G4Media.ro

Prima Doamnă Jill Biden, testată din nou pozitiv pentru Covid. Joe Biden,…

Sursa foto: MANDEL NGAN / AFP

Prima Doamnă Jill Biden, testată din nou pozitiv pentru Covid. Joe Biden, testat negativ

Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, a fost din nou testată pozitiv pentru Covid-19, a anunţat biroul ei, relatează Bloomberg, preluată de News.ro.

Testul antigen pozitiv al lui Jill Biden a venit la o zi după ce ea a fost testată negativ pentru Covid, a declarat directorul ei de comunicaţii, Kelsey Donohue, într-un comunicat. Ea se izolează în Delaware, unde şi-a petrecut ultimele trei zile cu preşedintele Joe Biden la casa lor de pe plajă.

Preşedintele american a fost testat negativ miercuri dimineaţa.

Prima Doamnă nu prezintă simptome, potrivit lui Donohue. Iniţial, ea a fost testată pozitiv pentru coronavirus pe 15 august în timp ce se afla în vacanţă cu soţul ei în Kiawah Island, Carolina de Sud. I s-a permis să călătorească în Delaware duminică, după ce a fost de două ori testată negativ.

Contactele apropiate ale Primei Doamne au fost anunţate în legătură cu rezultatul testului.

De asemenea, Joe Biden a fost testat din nou pozitiv la sfârşitul lunii iulie, după ce preşedintele se vindecase. Preşedintele va purta o mască timp de 10 zile în spaţiile interioare şi în imediata apropiere a altor persoane, potrivit Casei Albe. Biden s-a întors la Washington miercuri dimineaţa.

Aceste cazuri de reinfectare sunt dese în rândul pacienţilor care iau medicamentul antiviral Paxlovid al companiei Pfizer Inc., care este utilizat pentru a preveni îmbolnăvirile grave şi decesul la persoanele considerate a fi expuse riscului ridicat.

Preşedintelui şi Primei Doamne – ambii în vârstă de 70 de ani – li s-a prescris medicamentul şi amândoi au schema completă de vaccinare şi două doze ”booster”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Who the f*** cares?