G4Media.ro

Prima zi la UNFINISHED: experimente sociale, DJ set-uri multidisciplinare, conversații și dezbateri…

Prima zi la UNFINISHED: experimente sociale, DJ set-uri multidisciplinare, conversații și dezbateri în jurul tăcerii (Parteneriat)

Seara de vineri, 22 septembrie, a adus debutul celei de-a opta ediții a festivalului multidisciplinar UNFINISHED, pentru cei 3141 de membri ai comunității veniți din toate colțurile lumii. Prima zi a festivalului a însemnat redescoperirea grădinii de 4000 de mp, a serelor istorice și a casei de patrimoniu de 151 de ani – House of Ideas, care au fost transformate într-un laborator de idei și experimente în jurul tăcerii.

Cinestezia concertul în aer liber al artistei Leyah (RO) – a deschis festivalul într-o notă clasică infuzată cu tonuri moderne și pop și a continuat cu jurnalista Anelise Borges (FR) – considerată ca având una dintre cele mai importante ascensiuni din presa internaţională. Aceasta a susținut un monolog despre complexitatea jurnalismului, despre inutilitatea cuvintelor în fața realității crunte, dar și despre puterea pe care acestea o dețin și impactul lor asupra lumii.

Programul a continuat cu un experiment social condus de Topaz Adizes (MX), scriitor, regizor și arhitect în designul experiențelor, al cărui documentar interactiv {THE AND} a câștigat în 2015 premiul Emmy și premiul World Press Photo și duo-ul de spoken poetry Griot (US).  Acesta a reușit să catalizeze conversații complet neașteptate între sute de participanți, prin întrebări alese cu atenție care i-au făcut pe oameni să părăsească zona de confort și să devină vulnerabili. „Care este minciuna pe care îți place să ți-o spui”, „Care este adevărul despre tine pe care ai vrea să nu-l cunoști” sunt doar câteva dintre întrebările pe care Topaz le-a adresat celor prezenți în experiment.

După ce a luat masa împreună în sera din curtea House of Ideas, comunitatea UNFINISHED și-a încheiat seara de vineri cu 3 momente muzicale susținute de artistul internațional Odaya (BR), de designerul Anthony Burrill (GB) și de arhitectul Corvin Cristian (RO).

A doua zi de festival își așteaptă participanții cu sesiuni de yoga, plimbări sonore prin București, workshopuri de upcycling și typography, instalații interactive, ceremonia focului, degustări de vin, performance de dans, dezbateri despre tăcere în fotografie, artă și leadership, dar și concerte, DJ set-uri și improvizații sonore.

Un alt moment așteptat este performance-ul UNFINISHED Love Stories coordonat de Daniel Jones (US), editorul celebrei rubrici Modern Love, din cotidianul The New York Times. Alături de organizatorii festivalului, acesta a invitat oamenii din comunitate să împărtășească poveștile lor de dragoste, iar cele mai bune texte vor prinde viață, pe scena festivalului, cu ajutorul actorilor Raluca Aprodu (RO) și Sorin Miron (RO) și a trio-ului DARADAIK (GB & RO).

Mai multe detalii despre ediția de anul acesta se găsesc pe www.unfinished.ro și pe paginile de social media ale evenimentului.

Despre UNFINISHED

Desfășurat sub înaltul patronaj al Parlamentului European, UNFINISHED este primul festival multidisciplinar din România și a fost creat de Fundația Eidos ca o experiență în continuă evoluție. Din 2016 și până acum, Unfinished a avut peste 250 de invitați printre care co-fondatorul Pixar, Alvy Ray Smith, directorul artistic pentru linia masculină Louis Vuitton, Virgil Abloh, artista multipremiată, Marina Abramovic, strategul digital din timpul administraţiei Obama, muzicianul Nicolas Jaar și Esther Perel, cel mai cunoscut psihoterapeut specialist în relaţii de cuplu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează