G4Media.ro

Prima reformă într-un minister greu: Cseke Attila (Dezvoltare) desființează structurile regionale de…

Foto: Cseke Attila / Facebook

Prima reformă într-un minister greu: Cseke Attila (Dezvoltare) desființează structurile regionale de la Inspectoratul de Stat în Construcții. Economie de 20 de milioane de lei

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și al Administrației, Cseke Attila (UDMR) anunță prima mare reformă într-o instituție de stat din mandatul guvernului Cîțu. E vorba despre desființarea structurilor regionale intermediare ale Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC) și reducerea costurilor aferente, potrivit unui comunicat de presă.

Astfel, ministrul arată că analiza activității ISC a demonstrat suprapunerea ”evidentă” a atribuțiilor la nivel central, regional și județean, în condițiile în care nivelul regional al Inspectoratului a cheltuit 21,3 milioane de lei în 2020 pentru salarii, sediu, autoturisme și combustibil, costurile facturilor și alte cheltuieli de funcționare.

Reforma instituției va duce la desființarea structurii regionale a ISC, săptămâna viitoare urmând să fie pus în dezbatere publică proiectul de act normativ privind eficientizarea ISC.

Decizia de restructurare a ISC vine după ce premierul Florin Cîțu a cerut fiecărui minister să reformeze structurile din subordine pentru a eficientiza activitatea și a reduce cheltuielile.

”19 atribuții ale inspectorilor șefi regionali se regăsesc și în atribuțiile inspectorilor șefi județeni, iar 29 de atribuții ale inspectoratelor șefilor de serviciu  regionali se regăsesc și la nivel județean ale acelorași posturi. Totodată, registraturile acestor niveluri deservesc același scop. Întreaga structură arată o dublare a sarcinilor și o ineficiență a costurilor. Din aceste considerente este necesară o reformă instituțională privind eliminarea nivelului intermediar, și păstrarea, pe lângă organismul central, a nivelului care este cel mai aproape de cetățean, cel județean”, a declarat Cseke Attila în comunicatul citat.

Inspectoratul de Stat în Construcții are, la nivel național, 1016 posturi, din care 770 sunt ocupate în prezent. 160 dintre aceste posturi sunt la nivelul intermediar, din care 124 sunt ocupate.

ISC este un organism prin care statul exercită controlul asupra calității lucrărilor în construcții. Din analiză a reieșit că ISC avea, la finele anului 2020 un număr total de 397 inspectori, dintre care doar 14 la nivelul regional. Astfel, activitatea de control a fost desfășurată într-o măsură covârșitoare la nivel județean. Totodată, Inspectoratul Regional în Construcții Sud-Est, având atribuția de control în amenajarea teritoriului, urbanism și autorizarea construcțiilor, nu are niciun inspector, atribuțiile de control din această regiune fiind deservite exclusiv de inspectorii județeni – a atenționat ministrul.

”Pe lângă suprapunerea evidentă a sarcinilor de îndeplinit, ISC arată o ineficiență clară în organizare, blocaje instituționale în ambele direcții ierarhice determinate de organizarea și funcționarea greșită”, spune ministrul.

După cum este cunoscut, Inspectoratul de Stat în Construcții a fost înființat prin Ordonanța de Guvern 63/2001, iar prin Ordonanța de Urgență a Guvernului 26 din 2013 a fost organizat nivelul regional al structurii acestei unități. Acum, acest nivel regional va fi desființat. (Foto: Cseke Attila / Facebook)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

24 comentarii

  1. Nu era vorba sa ne regionalizam???Ramanem tot cu judete, cu consiliile judetene total ineficiente????

    • Consiliile Judetene, adevarate structuri de mafioti!!!! Pe salarii uriase si competenta ioc!!!

    • Desfiinteaza profesionistii si pastreaza luzarii locali implicati in fraude, falsificari de proiecte si avize, de multe ori prinsi de cei regionali.

  2. ISC este o retea mafota de mare anvergura. Din acest motiv Dl Marmureanu spunea ca la urmatorul seism major se vor prabusii mai multe imobile noi decat cele construite inainte de ’89.

  3. Ioi, dom ministru e pus pe treaba!

  4. Asta voia și UDMR sa se întâmple la ANAF – sa nu vina cineva din alta zonă să le zică lor ce e bine și ce e rău……cică vrem sa fie că europenii.

  5. „Economie de 20 de milioane de lei” ??

    Sa nu imi spui ca ii dati afara, mai degraba ii promovati.

  6. Dacă mafioții ăștia chair vroiau reformă, desființau structurile județene.

  7. Structurile locale opereaza si musamalizeaza constructiile falsificate mana in mana cu autoritatile locale.

    • structurile locale – mafioti locali
      Structurile regionale – mafioti regionali
      Structurile nationale – mafioti national
      Structurile supra stratale – lobby😉

      Macar sa nu se dubleze intre ei. Regionalul l-as fi vazand preluind atributii de la national si nu de la judetean, asa cum s-a intamplat de fapt toata pseudo-regionalizarea la noi.

      Iar apropierea de cetatean e un motiv suficient si temeinic, ca nu toata lumea le are cu digitalizarea in tara asta.

      Pana la urma măcar dispar unii care se făceau ca lucrează. Nu e mare paguba.

  8. ISC regional e digitalizat, asa au dezvaluit avizele, autorizatiile si consolidarile falsificate de structurile locale in cardasie cu mafia imobiliara.

  9. Ar trebui si ISC judetene desfiintate, sunt partizane cu autoritatile locale. la neamt asa este,am constatat personal.

  10. OK, le desfiinteaza-astea 8 Regionale, dar unde vor ajunge angajatii de-acolo, ca pe la aceste Inspectorate de Stat pentru Constructii e aciuata clientela politica bine infipta(va amintiti povestea cu Adrian Nastase!), crede careva ca vor ajunge SOMERI???!!!!
    Pariez ca NU, vor fi „detasati” „delegati” pe la cele Judetene sau Central sau cine stie ce forme de a-i PASTRA vor gasi!
    NU cred ca vreunul dintre ei va ajunge SOMER!!!
    Vreau sa vad SOMERI plecati din aceste Functii inalte si bine platite si rasplatite!
    Ce propune dl Cseke e Reorganziare, se Desfiinteaza structura respectiva, deci Codul muncii nu pune probleme, totusi credeti ca vor ajunge SOMERI?!
    Ei ma indoiesc, pentru ca acolo e CLIENTELA politica cu sprijin puternic!!!

    • pt. Cine a urmărit epopea regionalizarii, acestea sunt dileme perpetue. Ei bine, atunci când s-au infiintat structurile regionale s-au desfiintat ceva posturi de la judet iar cine a vrut sa continue trebuia sa se mute la regionala, adica in alt oras pt. Cei mai multi.

      Acuma va fi invers, doar ca mai ieftin pt. Cei ce se vor muta înapoi.

  11. DIGI 24: „Ministrul muncii anunță că a început numărătoarea „tuturor” angajaților plătiți de stat
    14.04.2020.
    Violeta Alexandru, ministrul muncii, a anunțat luni seară că a început un demers de „înrolare” a tuturor angajaților plătiți de stat în REVISAL, anunțând în acest sens că va fi nevoie și de modificarea unor legi. Ea a exemplificat câți angajați apar acum în Registrul General de Evidență a Salariaților și a spus că trebuie incluși toți cei care sunt plătiți de stat. Anunțul vine în contextul în care, zilele trecute, Violeta Alexandru a declarat la Digi24 că încă NU știe câți angajați din sectorul public vor fi afectaţi de somajul tehnic, pentru că NU există o bază de date care să centralizeze toți angajații de la stat.”
    Violeta Alexandru: „NU am știut niciodată câți angajați sunt în sectorul public, câți sunt în primării, în toate structurile statului. Nu există nicio evaluare într-un singur loc a tuturor angajaților din sistemul public și am mai vorbit despre acest lucru. În REVISAL, în Registrul electronic de evidență a salariaților, sunt salariații din sistemul privat.
    Jurnalist Digi24: Deci nu știm nici numărul celor exceptați de la această măsură, cei din linia întâi.
    Violeta Alexandru: NU că nu știm astăzi, n-am știut NICIODATA câți angajați sunt în sectorul public. NUexistă o centralizare la nivelul țării cu privire la TOTI angajații din toate primăriile, toți angajații din toate consiliile județene, toate prefecturile, toate companiile, toate minsiterele, toate agentiile”

    Acest ADEVAR incredibil spus de Violeta Alexandru arata clar DEZASTRUL din Administratia publica romaneasca, cred ca nici in tarile din America de sud sau Africa asa ceva nu e posibil!
    Ghici de ce oare angajatii din sistemul bugetar NU sunt in REVISAL!???
    Pentru ca NU vor sa STIM, adica asta vor: sa NU stim!!

    Si sfidarea sfidarii:
    19.02.2020, DIGI 24: „Ca să vedem cât de eficient e aparatul de stat ar trebui să vedem în primul rând CATE Instituții publice plătite de la buget există la ora asta în România. Am încercat să aflu răspunsul chiar de la sursă. Prima observație… STATUL NU știe ce resurse are la nivel de instituții, câte agenții și autorități, și mai ales CATI angajați în fiecare.

    Ministerul Finanțelor Publice ne spune că știe doar câți bani ajung către fiecare instituție pe care o finanțează. Mai departe, cât cheluiește fiecare minister, de exemplu, cu instituțiile din subordine și cu angajații din aceste instituții sunt detalii necunoscute pentru Ministerul de Finanțe.
    Care ne precizează în răspunsul pentru Digi24 că „nu dispune de astfel de informații”.
    Am cautat Informatii, dar nici noi și nici statul NU știm câte instituții degeaba care toacă banul public avem în România.
    În RASPUNSUL său Ministerul de Finanțe ne invită să căutăm și să NUMARAM singuri fiecare agenție, autoritate, sau instituție subordonată fiecarui minister în parte.

    Și chiar asta vom începe să facem în Proiectul nostru editorial: vrem să-i găsim pe cei care se ocupă cu Statul la stat.”

  12. Am cautat aceste Inspectorate Regionale, le gasim pe site-ul Inspectoratului de stat in Constructii!
    Clientela politica bine platita pe la aceste Inspectorate judetene in Constructii: la Inspectoratul regional Brasov, Inspector sef Regional pe Regiunea Centru(Brasov, Sibiu, Alba, Mures, Covasna si Harghita) e dl ILIE TIBERIU.
    CVul lui arata:
    „EDUCATIE si FORMARE:
    1976 –1981 – Institutul politehnic Bucuresti –Facultatea de mecanica agrigola
    Diploma nr. 430075
    Inginer mecanic.
    09.03.1987 –25.07.1987
    Centrul de organizare si cibernetica in constructii
    Curs de proiectare si organizare a proceselor de productie si de munca in activitatea de constructii montaj
    Diploma nr. 312471”

    A lucrat initial in doemniul in care a studiat(Inginer mecanic la SMA Hemeiusi) si altele asemenea iar din 2002 salta in fucntii publice, probabil a intra in PNL sau PDL sau PSD!!!
    „Specisalist” in Constructii!!!

    Astia vor ajunge someri??!!!

  13. Este bine ca se misca ceva in directia clarificarii responsabilitatilor ( posturile care au aceiasi responsabilitate duce inevitabil la diluarea ei – a responsabilitatii ).
    Insa, daca eu eram ministru, asi fi pastrat structurile regionale ( deci mai putini sefi ) , cu birouri locale pentru inspectori, astfel incat acestia sa fie aproape de cetateni, firme … etc
    Mai ales acum, in vremea asta a digitalizarii ( si a pandemiilor ), majoritatea problemelor ar trebui rezolvate la distanta, fara sa mai bati drumurile cu caciula in mana pe la institutiile statului.
    Dar eu nu sunt ministru, ce stiu eu …

  14. Ar fi interesant de urmarit deciziile ministrilor UDMR in sensul in care vor sa traga cat mai mult decizia catre nivel judetean. Pe ei ii deranjeaza teribil tot ce e nivel regional/national. Sub pretextul „reformei” , asa cum o inteleg ei , se vor opune cat vor putea regionalizarii .Motivele sunt evidente. La nivel regional le scade ponderea si in plus regiunile pot fi desenate altfel decat vor ei , pe criterii pur etnice.

    • Din câte îmi amintesc, împotriva regionalizării erau alții și nu ungurii. Dar deh, vinovații de serviciu.

  15. După Ziarul Financiar, la sfârșitul anului 2018 au existat 256 de agenții guvernamentale în subordinea mionisterelor și guvernului. ZF nu publică și numărul angajaților din acestea. Niciodată nu m-am gândit că acest lucru nu se cunoaște de ministerul de resort.

    https://www.zf.ro/zf-24/exclusivitate-zf-vedeti-aici-lista-celor-256-de-agentii-guvernamentale-la-sfarsitul-anului-2008-4699798

    Dacă un ministru dorește să facă reorganizări care reduc cheltuielile, majoritatea de aici îl critică , dar toți suntem revoltați de chetuielile uriașe cu ”bugetarii” . Situație schizofrenă, nu credeți ?

  16. Absolut toți angajații „bugetari” sunt înregistrați în REVISAL.
    Poate că nu există un cod dedicat în platformă și trebuie să îi cauți pe fiecare entitate în parte dacă vrei să faci o centralizare.
    Este o absurditate să zici că nu ști care/câți angajați sunt plătiți din bani publici.
    Se poate rezolva rapid cu câteva linii de cod in platformă de către ITisti.

  17. Daca se desfiinteaza cine inlatura deficientele gasite de inspectori?
    Mai jos, extras de pe siteul ISC:

    Dintre neconformitățile majore sau cu grad ridicat de repetabilitate identificate prin controalele
    în etapa de execuție a lucrărilor de construcții menționăm:
     încălcarea prevederilor din acorduri/ avize/ autorizația de construire, neîndeplinirea
    obligațiilor stabilite prin regulamentele și procedurile elaborate în aplicarea Legii nr.
    10/1995, privind realizarea și menținerea cerințelor fundamentale ale construcțiilor;
     neasigurarea de către investitori a verificării execuției lucrărilor de construcții prin specialiști
    diriginți de șantier autorizați;
     realizarea de construcții fără specialiști responsabili tehnici cu execuția autorizați;
     neasigurarea condițiilor de verificare a lucrărilor ajunse în faze determinante;
     neaducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse;
     nerespectarea normelor tehnice, a prevederilor din proiectul tehnic și detaliile de execuție,
    a celor din caietele de sarcini;
     executarea de modificări la construcții existente sau schimbarea de destinație a construcției
    în lipsa unei expertize tehnice;
     confirmarea prin semnătură, de către factorii implicați, a calității unor lucrări executate
    necorespunzator
     întocmirea necorespunzătoare a documentelor ce se constituie în cartea tehnică a
    construcției fie prin lipsa documentelor de calitate ale produselor puse în operă, fie prin
    neînsușirea de toți factorii implicați a documentelor de calitate încheiate;
     lipsa panoului de identificare a investiție
    -neconformitati cu grad mare de repetabilitate, care
    constau în neexecutarea obligațiilor privind urmărirea comportării în exploatare a construcțiilor,
    a lucrărilor de întreținere, de reparații și de consolidare, lipsa documentelor și a documentațiilor
    care stau la baza efectuării acestei activități, necompletarea și nepăstrarea cărții tehnice conform
    prevederilor legale, neexecutarea obligațiilor ce le revin de întreținere/ reparații/ consolidare a
    construcțiilor, precum și lipsa angajării de personal specializat în acest domeniu de către
    proprietarii care dețin construcții pentru a putea efectua activitatea de urmărire curentă.
    -Deficiențele cu grad ridicat de repetabilitate constau în lipsa de înregistrări privind
    neconformitățile constatate în timpul verificărilor proprii în șantier precum și soluționarea
    necorespunzătoare a acestora de către executant în baza soluțiilor elaborate de proiectant,
    implementarea și certificarea formală a sistemelor de management al calității, lipsa personalului
    specializat și instruit.
    Neimplementarea sistemului de management al calității de către operatori economici cu
    activitate de proiectare și execuție a lucrărilor de construcții are drept principală cauză
    necunoașterea conținutului documentelor proprii, neutilizarea formularelor declarate și
    codificate, cât și certificarea unui sistem care nu poate funcționa așa cum a fost conceput inițial,
    deci neaplicabil.

    În urma controalelor s-a constatat că activitatea de eliberare a documentelor de autoritate la
    nivelul unităților administrativ-teritoriale nu se desfășoară în condițiile legii în toate localitățile,
    neconformitățile născându-se pe fondul fluctuației de personal din compartimentele de urbanism
    și slaba pregătire profesională a acestora.
    Activitatea de control și coordonare din partea consiliilor județene nu se poate desfășura eficient
    datorită lipsei de personal calificat pregătit conform prevederilor legale, cu calitatea de
    funcționar public cu atribuții în domeniul urbanismului, amenajării teritoriului și autorizării
    execuției lucrărilor de construcții, în structura de specialitate, organizată conform legii.
    Efectele acestor neconformități pot fi eliberarea de autorizații de construire cu nerespectarea
    prevederilor legale, care pot genera prejudicii solicitanților și/sau vecinilor acestora. În
    activitatea de control privind respectarea disciplinei de autorizare și execuție a lucrărilor de
    construcții s-au constatat încălcări ale procedurii de eliberare a certificatului de urbanism și a
    autorizației de construire, deficiențe privind sistemul de evidență a actelor de autoritate emise,
    documentații tehnice incomplete, lipsa avizelor și acordurilor necesare autorizării lucrărilor,
    neorganizarea sistemului propriu de control în domeniul disciplinei de autorizare și executare a
    lucrărilor de construcții, nerespectarea normelor de proiectare și a competențelor de semnătură.
    Datorită numărului mare de petiții sau adrese de corespondență din partea altor instituții,
    activitatea de control în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului nu se poate desfășura cu
    respectarea unui program prestabilit, care să abordeze fenomene negative specifice domeniului
    (slaba pregătire a personalului din cadrul structurilor de specialitate organizate la nivelul
    administrațiilor publice locale, lipsa planului urbanistic general actualizat și a regulamentului
    local de urbanism aferent, proliferarea documentațiilor derogatorii care afectează vecinătăților

    Etc..etc

  18. Atilla face pe prostul deoarece Inspectoratul regional coordona inspectoratele județene , si nu se substituia acestora. Problema este ca 397 de inspectori sunt prea putini pentru a controla întreaga tara iar ISC nu verifica in tara modul de respectare a legii 10/1995 a calității in construcții.