Prima victorie legală în conflictul din fotbalul euroopean: Un tribunal spaniol interzice FIFA şi UEFA să se opună înfiinţării Superligii
Un tribunal spaniol a ordonat FIFA şi UEFA să se abţină de la orice acţiune care ar cauza dificultăţi în lansarea Super League, informează AFP, citată de News.ro
Un tribunal din Madrid a interzis, marţi, UEFA şi FIFA să ia orice măsură împotriva lansării Super Ligii, prima victorie legală pentru această competiţie privată disidentă, care a deschis un conflict în fotbalul european, conform deciziei obţinute de AFP.
În acest text, Curtea Comercială nr. 17 din Madrid indică faptul că „a ordonat FIFA şi UEFA (…) să se abţină de la adoptarea oricărei măsuri sau acţiuni sau de a emite orice declaraţie sau comunicat de presă care împiedică sau pune dificultăţi, de formă directă sau indirectă, la pregătirea Superligii de fotbal”.
Proiectul Superligii europene a fost anunţat oficial, duminică seară, printr-un comunicat oficial al cluburilor fondatoare.
Cele 12 cluburi fondatoare sunt AC Milan, Arsenal Londra, Atletico Madrid, Chelsea, FC Barcelona, Interazionale Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid şi Tottenham.
Preşedintele acestui grup este Florentino Perez, conducătorul de la Real Madrid.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
16 comentarii