G4Media.ro

Prima primăriță ecologistă a orașului Strasbourg declară „stare de urgență climatică”

sursa foto: Facebook/ Jeanne Barseghian

Prima primăriță ecologistă a orașului Strasbourg declară „stare de urgență climatică”

Jeanne Barseghian a devenit oficial sâmbătă primul primar ecologist al oraşului Strasbourg, sediul parlamentului european, declarând „stare de urgenţă climatică” în capitala Alsaciei (estul Franţei), pe care doreşte să o transformă într-o „capitală europeană a tranziţie ecologice, sociale şi democratice”, transmite AFP, citată de Agerpres.

„Voi aduce în mod inseparabil răspunsul la cele trei provocări majore pe care le avem înaintea noastră: provocarea ecologică, provocarea socială şi provocarea democratică”, a declarat noul primar.

„Mediul nostru ne transmite semnale din ce în ce mai puternice şi mai dese şi nu se mai pune problema să ne întoarce privirea. Este timpul să privim lumea aşa cum este şi să luăm măsuri puternice, ambiţioase şi colective”, a declarat avocata în vârstă de 39 de ani.

Jeanne Barseghian a prezentat în cadrul primei şedinţe a consiliului municipal o declaraţie privind starea de „urgenţă climatică” în Strasbourg, aşa cum au procedat deja oraşe precum Paris sau Barcelona. „Această declaraţie marchează ambiţia mea în ceea ce priveşte tranziţia ecologică”, a explicat ea.

Cu ochii înlăcrimaţi de emoţie, la finalul discursului în care s-a adresat familiei sale prezente în sala de reuniuni a consiliului municipal, noua primăriţă a Strasbourgului a fost ovaţionată în picioare de toţi consilierii municipali, inclusiv de cei ai opoziţiei.

Jeanne Barseghian a obţinut 41.71% din voturi în turul doi al alegerilor municipale desfăşurate pe 28 iunie, cu mult înaintea candidatului partidului prezidenţial LREM, Alain Fontanel (34.96%) şi a fostului primar, socialista Catherine Trautmann (23. 33%).

sursa foto: Facebook/ Jeanne Barseghian

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Salvarea Planetei ar trebui sa fie prioritate zero pentru orice politician responsabil.

    Coronavirus, gripa procina, boala vacii nebune
    sunt rezultatele dezechilibrelor Sistemului Bio-Planetar
    ( poluare, incalzire globala, consum nesustenabil al resurselor )
    in urma actiunii Omului.

    Captain Planet. Save the Planet.

  2. Super, era și timpul. Felicitări pentru curaj!

  3. Curios e ca taman zonele cele mai avansate ecologic, adică Occidentul, iau măsuri și emit lozinci din astea. Rusia, China etc – tăcere!

  4. Ecologistii sunt precum pepenii 🙂

    Verzi pe dinafara si rosii pe dinauntru. Huoooo Socialistii !!! 🙂

    De aici Negationismul extremei drepte la adresa Problemelor de Mediu.

    Ei doar atat inteleg ! 🙂 Ecologismul e un vector electoral al stangii 🙂 :))))))))

    • Mars ma, clona nereusita! Ce faci, te pregatesti de campanie? Ecologistii sint ca psd-istii: pe afara zici ca-s oameni normali.Cind incep sa se manifeste …

  5. Europa de Vest e plina ochi de idioti si numarul lor e in crestere accelerata :))

  6. De 50 de ani o tinem tot intr-o urgenta climatica. Nu se intampla nimic, ne adaptam si atat.
    Chestiile astea sunt bune pentru speriat copiii si cetatenii slabi de inger.