G4Media.ro

Prim-ministrul bulgar, Kiril Petkov, în audiență la Papa Francisc

sursa foto: Vatican Media

Prim-ministrul bulgar, Kiril Petkov, în audiență la Papa Francisc

Delegaţia bulgară condusă de prim-ministrul Kiril Petkov se află într-o vizită de două zile la Vatican şi Roma cu ocazia zilei de 24 mai, Ziua Sfinţilor Fraţi Chiril şi Metodie, a Alfabetului, Educaţiei şi Culturii Bulgare şi a Literaturii Slave, relatează Agerpres, conform Agenției BTA.

Papa Francisc a primit delegația în audiență și a binecuvântat munca guvernului bulgar, lăudând activitatea sa în lupta împotriva corupţiei.

Ieşind de la audienţă, Petkov a spus că a fost o întâlnire sinceră şi că Papa a spus câteva lucruri ce ar putea fi utile în viitorul apropiat. În primul rând, despre corupţie, care este o boală şi că el crede sincer că tinerii politicieni sunt singura modalitate de a o eradica. Sanctitatea Sa a adăugat că este conştient de faptul că corupţia este larg răspândită, inclusiv în Bulgaria, şi a felicitat guvernul bulgar pentru că s-a concentrat asupra înlăturării acesteia, a declarat Petkov jurnaliştilor.

Papa Francisc a sfătuit de asemenea să existe un contact strâns şi un dialog direct cu oamenii pentru a le explica faptul că în momentele de criză globală fără precedent şi de inflaţie în creştere există factori economici care nu depind doar de guvern, a spus Petkov.

Tradiţionalul cadou pentru o audienţă la Papă din partea delegaţiei bulgare a fost un model al Scenei Naşterii Domnului făcut din lână. Modelul a fost realizat de copiii de la Centrul Social Naşterea Domnului înfiinţat de Exarhatul Apostolic Catolic din Sofia la iniţiativa Consiliului Pontifical Cor Unum. Cadoul simbolic este un semn de caritate. Guvernul bulgar va sprijini centrul cu fonduri pentru a asigura materiale didactice, alimente şi va organiza un eveniment în aer liber pentru copii, relatează Agerpres.

sursa foto: Vatican Media

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Acest prim ministru va face,daca va rezista la guvernare,ca Romania sa fie pe ultimul loc in UE la majoritatea capitolelor,luandu-i locul Bulgariei.
    Ce-o fi zicand patriarhul Bulgariei,care nu la primit pe Papa,cand acesta,in urma cu 2-3 ani,a facut o vizita la Sofia.O mai fi pe linia Moscovei?Aloo,tov.Kiril,vedeti ca am si eu unu aici tot Kiril il cheama,dar e pe invers,e cu Occidentul!