G4Media.ro

Prima navă cu cereale ucrainene a ajuns în largul coastelor Turciei /…

Sursa foto: STRINGER / AFP

Prima navă cu cereale ucrainene a ajuns în largul coastelor Turciei / Este primul export autorizat în virtutea acordului semnat pe 22 iulie la Istanbul între Ucraina şi Rusia

Prima încărcătură autorizată de cereale ucrainene de la începutul războiului, pe 24 februarie, a ajuns marţi seară la Istanbul, relatează Agerpres, conform AFP.

Plecat de la Odesa, în sudul Ucrainei, luni dimineaţă, cu 26.000 de tone de porumb cu destinaţia Liban, Razoni, un cargo sub pavilionul Sierra-Leone, urmează să petreacă noaptea la ancoră în largul coastelor Turciei şi va fi inspectat miercuri dimineaţă de o echipă internaţională la intrarea în Bosfor, a precizat Ministerul turc al Apărării.

Este primul export autorizat în virtutea acordului semnat pe 22 iulie la Istanbul între Ucraina şi Rusia, datorită unei medieri a Turciei şi sub egida ONU, pentru a debloca porturile ucrainene şi a uşura presiunea asupra pieţelor agricole.

Potrivit jurnaliştilor AFP de la faţa locului, nava, de 186 de metri lungime, a ajuns la o distanţă la care putea fi zărită de pe coastă înainte de ora locală 19.00 (16.00 GMT).

Potrivit Ministerului Apărării, nava era aşteptată la „intrarea în Bosfor în jurul orei 21.00” (18.00 GMT).

Inspecţia, solicitată de Moscova, care voia să se asigure de natura încărcăturii, va fi „efectuată de o delegaţie formată din reprezentanţi turci, ruşi, ucraineni şi ai ONU, apoi Rezoni îşi va continua drumul”, a declarat miercuri presei amiralul turc Ozcab Altunbulak, şeful Centrului de coordonare comun (CCC), care supervizează operaţiunile

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Nu este un Acord intre Rusia si Ucraina. Este un Acord intre Rusia, Turcia si ONU, pe deoparte si Ucraina, Turcia si ONU, pe de alta parte. Va rog sa scrieti corect, g4media, nu doar trolii rusi si romanii prosti va citesc. Atentie la aspectele juridice. Exactitatea nu a omorat pe nimeni.

  2. CORECT SI FELICITARI PENTRU INTERVENTIE dle ANDREI SI MULTUMIRI CA NU AI FOST CENZURAT !