G4Media.ro

Prietenul președintelui Iohannis, Werner Keul, promisiuni neonorate în fața Primăriei Sibiu /…

Sursa foto: Administrația prezidențială

Prietenul președintelui Iohannis, Werner Keul, promisiuni neonorate în fața Primăriei Sibiu / A ridicat un bloc care nu are parcarea subterană asumată prin proiect

Werner Keul (foto dreapta), afaceristul felicitat sâmbătă de Klaus Iohannis pentru clubul de golf pe care îl conduce, tocmai a finalizat de construit un nou bloc de birouri în Sibiu. A uitat însă să-i construiască și parcarea subterană pe care și-a asumat-o prin autorizația de construcție, iar între timp a și vândut clădirea, anunță Turnul Sfatului.

Nu a mai fost construită nici parcarea pentru biciclete li autoturisme electrice, promisă prin același PUD asumat în fața orașului,. La fel, nu a mai fost amenajată nici platforma de gunoi pentru depozitare selectivă, prevăzută în același PUD.

În locul celor 32 de locuri de parcare, majoritatea la subsol, clădirea ridicată pe terenul lui Werner Keul de către WK Group (firma lui Werner Keul) are o curte cu zece locuri de parcare. Curte în care accesul este restricționat de o barieră.

Întrebați dacă au cunoștință de faptul că blocul ridicat de Keul nu are parcările subterane cerute prin documentații, aceiași reprezentanți ai Direcției din Primărie vorbesc în continuare despre aceleași lucrări care nu s-au finalizat. ”Proiectul autorizat vizează realizarea unui sistem subteran și suprateran de parcare semiautomat pe trei niveluri x 10 locuri (sistem semi-îngropat de tip Klaus) pe limita nordică de proprietate către imobilul situat la adresa Gh. Dima nr. 4. Lucrările nu s-au finalizat însă, autorizația de construcție fiind încă în termenul de valabilitate”.

Autorizația este valabilă timp de 24 de luni, începând cu 4 noiembrie 2019. Prin urmare, dacă nu va fi prelungită, va expira peste nici două luni.

”Nu am ce să discut cu dumneavoastră”, a fost prima reacție a lui Werner Keul. ”Dar care… de când faceți dumneavoastră munca Primăriei? Care e problema dumneavoastră, domnule Deleanu? Vedeți de treaba dumneavoastră de la ziar… Vedeți-vă de treaba dumneavoastră”, a mai repetat de câteva ori Keul, înainte să închidă telefonul.

Președintele Klaus Iohannis, din postura de președinte al României de această dată, îl felicita sâmbătă pe Werner Rudolf Keul, în calitatea sa de președinte de club de golf. ”Vreau să îl felicit pe președintele Clubului de Golf «Paul Tomiță» pentru calitatea deosebită a acestei baze sportive. Faceți o treabă foarte bună, domnule Werner Keul, și sunt convins că veți continua cu aceeași pasiune!”, declara Klaus Iohannis.

Declarația a fost făcută în cadrul aceluiași discurs în care Iohannis a mai spus despre golf că este ”un sport care nu este deloc exclusivist”.

Sursa foto: Administrația prezidențială

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

21 comentarii

  1. Prietenii corupti ai presedintelui , ghinion.

    • Nu de la Sibiu a fost ridicat directorul ala de la RAR care isi ridica o casa din shpagile care treceau masinile pe banda rulata? Si apoi a demisionat si directorul general de la Bucuresti.
      Cred ca au pus unii buni acum.

    • Ghinion, acum cu USL în spate poate face ce vrea!

  2. Cine se aseamana se aduna.
    GRIVCO….

  3. In România nu plătește nimeni când nu respecta legea?

    • Pai PSD a luat 30% in 2020, PNL a luat 25%. E clar ca romanii vor hoti, nu legi. Asta e tara, ce se poate face cu ea? Ce se poate face cu acest popor primitiv?

    • In țara de hoți cu premier si președinte tâlhari nu plătesc decât cei cinstiți.

    • @ Vladimir Putin e un gunoi: corect doar pe jumătate. Desi am votat USR necrezand pentru o secundă gargara USL – aripa liberală votanții PNL pot fi considerați oameni buni induși in eroare de Iohannis si PNL prin discurs anticorupție si antipsd (scuzați pleonasmul)

  4. Un mafiot imobiliar, cum e plina toata tara. Faza asta cu parcarile subterane in proiect care nu se mai fac in realitate este generalizata, apare si la Bucuresti, la Iasi etc.
    Mafiotul de la Sibiu iese in evidenta ca e prieten cu Iuie Mohannis. Inca o bila neagra pentru relaxatul de la Cotroceni.

  5. Nu promisiune.

    In autorizatia de constructie nu promiti ceva. Cu autorizatia de constructie primesti dreptul sa construiesti ceva fix asa cum ai aplicat. Daca ai construit altceva, trebuie daramat tot, ca practic ai construit fara autorizatie.

    Dar cum la noi numai prostii respecta legea, normal ca a pus 7 parcari in proiect si n-a construit nimic. A facut la misto parcarea „pe terenul de langa” ca sa obtina receptia blocului. Apoi „terenul de langa” va fi vandut pentru constructia altui bloc, lipit de primul.

  6. Parcarea e doar ce se vede dupa ce UDMR a desfiintat controlul ISC regional.

  7. Mai rar firma de constructii care respecta proiectul

    • Dl Marmurneanu preciza, la iminentul cutremur se vor prabusi mult mai multe imobile construite dupa revolutie dect cele construite inainte de revolutie.

  8. JOHANIS E DOAR UN HOTZ, LA FEL CA SI PRIETENII LUI

  9. in ardeal colcaie hotii la varf mai ceva ca viermii

  10. Nu se ceartă ei din asta. Pentru Iohannis și un bloc e prea mult pentru români. În mintea lui de om superior și mare jucător de golf pentru români și un bordei e prea mult.

  11. 😂😂😂știți care este diferența dintre olteni și ardeleni?
    Hoții ardeleni fură pe mutește, adică tac și le fac in timp ce oltenii fac mult zgomot și semnalizează!😂😂( Năravul de bază e același)😂

  12. „Parcare in sistem semi-îngropat de tip Klaus” !!!
    Doamne, nu ma pot opri din râs …

  13. Un sas corupt,cu prieteni tzepari…ghinion pentru noi..mai e si leneș…

  14. Cucpendula golfistulm imediat apare schiorul ca panacum a fost turistul, pastele matii de parazit

  15. Păi voi l-ați ales pe Johannis fraților!
    Acum umbla in costume albe, imaculatul.
    Pace vouă, sibienilor!