Primă de pensionare la Romsilva în valoare de 100.000 de euro / Ministrul Mediului: E halucinant / Reacția companiei
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, afirmă că sunt persoane din Romsiva care, la pensionare, primesc o primă de 500.000 de lei, echivalentul a 100.000 de euro. Ministrul apreciază că este ”halucinant” faptul că exprimarea din Contractul Colectiv de Muncă spune ”10 salarii brute, luate în cuantum net”. Puteaţi să spuneţi 20 de salarii, că măcar discutam sincer unii cu ceilalţi”, afirmă ministrul, transmite News.ro.
”Sunt persoane în Regia Naţională a Pădurilor Romsilva care, la pensionare, conform Contractului Colectiv de Muncă, legal, discutat cu sindicatul, cu Consiliul de Administraţie, cu conducerea executivă, dar în conformitate cu acel contract colectiv de muncă, persoana respectivă, la pensionare, a încasat 500.000 lei”, a spus Mircea Fechet, miercuri, la Digi 24.
Potrivit acestuia, în Contractul Colectiv de Muncă, după lungi negocieri între sindicat şi conducerea executivă a Regiei Naţionale Romsilva, s-a convenit ca, la pensionare, să se primească 10 salarii.
”Asta se mai întâmplă în alte regii – primeşti unu, primeşti două, primeşti nouă. Ceea ce e cu atât mai halucinant este faptul că cele 10 salarii, dacă citez din memorie formularea respectivă: 10 salarii brute, luate în cuantum net. Şi am zis: puteaţi să spuneţi 20 de salarii, că măcar discutam sincer unii cu ceilalţi”, a mai afirmat ministrul.
Într-un răspuns pentru Digi24, Romsilva spune că din 2025 aceste bonusuri vor fi anulate, iar în 2024 valoarea acestor gratificații a scăzut cu 60%.
Această prevederea legală era prevăzută până acum în Contractul Colectiv de Muncă și presupunea, la momentul pensionării, un bonus între 2 și 10 salarii brute, în funcție de vechimea în cadrul Romsilva, finanțat din fonduri proprii. Totuși, în raspunsul oficial nu se menționează exact ce sume au fost alocate în total pe parcursul timpului pentru aceste bonusuri, transmite compania condusă de Marius Dan Siiulescu (47 de ani).
Siiulescu şi-a început cariera în silvicultură ca şef de district la Ocolul Silvic Bălceşti, ocupând ulterior funcţii de execuţie la Ocolul Silvic Romani, cu responsabilităţi privind regenerarea pădurilor, investiţii, securitate şi sănătatea în muncă, dar şi de conducere, la Ocolul Silvic Băbeni. De asemenea, Sîiulescu şi-a desfăşurat activitatea în cadrul aparatului Direcţiei Silvice Vâlcea, iar din luna aprilie a anului 2023 a preluat funcţia de director al Direcţiei Silvice Vâlcea.
Citește și:
Ilie Bolojan dă exemple de beneficii aberante la instituții de stat ”scăpate de sub control”: 15 salarii compensatorii la Romsilva cadou la pensionare / Primă de Ziua ASF. Președintele Senatului anunță controale la toate instituțiile din subordinea Parlamentului
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii