
Prim ministrul Franței, Francois Bayou, acuzat de mușamalizarea unor acte de violență și agresiuni sexuale într-un liceu catolic privat, se confruntă cu cereri de demisie
Mai multe cereri de demisie s-au auzit din partea opoziției de stânga. Liderul Partidului Socialist (PS), Olivier Faure, a declarat că dacă premierul Bayrou a recurs la legea tăcerii pentru a proteja liceul catolic privat Notre-Dame-de-Bétharram (Pyrénées-Atlantiques, sud vestul Franței) unde au avut loc presupusele infracțiuni, atunci șeful guvernului trebuie să demisioneze, scrie Franceinfo.
La rândul său, deputatul ecologist și social, Alexis Corbiere, a spus că demisia premierului Bayrou este “pe masă”, având în vedere poziția fluctuantă a acestuia în chestiunea Notre-Dame-de-Bétharram.
Premierul Bayrou a respins deja „polemicile artificiale”. El a repetat că nu a fost la curent cu plângerile și rapoartele din anii 1990, deși a fost ministru al Educației între 1993 și 1997. „Credeți că mi-aș fi trimis copiii la o astfel de școală?” a întrebat retoric premierul care a avut doi fii elevi acolo.
Premierul Bayrou a declarat că „nu a fost niciodată informat” despre un astfel de comportament, adăugând că intenționează să depună o „plângere pentru defăimare”. La rândul său, site-ul de investigații Mediapart susține într-o anchetă că François Bayrou a fost într-adevăr informat, încă de la sfârșitul anilor 1990, despre o acuzație de violență fizică, precum și de viol, la această școală catolică din regiunea Pyrénées-Atlantiques, pe care o frecventau copiii săi.
De la începutul anului 2024, parchetul din Pau (localitatea din sud-vestul Franței unde Bayrou a fost primar) investighează presupuse acte de violență, molestări sexuale și violuri comise la liceul Notre-Dame-de-Bétharram din regiunea Pyrénées-Atlantiques, în principal între anii 1970 și 1990. Aceste anchete au loc în urma a 112 plângeri depuse de foști elevi ai acestei școli private catolice din apropiere de Lourdes, conform unui raport trimis către site-ul 20 Minutes de Alain Esquerre, el însuși victimă și purtător de cuvânt al victimelor de la Notre-Dame-de-Bétharram.
Aceste plângeri implică 22 de adulți și un minor la data faptelor – preoți și supraveghetori – dintre care 12 sunt încă în viață. Potrivit parchetului din Pau, 50 dintre acestea au fost de natură sexuală. Doi laici încă în viață și un preot decedat sunt în special vizați, cu 59, 23 și 17 plângeri depuse împotriva lor. În afară de foști elevi, părinții au depus, de asemenea, plângeri pentru „abuz de încredere și înșelăciune”. Într-o anchetă Le Monde asupra acestei afaceri, Ministerul Educației a declarat că „serviciile academice sunt în contact cu autoritățile judiciare în legătură cu procedurile judiciare în curs”.
În ciuda numărului tot mai mare de plângeri și a mediatizării mărturiilor de la începutul anului 2024, François Bayrou „rămâne tăcut”, după cum își exprimă surprinderea Mediapart într-un articol publicat miercuri 5 februarie. „El nu a emis niciun comunicat de presă, nu a postat niciun mesaj pe rețelele de socializare și nu s-a exprimat pentru a condamna faptele sau pur și simplu pentru a-i susține pe reclamanți, în ciuda repercusiunilor acestei afaceri”. Șeful guvernului, care este originar din regiunea Pyrénées-Atlantiques, unde locuiește, și-a trimis mai mulți copii la școala Notre-Dame-de-Bétharram. Soția sa, Elisabeth Bayrou, a predat chiar catehismul acolo, potrivit Mediapart.
În ancheta sa, site-ul susține că actualul prim-ministru era la curent cu anumite fapte de care sunt suspectați membri ai școlii. Mediapart face referire la un prim caz care datează din 1996, când François Bayrou era ministru al Educației. Articolul arată că minstrul de la acea dată a fost informat că un supraveghetor a abuzat fizic un copil din clasa unuia dintre fiii lui Bayrou. A fost depusă o plângere, iar supraveghetorul a fost inculpat și condamnat condamnat.

Arhivele cotidianului regional Sud-Ouest relatează că François Bayrou a ținut chiar să se deplaseze la școală la începutul lunii mai 1996 pentru a sprijini Notre-Dame-de-Bétharram, denunțând „atacurile” care provocau multor „oameni din Béarn (…) un sentiment dureros și un sentiment de nedreptate”.
Mediapart relatează, de asemenea, despre un al doilea caz, în 1998, în care un fost director al instituției a fost inculpat și condamnat la închisoare pentru viol. La acea dată, François Bayrou redevenise deputat în Pyrénées-Atlantiques și prezida consiliul general al departamentului. Mediapart și Le Monde susțin că François Bayrou s-a întâlnit cu judecătorul de instrucție însărcinat cu dosarul. „Întâlnirea noastră de atunci nu a fost despre altceva, a fost în mod specific despre acest caz, în special pentru că unul dintre copiii săi a mers la școală la Notre-Dame-de-Bétharram”, a explicat judecătorul Christian Mirande pentru Mediapart.
Într-un al doilea articol, Mediapart a dezvăluit și o scrisoare de la un fost elev. Acesta a fost recunoscut ca victimă de către Comisia pentru Recunoaștere și Reparare, care asistă persoanele abuzate în congregațiile catolice. Potrivit Mediapart, scrisoarea trimisă lui François Bayrou în martie 2024, povestind molestarea suferită de acest fost elev al internatului Bétharram la sfârșitul anilor 1950, a rămas fără răspuns. În aceeași lună, François Bayrou a declarat pentru Le Parisien că „se zvonea că în urmă cu 25 de ani ar fi existat palme la internat”, adăugând că „nu a auzit niciodată (…) de vreun risc sexual”.
Afacerea a luat o nouă întorsătură în Adunarea Națională. Ca răspuns la o întrebare a deputatului LFI Paul Vannier, François Bayrou a declarat că „nu a fost niciodată informat despre nimic, despre violență sau a fortiori sexuală”. „Pot să vă asigur că totul este fals și că, evident, va fi depusă o plângere pentru defăimare”, a declarat premierul, care a atins pe scurt detaliile afacerii.
Premierul Bayrou a prezentat „două dovezi” ale ignoranței sale cu privire la fapte. În ceea ce privește prima plângere de violență fizică, pe care o datează din „decembrie 1997”, el a declarat că „părăsise deja Ministerul Educației cu câteva luni înainte”. De fapt, el a părăsit ministerul în iunie, după alegerile legislative din acel an. „Acest lucru nu este adevărat. Prima condamnare a unui supraveghetor general pentru acte de violență datează din iunie 1996, într-o perioadă în care Bayrou era la guvernare”, contrazice Mediapart în al doilea său articol.
Pe de altă parte, „credeți că ne-am fi trimis copiii în școli unde s-ar fi bănuit sau afirmat că se întâmplă ceva de această natură?”, a mai întrebat premierul, care și-a exprimat „compasiunea” pentru „oamenii, bărbații și băieții, care au avut de suferit în aceste cazuri”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.