Primăria Brașov va ataca în instanță PUZ-ul unui dezvoltator imobiliar din Sânpetru: „Nu putem să nu blocăm aceste dezvoltări, pentru că ele ar genera extra trafic și extra probleme pentru cetățenii Brașovului”
Primăria Brașov va ataca în instanță PUZ-ul unui dezvoltator imobiliar care vrea să ridice locuințe pe un teren ce aparține localității Sânpetru și va cere și suspendarea lui, transmite Rador.
Concret, zona vizată de dezvoltator este în municipiul Brașov, între strada Ciobanului și strada Safirului. Însă, în documente, administrarea acesteia ține de Sânpetru.
Dacă ar fi dezvoltate noi locuințe aici, spune edilul, tot traficul ar veni pe strada 13 Decembrie, conexiunea cu Brașovul fiind făcută, acum, doar pe această arteră. Iar cum în Sânpetru nu există infrastructură educațională, care să cuprindă noile locuințe, presiunea va fi tot pe Brașov.
În aceeași zonă, un alt dezvoltator imobiliar dorește și el realizarea a peste 400 de apartamente.
„Nu putem să nu intervenim și să nu blocăm aceste dezvoltări, pentru că ele ar genera extra trafic și ar genera extra probleme pentru cetățenii Brașovului. 13 Decembrie este o arteră deja subdimensionată, o arteră care cu greu face față volumului de trafic dinspre cartierul Tractorul, zona nouă și dinspre Sânpetru. Tot ceea ce ține de Brașov este în controlul nostru și încercăm să rezolvăm din problemele pe care le-am preluat de la precedenta administrație. Ceea ce ține de Sântpetru vom ataca pe toate căile legale. Nu dăm avizul pentru circulație și am făcut plângere prealabilă. Urmează să avansăm cu demersurile de suspendare a PUZ-urilor care creează aceste probleme și care au fost deja aprobate de către Sânpetru”, a precizat primarul municipiului Brașov, Allen Coliban.
Potrivit edilului, astfel de dezvoltări vor fi luate în considerare când vor exista căi alternative de circulație. Una este strada Narciselor, însă, pentru ea, lucrările vor începe în 2024 și se vor încheia în 3 ani.
În paralel se lucrează și la un studiu de prefezabilitate pentru un pasaj peste linia ferată care să lege Tractorul de Calea Feldioarei și mai sunt în discuție alte 3 legături.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii