G4Media.ro

VIDEO Prima întâlnire Blinken – Lavrov: Șeful diplomației ruse salută discuțiile „constructive”…

sursa foto: Facebook\ Russian Foreign Ministry

VIDEO Prima întâlnire Blinken – Lavrov: Șeful diplomației ruse salută discuțiile „constructive” de la Reykjavik, omologul său american își arată „profunda îngrijorare” privind trupele rusești din Ucraina și starea sănătății lui Aleksei Navalnîi

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a salutat miercuri seara, la Reykjavik, discuţii „constructive” cu omologul său american Antony Blinken după prima lor întâlnire de la venirea la Casa Albă a preşedintelui Joe Biden, transmite joi AFP.

„Discuţia mi s-a părut constructivă”, a spus Lavrov, citat de agenţia de ştiri rusă RIA Novosti.

Rusia şi Statele Unite „înţeleg necesitatea de a pune capăt climatului nesănătos care s-a format în relaţiile dintre Moscova şi Washington în aceşti ultimi ani”, a spus el.

Lavrov a spus că a „simţit” mai ales că americanii nu sunt mulţumiţi, la fel ca ruşii, de expulzările reciproce de diplomaţi, care au avut loc de mai multe ori în ultimii ani.

„Această reacţie în lanţ, în opinia mea, nu e de folos nimănui”, a apreciat şeful diplomaţiei ruse.

Totodată, Rusia şi-a confirmat propunerea de a „începe un dialog pe toate aspectele (…) stabilităţii strategice”, potrivit ministrului rus de externe.

„Nu am văzut un refuz al acestei concepţii”, a spus el.

„Vom dezvolta propuneri pentru preşedinţii noştri” privind situaţia referitoare la misiunile diplomatice, astăzi într-o situaţie de serviciu minim, şi consolidarea dialogului privind stabilitatea strategică”, a mai declarat Serghei Lavrov.

Într-un comunicat, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a informat că secretarul de stat Antony Blinken a exprimat miercuri „profunde îngrijorări” cu privire la desfăşurarea trupelor ruseşti în Ucraina şi în apropierea frontierei, în cadrul primei întâlniri cu omologul său rus din capitala Islandei.

În cadrul acestor discuţii, care au durat aproape două ore, Antony Blinken a comunicat îngrijorările părţii americane,”printre altele”, şi cu privire la starea sănătăţii opozantului rus Aleksei Navalnîi şi la „reprimarea organizaţiilor opoziţiei.”

Un summit al preşedinţilor Joe Biden şi Vladimir Putin ar putea avea loc în luna iunie într-o ţară terţă, potrivit Moscovei şi Washingtonului, data şi locul nefiind încă stabilite.

sursa foto: Facebok\ Russian Foreign Ministry

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Domnu’ blinken dacă in fata lui Lavrov a stat tot in poziția sluj pe care a adoptat-o in fata chinezilor la sunmitul din Alaska.

  2. Blinken a venit umil la aceasta intalnire si cu caciula in mana. Tonul politicii globale este dat la Moscova de acum incolo, iar SUA nu are cum sa oprească influenta Rusiei in Europa. Cei mai slabi lideri pe care America i-a avut vreodata.

  3. Mai exista SUA? Ce facem cu astia? Deci aproba gazoductul, iar apoi vine umil la Lavrov si il perie pe umar. In acest timp, Rusia ocupa strategic Europa si ameninta in continuare Ucraina.