pediatru, care trebuie să știe să le ofere părinților instrumente pentru a-și asculta copilul, pentru că primul sfat este să asculte, adică să încerce să vadă acest prieten imaginar dintr-o altă perspectivă, cu care părintele trebuie să intre în contact, să îl cunoască și să înțeleagă care poate fi funcția lui”, a explicat medicul. Într-adevăr, FI, odată înțeleși, pot fi aliați și o mare resursă, devenind un motivator proactiv în toate acele momente „tragice” ale zilei, cum ar fi spălatul pe dinți sau plecarea de acasă.