Prima contaminare cu varianta britanică a noului coronavirus în statul New York
Un prim caz de contaminare cu varianta britanică a noului coronavirus, mai contagioasă, a fost depistat în statul New York, a anunţat guvernatorul Andrew Cuomo, relatează Reuters, citată de News.ro
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 60 de ani care locuieşte într-un oraş situat la nord de Albany, capitala statului, a precizat luni Andrew Cuomo.
Acest bărbat nu a călătorit recent – ceea ce ar putea indica o contaminare locală în curs.
Acest singur caz de contaminare cu varianta britanică a fost depistat în statul New York în urma efectuării a 5.000 de teste în acest sens.
În cazul în care varianta britanică a noului coronavirus se răspândeşte în stat, ”datele se schimbă”, iar autorităţile ar putea plasa în izolare anumite zone, a avertizat Cuomo.
Sursa: News.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank