Prima conferință privind securitatea Mării Negre sub egida Platformei Internaționale Crimeea are loc joi, la București/ Peste 250 de reprezentanţi din 30 de ţări vor participa la eveniment
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, şi ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, vor găzdui joi prima Conferinţă privind securitatea Mării Negre sub egida Platformei Internaţionale Crimeea, transmite Agerpres.
Organizată de Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Apărării Naţionale din România, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Apărării din Ucraina, în parteneriat cu Centrul pentru Strategii de Apărare al Ucrainei, conferinţa este primul eveniment de asemenea amploare dedicat Mării Negre co-organizat de cele două ţări, sub egida Platformei Internaţionale Crimeea.
Bogdan Aurescu va găzdui, tot joi, a doua reuniune a Trilateralei România – Ucraina – Republica Moldova la nivel de ministere de Externe, care va fi axată pe teme de securitate şi va beneficia de participarea miniştrilor Apărării din cele trei state.
La reuniune vor mai lua parte ministrul român al Apărării, Angel Tîlvăr, ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, ministrul Apărării al Republicii Moldova, Anatolie Nosatîi, şi primul adjunct al ministrului de Externe al Ucrainei, Emine Dzapharova.
Ministrul Dmytro Kuleba nu mai poate efectua deplasarea la Bucureşti, din cauza evoluţiilor de ultimă oră legate de cursul războiului de agresiune declanşat de Federaţia Rusă, urmând să participe la conferinţă prin VTC, a informat MAE.
Prima Conferinţă privind securitatea Mării Negre sub egida Platformei Internaţionale Crimeea reprezintă o ocazie importantă de evaluare a impactului multidimensional al războiului de agresiune al Rusiei şi îşi propune să dezbată, împreună cu statele din regiune şi partenerii internaţionali, soluţii pentru securizarea regiunii Mării Negre.
De asemenea, evenimentul urmăreşte identificarea de soluţii pentru intensificarea cooperării practice în domeniul securităţii între statele riverane Mării Negre. Aspecte legate de războiul informaţional şi atacurile cibernetice vor fi, de asemenea, abordate prioritar, arată Ministerul român de Externe.
La reuniune vor participa miniştri de Externe şi ai Apărării, şefi de instituţii internaţionale, oficiali guvernamentali şi experţi independenţi implicaţi în Platforma Internaţională Crimeea.
Vor fi prezente delegaţii străine din peste 20 de state şi organizaţii internaţionale, la nivel de ministru, secretar de stat sau alţi înalţi oficiali – Ucraina, Republica Moldova, Germania, Franţa, Lituania, Letonia, Slovacia, Bulgaria, Ungaria, Turcia, Luxemburg, Finlanda, Olanda, Muntenegru, R. Macedonia de Nord, Georgia, NATO (secretarul general adjunct), Consiliul Europei (secretarul general), Organizaţia pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică – GUAM (secretarul general).
De asemenea, miniştri de Externe şi reprezentanţi de înalt nivel din alte şapte ţări şi organizaţii internaţionale vor interveni online – Suedia, Grecia, Spania, Japonia, Australia, Guatemala, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa – OSCE (secretarul general). O serie de delegaţii străine vor fi reprezentate prin ambasadele lor de la Bucureşti.
În total, peste 250 de reprezentanţi din 30 de ţări vor participa la conferinţă.
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va deschide, împreună cu omologul său ucrainean Dmytro Kuleba (prin VTC), alături de ministrul român al Apărării, Angel Tîlvăr, respectiv ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, lucrările conferinţei.
Bogdan Aurescu, împreună cu miniştrii Apărării din România şi Ucraina, şi ministrul adjunct de Externe Emine Dzapharova, alături de secretarul general adjunct al NATO şi ministrul de Externe din Republica Moldova, vor participa la ultimul panel al conferinţei care va aborda tema „Configuraţia viitoare. Care este viitorul securităţii regionale în regiunile Mării Negre şi Mării Azov? Către o strategie euroatlantică pentru o regiune stabilă, sigură şi prosperă a Mării Negre”.
În cadrul intervenţiilor sale, Aurescu va prezenta eforturile deosebite depuse de ţara noastră în sprijinul Ucrainei, precum şi pentru partenerii cei mai afectaţi de deteriorarea situaţiei de securitate în regiune şi de presiunile Rusiei, în primul rând Republica Moldova. Totodată, va pleda pentru un angajament strategic, coordonat şi consecvent al aliaţilor din comunitatea transatlantică în regiunea Mării Negre şi în sprijinul statelor din zonă, având în vedere importanţa strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea regională şi euroatlantică, precum şi mizele pentru ordinea internaţională bazată pe reguli. De asemenea, ministrul va arăta rolul-cheie jucat de România în ecuaţia regională de securitate şi se va referi la importanţa cooperării şi menţinerii unităţii transatlantice în gestionarea efectelor agresiunii ruse la adresa Ucrainei, precizează MAE.
În cadrul dezbaterilor din marja Conferinţei privind securitatea Mării Negre va fi subliniată, totodată, perspectiva de integrare europeană şi euroatlantică a partenerilor din regiune şi avansarea oportunităţilor de dezvoltare economică şi conectare a regiunii cu spaţiul UE şi NATO, promovarea şi apărarea valorilor democratice, a statului de drept şi urmărirea consecventă a soluţionării conflictelor prelungite din regiune.
Aurescu va aborda şi modalităţi de consolidare a descurajării şi apărării, a securităţii infrastructurii critice şi a rezilienţei, măsuri pentru consolidarea securităţii regionale energetice şi alimentare, precum şi a legăturilor economice în regiunea Mării Negre. Se va raporta, astfel, la viitorul securităţii în regiune, evidenţiind prioritatea României de a transforma Marea Neagră într-o regiune de pace şi prosperitate.
Agenda Trilateralei România – Ucraina – Republica Moldova va include dezbateri privind situaţia de securitate din regiune, presiunile exercitate de Rusia împotriva Republicii Moldova, sprijinul NATO şi al UE pentru Ucraina şi Republica Moldova. De asemenea, discuţiile în acest format vor fi centrate şi pe consolidarea cooperării trilaterale în domeniul consolidării capacităţilor de apărare ale celor două state vecine şi a rezilienţei acestora. La finalul acestei reuniuni trilaterale în format Externe – Apărare va fi adoptată o Declaraţie comună care va sublinia principalele elemente ale agendei discuţiilor şi a angajamentului celor trei state pentru dezvoltarea cooperării trilaterale.
Conform MAE, desfăşurarea la Bucureşti a acestor evenimente este o dovadă a rolului-cheie jucat de România în ecuaţia regională de securitate, marcată de agresiunea rusă împotriva Ucrainei şi de ameninţările multiple, convenţionale şi hibride, cu care se confruntă regiunea Mării Negre.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank