G4Media.ro

Prim-adjunctul procurorului general, Bogdan Licu, câștigă la Înalta Curte / Instanța obligă…

Foto: Bogdan Licu. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Prim-adjunctul procurorului general, Bogdan Licu, câștigă la Înalta Curte / Instanța obligă Ministerul Educației să ia act de renunțarea la titlul de doctor obținut în urma unei teze plagiate parțial / În complet, și judecătoarea Alina Ghica, al cărei consilier personal a fost Bogdan Licu

Prim-adjunctul procurorului general, Bogdan Licu, a avut câștig de cauză la Înalta Curte de Casație și Justiție. Instanța supremă i-a dat dreptate și a obligat Ministerul Educației să ia act de renunțarea la titlul de doctor în urma unei teze plagiate parțial, potrivit deciziei instanței.

  • Admite recursul formulat de reclamantul Licu Dimitrie Bogdan împotriva sentinţei civile nr. 2286 din 18 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Casează în parte sentinţa şi rejudecând: Admite în parte acţiunea reclamantului. Obligă pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale să emită ordinul de revocare prin care să ia act de renunţarea reclamantului la titlul ştiinţific de doctor acordat prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 6468 din 7 decembrie 2011. Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de Şercan Emilia. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate. Definitivă. Pronunţată astăzi, 4 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, este decizia instanței.

În complet a fost și judecătoarea Alina Ghica, fost președinte al CSM, o apropiată a Liei Savonea, la rândul ei fostă șefă CSM și ex-președinte al Curții de Apel București. Pe când Alina Ghica a fost șefa CSM, în 2012, Bogdan Licu a fost consilierul ei personal. În complet au mai fost judecătoarele Adriana Florina Secreţeanu și Denisa Angelica Stănişor. La termenul de luna trecută, jurnalista care a depistat plagiatul lui Bogdan Licu, Emilia Șercan, a recuzat-o pe judecătoarea Alina Ghica, dar solicitarea ei a fost respinsă.

După decizia de azi, Emilia Șercan a scris pe o reţea de socializare: ”Imense felicitări, domnule dublu academician! Ați reușit! V-ați desăvârșit opera de călcare în picioare a integrității academice, ați reușit să faceți din plagiat noua normă de validare în viața academică și publică! Astăzi, plagiatorul Bogdan Licu a câștigat la Înalta Curte de Casație și Justiție dreptul de a-i fi retras titlul de doctor fără ca CNATDCU să îi fi dat un verdict de plagiat! Astăzi, plagiatorul Bogdan Licu a câștigat dreptul de a renunța benevol la titlul de doctor fără ca CNATDCU să îi fi dat un verdict de plagiat!

Felicitări și CNATDCU, care de cinci ani a refuzat sistematic să-i verifice teza de doctorat plagiatorului Bogdan Licu, acest individ esențial pentru securitatea națională, prim-adjunct al procurorului general al României, numit în funcție deși este un plagiator!

Felicitările pentru dublul academician trebuie să fie cu atât mai apăsate cu cât dublul academician este cel care în data de 28 decembrie 2014, când era ministru în guvernul plagiatorului Victor Ponta, a dat o ordonanță de urgență prin care a introdus în legea educației posibilitatea de a renunța benevol la titlul de doctor! O ordonanță de urgență emisă cu dedicație pentru șeful său, plagiatorul Victor Ponta! O prevedere pe care nimeni nu s-a sinchisit să o elimine din lege din 2014 încoace! Nimeni! Felicitări, acum puteți să aplicați din plin infama prevedere!

Felicitări și președintelui țării care a găsit normal să-l susțină pe dublul academician pentru funcția de ministru al Educației, făcându-l responsabil de implementarea proiectului „România Educată” – ah, ce bune sunt aceste ghilimele puse pe mărețul proiect –, dar și de emiterea unei noi legi a educației. Normal, cine putea fi mai potrivit și mai competent pentru asemenea planuri mărețe? Felicitări, tuturor! Le meritați din plin!”, a scris Şercan pe Facebook.

În martie 2020, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de numire a lui Bogdan Licu în postul de adjunct al Procurorului General, în pofida faptului că primise aviz negativ de la Consiliul Superior al Magistraturii, din cauza plagiatului și a apartenenței la masonerie. În vara anului trecut, CNATDCU a suspendat analiza doctoratului lui Bogdan Licu, teză suspectă de plagiat, deși două instanțe au refuzat o cerere în acest sens a procurorului general adjunct.

Două acuzații de plagiat. Bogdan Licu a fost acuzat în 2016 de către jurnalista Emilia Șercan că a plagiat în lucrarea de doctorat, „Corupția, risc major la adresa securității naționale”. La vremea aceea, Licu era tot prim-adjunct al procurorului general, iar Șercan l-a acuzat că a plagiat 200 de pagini din cele peste 400 ale lucrării coordonate de fostul vicepremier Gabriel Oprea. Licu susținuse teza de doctorat la Academia Națională de Informații ”Mihai Viteazul”, instituție din subordinea SRI.

Alături de Oprea și alți doctori făcuți de acesta, Licu a fost vizat de un dosar penal privind teza de doctorat. Cazul a fost clasat de procurorii din subordinea lui în august 2018, mai exact de procuroarea Alexandra Mihai de la Serviciul de coordonare a activității Ministerului Public în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală din cadrul SUPC a Parchetului Înaltei Curți. Deși nu a identificat elemente penale, ancheta procuroarei Mihai a stabilit că Bogdan Licu ar fi plagiat în teza sa de doctorat în proporție de aproape 27 la sută.

Foto: Fragment din ordonanța de clasare; Sursa: G4media.ro

În decembrie 2019, jurnalistul Sorin Semeniuc l-a acuzat pe Licu de an al doilea plagiat. El a arătat într-o anchetă publicată de Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație (CRJI)  că Bogdan Licu a scris un capitol întreg (”Criminogeneza corupției”), într-o carte care a apărut în 2005, copiind fragmente din opt surse pe care nu le-a citat. ”Criminogeneza corupției” a apărut în volumul ”Neliniștile Insecurității” (pag. 187-196), carte coordonată, la Editura Tritonic, de profesorul universitar Cristian Troncotă, la acea vreme angajat la Academia Națională de Informații, arată Sorin Semeniuc pe crji.org.

Bogdan Licu a declarat în 2020, la finalul interviului la CSM, că a fost membru al masoneriei până în august 2012, când și-a dat demisia. Licu a spus că, oricum, nu a fost activ în masonerie și că a demisionat înaintea deciziei CSM din 2013, potrivit căreia magistrații pot fi masoni, dar trebuie să își declare apartenența. Întrebat de ziariști cine l-a recomandat, el a spus că a fost membru ”din 2003 – 2004 până în 2012”, dar a refuzat să răspundă cine l-a recomandat, adăugând că este ”o problemă personală”.

Foto: Bogdan Licu. Sursa: Inquam Photos / Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

18 comentarii

  1. Asa arata justitia capturata. Oameni incompetenti, corupti si vulnerabili sunt tinuti in functii si tot mecanismul statului este pus in miscare pentru protejarea lor. Aceasta este inca o sceneta de prost gust in care gasim personaje compromise precum: Bogdan Licu ( masonul) , Alina Ghica, judecatoarea Stanisor ( viitor membru CSM) etc.

    • „În complet, și judecătoarea Alina Ghica, al cărei consilier personal a fost Bogdan Licu” atât .. restul e vrãjealã

    • Da, taticu, noi controlom totul, care e treaba voastră, a fraierilor? Am spălat creierele babelor, acum putem fura liniștiți împreună cu ciuma galbena. L-am păcălit și pe Rareș gălbejitul, sasul era de-al nostru, dar nu v-ați prins voi. Asta e…faceti-va valiza…Am stat un an an pe tușă, acum ne e foame, vrem partea noastră de ciolan.

    • nicio flegma nu mai merita tara asta

  2. priviti coruptia in toata splendoarea ei …cum se spala unii pe altii

  3. Inalta Curte de Coruptie si Injustitie, o noua mareata decizie in folosul infractorilor! Uraa!

  4. E ok, titlul de pramatie ticaloasa nu i-l ia nimeni.

  5. Banii luati fraudulos ani de zile ii da inapoi? ii retine din salariu sau din spaga?

  6. Incredibil! Justitia obliga un pagubit sa primeasca inapoi bunul furat dar uita sa pedepseasca hotul!!!

  7. Astia sunt judecatorii cei drepti din tara asta predata smecherilor.
    chiar ca merita pensii speciale si un super trai cu mi de euro pensie sau salariu.
    Rusine!… doar atat putem spune, ca pe ei ii doare-n p… ca altii traiesc cu 800 lei pe luna.

    • Cum mă?! Doar atata poți? Sa spui rusine?
      Nu mai iesi sa te dai cu cooru’ de bordura?
      Sa behăiți prin piețe……justiția, justiția….e atacată! Ne o fura dragnea si o da la rusi!
      Sau alte do-(bitocii) dinastea ca aveti capu’ plin!

  8. deci daca era proces cu dragnea si era vreunul dintre judecatori ruda sau cunoscut cu oricine inventa dragnea imediat era recuzat. la asta, tovarasi la catarama in completul de judecata, dar e ok. curat-murdar.

  9. Hai, fuga mars la universitate sa beculiți puțin cu telefonașele in apararea justiției!
    Sau v a trecut?

  10. tara de 2 bani

  11. Doctorat in ciordeală!
    Vrea și pensie specială din banii noștri.

  12. Felicitări Emiliei Sercan pentru lupta pe viața și pe moarte cu Hoții cu gulere albe!!!!
    Nu va lăsați !

  13. Excrocul de procuror general sa inapoieze bani care ia primit cu titlul de doctor .sa fie cercetat ptr.inselaciune