G4Media.ro

Prim-ministrul Islandei și-a lansat un roman polițist / Scrierea cărții a durat…

sursa foto: Facebook

Prim-ministrul Islandei și-a lansat un roman polițist / Scrierea cărții a durat doi ani, în mare parte în timpul restricţiilor legate de COVID-19

Leagăn al epopeilor cu vikingi, Islanda este un ţinut al literaturii, pasiune împărtăşită de majoritatea locuitorilor insulei, până la cei mai înalţi demnitari, aşa cum o dovedeşte prim-ministrul în exerciţiu, Katrin Jakobsdottir, care şi-a lansat recent primul roman, informează Agerpres, conform AFP.

Jakobsdottir semnează împreună cu unul dintre cei mai populari scriitori islandezi, Ragnar Jónasson, care îi este şi vechi prieten, volumul ”Reykjavík”, un roman poliţist de 345 de pagini.

”Cu siguranţă, nu credeam că este un lucru pe care voi avea timp să-l fac”, a mărturisit Jakobsdottir pentru AFP cu prilejul lansării romanului.

În funcţie din 2017, lidera guvernului, în vârstă de 46 de ani şi licenţiată în literatură, s-a apucat de scris la începutul pandemiei.

În timpul unei dineu la începutul anului 2020 s-a născut ideea de a scrie la patru mâini o ficţiune poliţistă.

”Am fost puţin surprins la început că a acceptat această sugestie întrucât este foarte ocupată”, a mărturisit la rândul său Jonasson.

Scrierea romanului a durat doi ani – în mare parte în timpul restricţiilor legate de COVID-19, agenda încărcată de premier stabilind deseori ritmul.

”A trebuit să programăm telefoanele şi să planificăm întâlnirile între momentele când ea se întâlnea cu Boris Johnson, într-o zi, sau cu Macron, în următoarea. A fost destul de suprarealist pentru mine să lucrez într-un astfel de mediu”, a mărturisit scriitorul, ale cărui cărţi s-au vândut în peste trei milioane de exemplare la nivel global.

Deşi era obişnuit să scrie în mod solitar şi să deţină integral controlul asupra naraţiunii, romancierul se felicită pentru această nouă experienţă.

”Este reconfortant să ai pe cineva alături de care să fii nevoit să faci compromisuri”, a spus el.

Pentru şefa guvernului, romanele poliţiste au o calitate terapeutică.

”Le-am citit toată viaţa mea, deci e ca şi cum le-aş avea în ADN”, a mărturisit ea ca explicaţie pentru pasiune de a scrie.

”Cred că fiecare politician are nevoie de ceva cu care să-şi primenească sufletul de problemele zilnice ale politicii”.

Unul dintre predecesorii săi, David David Oddsson, a publicat la rândul său ficţiune pe când se afla în funcţie, în 1997.

În Islanda, insulă din nordul Oceanului Atlantic, o persoană din zece publică o carte în decursul vieţii.

Atmosferă de Agatha Christie

”Reykjavík”, care urmează de asemenea să fie tradus în engleză şi în franceză, evocă o crimă rămasă nerezolvată: dispariţia unei adolescente la Videy, o mică insulă în largul capitalei islandeze, dată uitării timp de 30 de ani până când Valur, un jurnalist la un tabloid local, se apucă de dezlegarea misterului.

Acţiunea romanului este plasată în 1986, anul când capitala islandeză a sărbătorit 200 de ani de existenţă, marchează apariţia primelor posturi de televiziune şi radio private şi devine gazda unui summit istoric între liderii american şi sovietic Reagan şi Gorbaciov.

”Am crezut că toate aceste evenimente împreună creează cel mai bun context pentru poveste”, a relatat Jónasson.

Critica de specialitate locală a fost fermecată.

”Este o lectură foarte agreabilă, este bine scrisă şi bine documentată”, spune Egill Helgason, prezentatorul unei emisiuni literare la postul public de televiziune RÚV.

”Seamănă puţin cu Agatha Christie (…). Este un mister, nu o poveste de groază plină de sânge”, a subliniat criticul în vârstă de 62 de ani, identificând sursa de inspiraţie a premierului.

Pentru primul său roman poliţist, Katrin Jakobsdottir se aştepta la o critică ”severă”.

”Cred că-i pot face faţă, am experienţă ca politiciană, va fi bine”, spune ea surâzând.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. asta nu-i nimic in comparatie cu grindeanu care si-a lansat integrala Lebesgue invizibila

  2. E simpatică, ca orice tipă nordică cu mici exceptii