G4Media.ro

Prigojin spune că un transport de muniție este în drum spre mercenarii…

Sursa foto: Alexey DRUZHININ / SPUTNIK / AFP

Prigojin spune că un transport de muniție este în drum spre mercenarii săi, după o dispută publică în care șeful Wagner a acuzat conducerea militară de „înaltă trădare”

Fondatorul grupării  de mercenari Wagner din Rusia, Evgheni Prigojin, a declarat că muniția atât de necesară pentru trupele sale a fost expediată, după o dispută publică în care a acuzat conducerea militară de trădare, relatează The Guardian.

Miercuri, Prigojin a publicat o imagine macabră cu zeci de oameni despre care a spus că au fost uciși pentru că liderii militari, inclusiv ministrul apărării Serghei Șoigu și șeful Statului Major General Valeri Gerasimov, au reținut muniția pentru a-i face în ciudă, relatează Reuters, citată de The Guardian. Niciunul dintre cei doi bărbați nu a comentat, dar ministerul a respins acuzația.

Într-un clip audio difuzat joi, Prigojin a declarat că a simțit că presiunea pe care el și alții au exercitat-o asupra Ministerului Apărării a dat roade și că i s-a spus că muniția era acum pe drum.

„Deocamdată, totul este doar pe hârtie, dar, după cum ni s-a spus, documentele principale au fost deja semnate”, a spus Prigojin.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...