G4Media.ro

Primăria Braşov vrea să redeschidă creşele din 9 decembrie

Sursa foto: Pexels

Primăria Braşov vrea să redeschidă creşele din 9 decembrie

În municipiul Braşov s-ar putea redeschide, de săptămâna viitoare, creşele, o decizie în acest sens urmând să fie luată de către Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU), a anunţat viceprimarul Flavia Boghiu, citat de Agerpres.

În prezent, propunerea de redeschidere a acestora începând cu data de 9 decembrie este în dezbaterea CLSU, după ce a obţinut acordul Grupului de suport tehnic pentru asistenţă medicală de urgenţă în caz de epidemii.

„În urma unei discuţii pe care am avut-o cu reprezentanţii Serviciului de Administrare Creşe, cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă şi cu Direcţia de Asistenţă Socială şi având în vedere trendul descrescător al ratei de incidenţă, precum şi faptul că am reuşit să gestionăm testarea în masă a angajaţilor cu testarea rapidă antigen, am luat decizia de a propune Comitetului Local de Situaţii de Urgenţă redeschiderea creşelor. Acest lucru se va întâmpla de miercuri, când părinţii vor putea aduce copiii la creşe, pentru că, de luni, vom testa în masă toţi angajaţii creşelor şi vom face dezinfecţia spaţiilor”, a declarat, conform unei informări transmisă de Biroul de presă al Primăriei, viceprimarul Flavia Boghiu.

Potrivit acesteia, după începerea activităţii, în cazul în care sunt angajaţi care au simptome specifice infecţiei cu COVID-19, aceştia vor fi izolaţi şi li se va face testarea antigen.

Pe toată perioada activităţii, angajaţii vor purta măşti de protecţie, indiferent dacă intră sau nu în contact direct cu copiii.

În prezent, un număr de 514 copii sunt înscrişi la creşele din Braşov.

Foto: Pexels

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează