G4Media.ro

Prima reacție a lui Florian Coldea în dosarul DNA pornit de la…

Sursa foto: Inquam Photos / Malina Norocea

Prima reacție a lui Florian Coldea în dosarul DNA pornit de la omul de afaceri Cătălin Hideg: Atac la mogulii Ghiță – RTV, Voiculescu – Antena3, Păcuraru – Realitatea / Pe Sebastian Ghiță îl acuză de legături cu Rusia

Florian Coldea, fostul prim adjunct al SRI, a transmis un punct de vedere, prin avocați, în dosarul de corupție deschis de DNA, în care este acuzat de omul de afaceri Cătălin Hideg că ar fi intervenit în Justiție pentru a obține sentințe mai blânde în schimbul unor sume de bani.

Coldea acuză că în spatele scandalului se află „mogulii de presă” Sebastian Ghiță – România TV, Dan Voiculescu – Antena3  sau Maricel Păcuraru – Realitatea TV.

„Trebuie să o spun clar și răspicat, așa cum de altfel se poate observa și în mod direct, că principalii actori / susținători ai acesteia, majoritatea implicați și în campaniile anterioare împotriva mea, sunt moguli media binecunoscuți – Maricel Păcuraru (condamnat definitiv), Sebastian Ghiță (fugar, din 2016, în Serbia, suspectat de implicare directă sau indirectă în mai multe activități ilegale), Dan Voiculescu (condamnat definitiv) și principalii lor colaboratori din zona media – Dan Andronic, Cristian Burci, Anca Alexandrescu și alții, gen Cozmin Gușă (lista este mult mai lungă).”, se arată în punctul de vedere transmis de avocații lui Coldea.

De asemenea, Coldea mai susține că Sebastian Ghiță are legături cu Federația Rusă:

„Fugarul Sebastian Ghiță are conexiuni la nivel înalt cu autoritățile de la Belgrad, beneficiind de protecția instituțiilor sârbe în fața cererilor de extrădare ale autorităților române. Aflat sub controlul oficialilor sârbi, Sebastian Ghiță este folosit, în prezent, de unii decizionali de la Belgrad și are legături cu o serie de interfețe economice (unele suspecte ca fiind proxy ale Federației Ruse) pentru realizarea și promovarea unor interese obscure. Asupra acestui subiect îmi rezerv dreptul de a reveni la momentul potrivit”, potrivit punctului de vedere transmis prin avocați.

  • Notă: În februarie 2023, România TV, televiziunea fondată de fugarul Sebastian Ghiță, i-a dat platformă timp de peste o oră Marinei Tauber, vicepreședintele partidului pro-rus al mogului fugar Ilan Șor. Tauber a fost invitată în emisiunea lui Victor Ciutacu în ziua în care ea a organizat un nou protest împotriva conducerii pro-occidentale a Republicii Moldova, protest la care mai mulți participanți au vrut să pătrundă în clădirile guvernamentale. Citește toate detaliile aici.

Coldea acuză o campanie mediatică agresivă care este derulată „la peste 7 ani de la trecerea în rezervă” și în condițiile în care „nu ocupă și nu candidează pentru o funcție publică”.

Coldea mai spune că această campanie de denigrare s-a intensificat în perioada campaniei electorale.

Fostul prim adjunct SRI susține că „numitorul comun” al celor trei televiziuni este o „dorință revanșardă” față de activitatea sa din SRI și față de persoanele care au fost implicate în lupta împotriva corupției de la vremea respectivă.

Coldea mai spune că „intensitatea și vehemența actualei campanii mediatice, volumul de resurse și timp alocate, modalitățile de acțiuni utilizate, diseminarea de scenarii alarmiste și teorii conspiraționiste (…) demonstrează miza consistentă, dar și determinarea celor în cauză de a-și atinge obiectivele urmărite”.

Generalul în rezervă Florian Coldea, fost șef în Serviciului Român de Informații, a fost audiat la finalul lunii mai într-un dosar DNA în care este suspect de trafic de influență și spălare de bani, alături de generalul în rezervă Dumitru Dumbravă (fost șef al direcției juridice din SRI) și de avocatul Doru Trăilă.

Între timp, Coldea a fost pus sub control judiciar.

Dosarul este instrumentat de procurorul Mihaela Iorga Moraru, șefa Secției I a DNA de combatere a corupției, potrivit informațiilor G4Media. Conform informațiilor G4Media, suspecții s-ar fi contrazis în declarații în fața procurorului. Detalii aici

Punctul de vedere integral transmis de Florian Coldea prin avocați:

Având în vedere intensificarea, în ultima perioadă, inclusiv pe parcursul campaniei electorale, a referirilor în spațiul public la adresa mea, parte a unei noi campanii mediatice agresive, derulată de mai multe luni, la peste 7 ani de la trecerea în rezervă și în condițiile în care nu ocup și nu am candidat pentru vreo funcție publică, consider că este oportun să fac o serie de precizări, pentru corecta informare a opiniei publice.

Doresc, de asemenea, să clarific de ce actuala campanie mediatică, programată și calculată, nu urmărește prezentarea adevărului și susținerea interesului public, ci are la bază motive și obiective nedeclarate, care vizează susținerea unor interese personale și de grup, ilegitime în raport cu cetățenii onești, în scopul obținerii unor beneficii cu valență electorală, dar și de natură economică. 

Trebuie să o spun clar și răspicat, așa cum de altfel se poate observa și în mod direct, că principalii actori / susținători ai acesteia, majoritatea implicați și în campaniile anterioare împotriva mea, sunt moguli media binecunoscuți – Maricel Păcuraru (condamnat definitiv), Sebastian Ghiță (fugar, din 2016, în Serbia, suspectat de implicare directă sau indirectă în mai multe activități ilegale), Dan Voiculescu (condamnat definitiv) și principalii lor colaboratori din zona media – Dan Andronic, Cristian Burci, Anca Alexandrescu și alții, gen Cozmin Gușă (lista este mult mai lungă).

Toți actorii implicați în organizarea și orchestrarea acesteia au, în principal, ca numitor comun dorința revanșardă față de activitatea SRI din perioada mandatului meu și de persoanele care au fost implicate în lupta împotriva corupției (întruchipate simbolic în persoana mea, Factotum care aș fi acționat împotriva legii și a intereselor statului român).

Cei in cauză vizează, prin reluarea campaniei agresive de denigrare, crearea, prin intermediul trusturilor media pe care le conduc sau le reprezintă, a unor pârghii de presiune care să le permită influențarea agendei publice, dar și a deciziilor autorităților, atât la nivel politic, cât și instituțional.

Aceste demersuri ilegitime generează vulnerabilități și riscuri exploatate deja de persoane interesate, dar care pot fi valorificate și de actori ostili statului român și partenerilor euroatlantici, mai ales în condițiile actualei perioade complexe de securitate, dublată de contextul electoral.

Intensitatea și vehemența actualei campanii mediatice, volumul de resurse și timp alocate, modalitățile de acțiune utilizate, diseminarea de scenarii alarmiste și teorii conspiraționiste, propagarea insistentă a unor minciuni sfruntate care sfidează logica elementară și a unor aberații de factură patologică demonstrează miza consistentă, dar și determinarea celor în cauză de a-și atinge obiectivele urmărite.

Faptul că aceleași personaje decredibilizate (majoritatea confruntate cu probleme de ordin legal) continuă să acționeze astfel îmi reîntărește convingerea că atât SRI, cât și eu ne-am făcut datoria, în slujba cetățenilor României, pentru protejarea intereselor naționale, combătând fenomenul corupției, în mod special cel la nivel înalt, care submina instituțiile fundamentale ale statului român și afecta credibilitatea euroatlantică a țării noastre. Toate aceste eforturi s-au realizat cu respectarea legii și a responsabilităților SRI, aspect confirmat de nenumăratele verificări efectuate de instituțiile abilitate.

Ca fost militar și angajat al SRI, nu mă intimidează reluarea virulentă a atacurilor la adresa mea. Mi-am asumat de la început și continui să îmi asum deciziile și acțiunile întreprinse, precum și consecințele acestora.

Nimeni nu este deasupra legii și încurajez, în continuare, orice persoană care are informații despre abuzuri sau acte ilegale întreprinse de SRI in perioada mandatului meu sau de mine personal, inclusiv dupa trecerea în rezervă, să se adreseze instituțiilor abilitate ale statului român, în care am încredere că își vor face datoria.

  • Pentru corecta informare a opiniei publice, precizez următoarele:  
  • după trecerea în rezervă, în anul 2017, similar practicii de la nivel euroatlantic, am apreciat util să pun la dispoziție experiența acumulată în peste 20 de ani de activitate în cadrul SRI, ca angajat civil al Academiei Naționale de Informații Mihai Viteazul, atât prin promovarea studiilor de securitate în zona universitară – din țară și străinătate, cât și prin participarea activă, răspunzând invitațiilor primite, la numeroase conferințe internaționale de securitate;
  • respectând constrângerile impuse de prevederile legale și cutumele aplicabile fostelor cadre militare și demnitarilor din domeniu, dar și cadrelor civile ale Serviciului, am rămas o persoană discretă în spațiul public și, spre deosebire de responsabili din alte servicii, nu m-am implicat în niciun fel în activități politice sau care ar fi putut aduce (sau interpretate ca putând aduce) prejudicii Serviciului, autorităților naționale sau actorilor politici;
  • am răspuns cu promptitudine tuturor solicitărilor instituțiilor abilitate implicate în cercetarea și investigarea unor presupuse abuzuri ale Serviciului sau ale unor cadre ale acestuia (inclusiv persoana mea), sesizate inclusiv în cadrul unor campanii media agresive ale unor trusturi care sunt implicate și astăzi în activități similare. Rezultatele investigațiilor au fost categorice, nefiind confirmate în perioada mandatului meu niciun fel de ilegalități sau abuzuri la nivel instituțional ori care să aibă vreo legatură cu persoana mea;
  • după 4 ani de la trecerea în rezervă, împreună cu un fost coleg cu înaltă ținută morală și profesională, dovedită în cadrul unei cariere impecabile, un reputat specialist în domeniul IT&C, am convenit să colaborăm în domeniul privat, similar practicii la nivel euro-atlantic, valorificând experiența acumulată. Am devenit acționar și angajat, respectând constrângerile aplicabile oricărui angajat SRI (este interzisă ocuparea poziției de administrator, nu poate fi acționar majoritar, firma nu trebuie să aibă acționari străini, este interzisă implicarea în activități cu caracter politic sau realizarea de declarații / acțiuni cu mass media, este obligatorie raportarea tuturor călătoriilor în străinătate, informarea cu privire la relaționarea cu entități străine etc.);
  • nu am realizat niciun fel de activități / contracte de consultanță cu instituții de stat sau cu actori din spectrul politic al României și nici nu am interferat cu activitatea profesională anterioară. Am fost preocupat, în continuare, de respectarea legalității, protejarea și promovarea intereselor statului român, realitate certificată inclusiv de acordarea și reînnoirea avizului de securitate din partea SRI (aviz care presupune procese complexe de verificare);
  • în această perioadă, la solicitarea mea, conducerea ANIMV a aprobat cererea de acordare a unui concediu fără plată.
  • Actuala campanie mediatică, axată pe denigrarea activității mele profesionale anterioare, dar și a celei derulate în mediul privat, a devenit mai agresivă în perioada campaniei electorale, context în care, în plus, dezbateri prezentate ca având conținut electoral au avut ca subiect principal persoana mea, distrăgându-se voit și cointeresat atenția publică de la problemele reale ale cetățenilor și de la agenda europeană.  

Modalitățile de acțiune, așa cum se poate observa, au utilizat rețeta consacrată, deja validată din campaniile mediatice anterioare – metode clasice de manipulare și dezinformare; asocieri inventate cu personaje dubioase; fabricarea unor prezumtive scandaluri; atacuri la persoană și la membrii familiei, precum și la unii apropiați fără vreo legătură cu subiectele dezbătute etc.

În cadrul unor emisiuni pe un fals subiect de interes public, puternic mediatizat anterior sub forma de breaking news, pe lângă prezentarea deformată / exagerată a unor (așa-zise) aspecte de noutate, sunt reluate subiecte vechi reinterpretate, cu titluri bombastice care se succed pe burtiere.

Nu lipsesc din acest repertoriu scenarii alarmiste și teorii conspiraționiste (întâlniri de taină, rețele subterane, subminarea / preluarea puterii în stat, control decizional la nivel înalt, acțiuni în slujba unor puteri străine etc.).

Pentru amplificarea mediatizării, așa-zisele dezvăluiri sunt preluate și promovate pe toate canalele media controlate de mogulii media menționați, cu denaturarea unor fapte sau situații și analizarea în detaliu a unor date neverificate, supoziții, insinuări etc. Înțeleg, fără să fiu surprins, că unul dintre jurnaliștii implicați are o obsesie maladivă față de persoana mea, inventând subiecte și scenarii din ce în ce mai fanteziste.

Sunt invitate în emisiuni doar persoane cu opinii favorabile temei dezbătute (aceiași jurnaliști, rezerviști, politicieni, „experți”), urmărindu-se provocarea unor reacții, care ulterior sunt amplificate și utilizate în discuții / dezbateri pe alte teme, cu asocieri forțate etc. Opiniile sau argumentele contrare sunt respinse și catalogate ca venind din partea unui susținător al așa-zisului Stat Paralel, fiind chiar criticați cei care nu răspund încurajărilor de formulare a unor plângeri penale împotriva mea sau exercitate inclusiv presiuni asupra instituțiilor abilitate pentru a demara sau impulsiona anumite investigații.

Elementul central al campaniei este presupusa mea implicare în coordonarea unui amplu mecanism monstruos de influențare a actului de justiție, în funcție de interesele SRI din mandatul meu, de interesele mele personale, la ordin, sau, chiar, cu implicarea unor actori externi.

Alegațiile în acest sens, prezentate insistent, fără niciun element de susținere care să fie fundamentat pe documente sau probe, ignoră cu bună știință rezultatele investigațiilor oficiale în acest sens și subminează rolul și competențele unor instituții fundamentale ale statului român (serviciile de informații, Ministerul Public, Ministerul Justiției etc.), precum și activitatea exercitată de reprezentanții acestora (ofițeri de informații, polițiști, polițiști judiciari, procurori, judecători de la toate nivelurile etc.), cu consecințe asupra încrederii cetățenilor în actul de justiție și funcționarea statului de drept.

A doua temă principală a companiei se bazează pe lansarea și promovarea, de o manieră similară, de alegații fără susținere faptică referitoare la sprijinirea (sau, chiar, crearea) de către SRI în mandatul meu sau de mine personal, inclusiv după trecerea în rezervă, cu influențe externe, a unor partide și oameni politici, invocându-se utilizarea unor mijloace și metode ilegale (intimidări, șantaje, ofițeri acoperiți etc.). Alegațiile respective, dincolo de gravitatea lor majoră, pot influența derularea competiției electorale și riscă să afecteze procesul democratic din țara noastră. Un exemplu relevant în acest sens sunt dezinformările referitoare la presupusele mele legături cu mai mulți oameni și partide politice angajate în actuala competiție electorală, pe care, în pofida dezmințirilor categorice, cei care le lansează continuă să le vehiculeze ca pe niște certitudini, în absența oricăror dovezi.

Acestor două teme centrale li se adaugă o varietate inepuizabilă de așa-zise dezvăluiri, de la proprietăți de lux în afara României, pe numele meu sau al unor intermediari, legături cu rețele de criminalitate organizată transfrontalieră, șantaje și presiuni la adresa unor politicieni sau oameni de afaceri, conexiuni cu rude inventate (veri, frați) etc. Toate acestea, prezentate insistent ca adevăruri, nu sunt decât niște minciuni sfruntate, care îi compromit pe cei care le promovează.

  • În ceea ce privește principalii actori (și susținători) ai actualei campanii mediatice, așa cum am amintit, majoritatea au fost, de asemenea, implicați în campania anterioară pe același subiect și, cu toate că verificările efectuate de autorități au fost foarte clare în ceea ce privește legalitatea activităților întreprinse la nivel instituțional și personal, ei continuă să se prezinte, într-o manieră deșănțată și vehementă, drept luptători neînfricați și critici fervenți ai așa-zisului Stat Paralel (neidentificat sau certificat de către autorități) și ai reprezentanților săi (în esență reprezentați de mine).

Țin să reamintesc faptul că, în cvasitotalitatea lor, cei menționați mai sus, dar nu numai ei, lasă să se înțeleagă / susțin, în diferite medii, că dispuneau / dispun de relații la nivelul serviciilor de informații (inclusiv rezerviști care au ocupat funcții importante). Deși cunosc o serie de date în acest sens, respect, în continuare, principiile fundamentale ale activității de intelligence și nu o să confirm sau infirm afirmațiile respective. Remarc, însă, că persoanele în cauză sunt acum cei mai virulenți critici la adresa instituției din mandatul meu și a mea, în mod deosebit.

Menționez, totodată, că afirmațiile și atitudinea lor publică relevă că au un nivel scăzut (ca să fiu îngăduitor) al culturii de securitate specifice unei societăți democratice (seduși și influențați de ceea ce a reprezentat fosta Securitate, serviciile din spațiul estic sau experiența Serviciului în primii ani de existență), precum şi o viziune total deformată despre competențele și responsabilitățile unui serviciu de informații al unei țări membre NATO și UE.

Pe acest fond, subliniez că reluarea campaniei mediatice deșănțate, pe alocuri abjecte, la adresa mea are drept cauze principale:

  1. inițiatorii și susținătorii acesteia consideră (în mod eronat) că, prin activitatea desfășurată (în trecut, cu extensie în prezent), sunt principala cauză a problemelor generate de încălcarea legii cu care s-au confruntat mogulii media amintiți și persoane interesate din anturajul lor, pe care aceștia le susțin cointeresat, dar și a nerealizării, de către ei, a unor obiective în zona de bussines și / sau a unor proiecte politice.

Spre exemplu, este de notorietate faptul că Maricel Păcuraru, patronul trustului Realitatea, face demersuri susținute pentru preluarea forțată a firmei Romprest, având un interes direct în sprijinirea denunțătorului în dosarul penal în curs, dată fiind relaționarea acestuia din urmă cu o persoană din dosar, angajată a firmei respective.

De asemenea, patronul trustului Realitatea este implicat activ în campania electorală în favoarea unor persoane și formațiuni politice – unele dintre acestea fiind ostile vocației euro-atlantice a României.

Sebastian Ghiță susține că eu sunt responsabil de problemele legale cu care se confruntă apropiați / interpuși de-ai săi, din județul Prahova, suspectați de fraudarea de fonduri europene. Acesta este, de asemenea, implicat activ, prin trustul România TV, în campania electorală din țara noastră, pretinzând că menține legătura cu diverși actori relevanți de pe scena politică internă în sprijinul cărora acționează.

Fugarul Sebastian Ghiță are conexiuni la nivel înalt cu autoritățile de la Belgrad, beneficiind de protecția instituțiilor sârbe în fața cererilor de extrădare ale autorităților române. Aflat sub controlul oficialilor sârbi, Sebastian Ghiță este folosit, în prezent, de unii decizionali de la Belgrad și are legături cu o serie de interfețe economice (unele suspecte ca fiind proxy ale Federației Ruse) pentru realizarea și promovarea unor interese obscure. Asupra acestui subiect îmi rezerv dreptul de a reveni la momentul potrivit.

Pe de altă parte, denunțătorul amintit mai sus a afirmat, de mai multe ori, în mediul unor apropiați, că, pe fondul situației dificile cu care se confrunta (fusese condamnat deja în primă instanță) a fost sprijinit și orientat în acțiunile sale urmare a discuțiilor / întâlnirilor realizate cu Anca Alexandrescu (la sfârșitul anului 2023) și, ulterior, cu Cristian Burci și Sebastian Ghiță, care i-au promis sprijin în aceste demersuri, care ar putea să îi faciliteze rezolvarea problemelor sale juridice;

  1. refuzul de a negocia cu mogulii în cauză (prin declinarea mai multor invitații și oferte, transmise direct sau prin intermediari) „reabilitarea” imaginii mele, prin delimitarea de anumite persoane și activități, respectiv în schimbul unor dezvăluiri sensibile din interiorul „sistemului” (care, eventual, să le confirme celor interesați, fie și parțial, teoriile cu privire la situații în care am fost implicat / pe care le cunosc). Se adaugă și refuzul meu de asociere cu ei, prin activități de consultanță, care să îi ajute în atingerea unor obiective politice și de business.
  • Cel mai grav este faptul că, prevalându-se de denigrarea mea, inițiatorii actualei companii mediatice urmăresc obiective nedeclarate și ilegitime cu mize și implicații substanțiale:
  1. influențarea / setarea agendei publice în raport cu interesele lor, prin presiuni – la limita șantajului – generate de pârghiile mediatice create asupra decizionalilor politici, aflați într-un context electoral sensibil. Factorii de decizie politică și conducătorii unor instituții publice sunt practic obligați să se raporteze la subiectele de interes pentru mogulii media sau, chiar, să adopte decizii cu consecințe negative asupra activității anumitor instituții ale statului;
  2. crearea unor avantaje pentru anumite persoane și forțe politice, precum și generarea unor breșe și vulnerabilități ce sunt deja exploatate de actori interni și, mai mult, pot fi valorificate de către actori externi ostili statului român și partenerilor euroatlantici;
  3. generarea și întreținerea unui climat favorabil pentru un cadru legislativ (mai) permisiv în raport cu faptele de corupție, respectiv pentru impulsionarea acțiunilor de reabilitare a persoanelor și entităților condamnate printr-o sentință definitivă și irevocabilă.

A se vedea în acest sens eforturile Antena 3, care, în pofida asocierii cu un post de anvergură internațională, continuă să promoveze valori contrare statului de drept în ceea ce privește lupta împotriva corupției (inclusiv recuperarea prejudiciilor), delegitimând-o prin conexare cu concepte specifice teoriilor conspiraționiste, precum Statul Paralel”;

  1. deturnarea atenției opiniei publice, prin subiecte false, de la problemele reale și interesele legitime ale societății românești și ale Europei în această perioadă electorală marcată și de un context de securitate complex și volatil, în care vectori de influență sau sorginte estică încearcă să submineze încrederea cetățenilor în instituțiile fundamentale ale statului român și în vocația euroatlantică a României;
  2. decredibilizarea mea publică se dorește a fi un semnal pentru oricine ar îndrăzni să se mai implice în acțiuni de combatere a actelor de mare corupție, în special a unor moguli media și a intereselor lor, cu consecințe care pot genera vulnerabilizarea în ceea ce privește implicarea și determinarea instituțiilor (și a reprezentanților acestora) cu responsabilități în combaterea corupției. Cei în cauză consideră că defăimarea mea are și un scop preventiv, în eventualitatea prezumptivei susțineri, de către mine, a unor persoane sau mișcări politice, respectiv a posibilității revenirii unor persoane pe o funcție importantă a statului român și revigorării luptei anticorupție.  

Subliniez gravitatea preocupărilor mogulilor menționați de a-și (re)dobândi pârghii de presiune avute în trecut, dar pe care le consideră diminuate odată cu întărirea instituțiilor statului, în contextul luptei împotriva corupției. 

În viziunea lor subversivă, respectivele pârghii sunt de natură să le permită influențarea factorului politic și a activității unor instituții fundamentale ale statului (cu accent pe cele din domeniul justiției), susținerea unor interese de natură politică (ale unor persoane sau forțe politice) sau economică, respectiv oferirea cointeresată a unei tribune de exprimare așa-ziselor victime, în fapt persoane cu probleme de ordin penal.    

  • Referitor la acuzațiile care mi se aduc, reiterez faptul că sunt nevinovat. Din respect pentru activitatea instituțiilor abilitate, nu voi formula comentarii sau precizări detaliate, ci mă voi limita la câteva observații.

Suntem într-o situație cu care m-am confruntat de mai multe ori, în care hoții, ajutați de alți hoți, strigă: „Hoții!”

Astfel, în speranța unor soluții favorabile, persoane care se confruntă cu probleme de ordin legal (condamnate în primă instanță) recurg la gesturi disperate (denunțuri nesusținute faptic, acuzații publice nefondate etc.), sprijinite interesat de moguli media (la rândul lor cu probleme penale) pentru atingerea propriilor obiective.

Nu cred că o persoană de bună credință își poate imagina că, după experiențele de acest fel cu care m-am confruntat ca fost șef de operațiuni al unui serviciu de informații, aș putea promite sprijin, în afara cadrului legal, unor persoane care se confruntă cu probleme penale, cu atât mai mult unui necunoscut, într-o singură interacțiune fortuită de câteva secunde, după refuzuri repetate de a-l întâlni, tocmai din cauza respectivelor probleme. Cu atât mai puțin că aș oferi un astfel de sprijin prin intermediul / împreună cu persoane cu care nu m-am întâlnit niciodată sau cu care nu am interacționat în perioada precizată de denunțător.

Reiterez deschiderea și disponibilitatea față de instituțiile abilitate ale statului român și reafirm, cu convingere, încrederea în capacitatea acestora de a stabili adevărul.  

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

  1. Coldea, văd că acum ești super Agerică, le știi pe toate, cine e cu rușii șamd. Dar în decembrie 2016, când Sebastian Ghiță s-a făcut nevăzut după petrecerea de la SRI, nu știai că e omul rușilor? De ce l-ai chemat pe omul rușilor la chiolhanul SRI? Cum se face că a dispărut și a fugit din țară omul rușilor imediat după ce a plecat de la tine de la chiolhan?

  2. ‘Ti-ai dreq de vampiri și trădători!

  3. Nu avem de ales o varianta buna, intre secu si cancerul de presa.

  4. Eu voiam a doua reactie a lui Coldea. Nu prima.

  5. astea’s cancan-uri stim (sau cel putin intuim) foarte bine detaliile astea , eu vreau sa vedem niste dedesubturi mai savuroase, niste secrete ceva , convorbiri .. ceva compormitator la nivelul asta .. ca stim ca guitatv si irealitate si latrina si ceilalti in ce liga joaca

  6. Adevărul se găsește întotdeauna la mijloc, dar securicii ăștia umflați cu pompa au fost scăpați din mână de controlul legal, civil, parlamentar… Tremurici, dacă era deștept – ca un adevărat creier al serviciilor ”inteligence”, nu se lăsa prins în acestă mocirlă.
    Ca și în alte instituții politizate, cu șefuleți numiți, mafiile își trag contre pentru bani. Doar pentru bani!

  7. Sunt absolut convins că dl.Florian Coldea spune adevărul în totalitate și că asistăm la cea mai amplă și megalomanică operă mediatică ficțională,de propagandă mincinoasă și dezinformare de după Revoluția din decembrie 1989, al cărei unic scop este unul electoral și anume eliminarea și anihilarea totală a unui partid de opoziție de pe scena politică, operă la care subscriu și actualele partide aflate la putere.

  8. După această luare de poziție CNA ar trebui să ceară trusturilor media în discuție dovezi,probe în sprijinul celor afirmate ,iar dacă nu le aduc(căci până acum din spațiul public nu reieșit nicio probă , doar supoziții și construcșii ipotetice false,mincinoase, calomniatoare,plecănd de la stări de fapt licite din cotidianul real) să adopte sancțiunile corespunzătoare.

  9. Prin mulți din oamenii și cercurile de interese aflate în jurul lor, pe plan propagandistic,mediatic,trusturile media Realitatea Plus,România TV și în parte Antena 3 -sunt agenți ai războiului hibrid declanșat de Rusia în România,în Europa și în lume,o vulnerabilitate la adresa securității naționale ,europene și transatlantice.

  10. Turnați aici !! Când șacalii între ei se apucă să ”combată”, încep să se clarifice niște simpatii. Avem suspiciuni față de Coldea, dar nici activitatea trusturilor media, adevărate coloane a V-a, nu ar trebui să treacă neobservate.

  11. Singura simpatie demnă de luat în seamă e cea pentru statul de drept,pentru opera de înfăptuire corectă a justiției.

  12. Mă refer la simpatiile conexe cu materia analizată în articol.

  13. Sebastian Ghiță – România TV, Dan Voiculescu – Antena3 sau Maricel Păcuraru – Realitatea TV. Toți 3 oameni onești, cu averi adunate cu sudoare si numai prin muncă cinstită . Nu-i așa?!