G4Media.ro

Prima Tunsoare: Cum a fost la frizeriile din Bucureşti în prima zi…

Sursa Foto: Digi24.ro/ Autor: Mihnea Lazăr

Prima Tunsoare: Cum a fost la frizeriile din Bucureşti în prima zi după ridicarea restricţiilor

Prima zi a stării de alertă a însemnat, în Bucureşti, cozi la frizeriile şi saloanele de înfrumuseţare, care s-au deschis după două luni de inactivitate. De altfel, patronii acestor saloane au înregistrat un record de programări imediat după data de 5 mai, când preşedintele Klaus Iohannis anunţase că nu va mai prelungi starea de urgenţă. Cei care lucrează în industria frumuseţii se aşteaptă la un val de clienţi în următoarele săptămâni, scrie Digi24.ro

Pe toată lungimea arterelor principale ale Capitalei, oamenii stau la coadă la frizerii cu frenezia cu care înaintaşii lor se aliniau prompt, în vremurile apuse, la primele strigăte care anunţau victorios că „S-au băgat pui la Leonida” sau „tacâmuri fraţii Petreuş în spate, la Alimentara”.

Acum, străzile din Bucureşti au fost luate cu asalt de armate de oameni dornici să se tundă, în prima zi a stării de alertă. Momentan, aceasta este principala alertă şi grijă a cetăţenilor: să se tundă.

Conform unor statistici independente, în Bucureşti sunt înregistrare peste 1.800 de frizerii şi saloane de cosmetică, din industria frumuseţii (cod CAEN 9602), care totalizează peste 6.700 de angajaţi.

Citește integral pe Digi24.ro

Sursa Foto: Digi24.ro/ Autor: Mihnea Lazăr

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. baiatul ala din poza nu prea are nevoie de tunsoare :))