Prim ministrul britanic Boris Johnson rămâne lider al Partidului Conservator. Moțiunea de neîncredere împotriva sa nu a întrunit în rândul deputaților Conservatori numărul necesar de voturi pentru destituire
Votul secret, organizat în rândul celor 359 de deputați ai grupului parlamentar a avut ca rezultat 211 voturi împotriva moțiunii și 148 voturi în favoarea ei.
Moțiunea a fost declanșată de un număr de peste 54 de deputați (cel puțin 15% din numărul total) care au depus scrisori prin care își declară neîncrederea în premierul Johnson ca lider al partidului de guvernământ.
Nemulțumirea acestor deputați provine din faptul că premierul Johnson a fost amendat de Poliția Metropolitană a Londrei pentru încălcarea legii privind socializarea în timpul carantinelor Covid chiar la reședința sa oficială de la numărul 10, Downing Street – primul premier britanic care încalcă legea în timpul mandatului.
Apoi, un raport de anchetă al unei comisii prezidată de înaltul funcționar public Sue Gray a conchis că în timpul carantinelor s-au manifestat eșecuri ale conducerii, ceea ce a făcut ca numeroși deputați Conservatori să se alăture opoziției și să ceară demisia premierului Johnson.
Dacă moțiunea ar fi fost adoptată, ar fi urmat o alegere a unui nou lider al Partidului Conservator, care ar fi urmat să-l înlocuiască în funcția de prim ministru pe Boris Johnson.
Dar chiar dacă a supraviețuit politic în funcția de lider al partidului de guvernământ, premierul Johnson nu a scăpat de dificultăți: comisia de imunități a Camerei Comunelor anchetează dacă atunci când a mințit atunci când a declarat în fața deputaților că nu a știut că încalcă legea în timpul petrecerilor de la reședința sa. Dacă este găsit vinovat, atunci cutuma îi impune să demisioneze din funcția de prim ministru.
Apoi, pe 23 iunie vor avea loc două alegeri parlamentare parțiale în circumscripții vacantate de deputați ai Partidului Conservator, la Wakefield în nordul Angliei și Tiverton și Honiton în sud-vestul Angliei. Un sondaj efectuat în prima circumscripție indică un avans de 20% pentru candidatul Partidului Laburist de opoziție, iar în a doua sunt indicii că Partidul Liberal Democrat ar putea răsturna o enormă majoritate a Partidului Conservator de 24.000 de voturi de la alegerile generale din 2019.
Pierderea celor două circumscripții ar putea să alarmeze și mai mulți deputați Conservatori și, deși o nouă moțiune nu mai poate fi depusă timp de 12 luni, e posibil ca rebelii să-și exprime tot mai zgomotos opoziția și să facă tot mai dificilă guvernarea.
În plus, un sondaj național arăta că 59% dintre alegători doresc ca premierul Johnson să demisioneze. E posibil ca votul de luni seara să fi amânat doar acest gest politic.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii