G4Media.ro

Primăria București și Primăria Sectorului 6 au depus cereri pentru finanțarea a…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Primăria București și Primăria Sectorului 6 au depus cereri pentru finanțarea a peste 300 de stații de încărcare a mașinilor electrice

Primăria Capitalei a depus cerere de finanţare la Administraţia Fondului pentru Mediu în vederea instalării a 166 de staţii de reîncărcare pentru maşinile electrice, a anunţat luni primarul general Nicuşor Dan, citat de Agerpres.

„Cele 166 de staţii, cu 322 de puncte de reîncărcare, vor fi montate în apropierea instituţiilor publice/imobilelor care sunt în proprietatea/administrarea municipiului Bucureşti. O staţie de reîncărcare va fi formată din minimum două puncte de reîncărcare. Valoarea totală a proiectului ‘Dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi/sau hibrid plug-in în localităţi, prin instalarea de staţii de reîncărcare cu putere normală’ este de 11.522.269, 22 lei, inclusiv TVA, din care valoarea eligibilă – 9.955.754,60 lei, inclusiv TVA”, scrie Nicuşor Dan pe Facebook.

Cele 166 de staţii de reîncărcare se vor adăuga celor 40 care urmează a fi amplasate în baza unui protocol de colaborare existent între Administraţia Străzilor şi Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti, menţionează primarul general.

Și Primăria Sector 6 vrea stații

Reprezentanţi ai Primăriei Sectorului 6 au depus, tot luni, un proiect de finanţare la Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) pentru 150 de staţii de încărcare a maşinilor electrice.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 6 transmis, luni, AGERPRES, acestea vor avea o putere de 7,4 kilowaţi şi vor fi amplasate în 71 de locaţii, în cartiere, între blocuri. Fiecare staţie este prevăzută cu câte două puncte de reîncărcare şi panouri solare.

Valoarea totală a investiţiei este de 10.411.689,05 de lei, din care 8.996.163,79 de lei sunt nerambursabili.

Reprezentanţi ai autorităţii locale au depus în martie un alt proiect la AFM pentru 40 de staţii de încărcare a maşinilor electrice în valoare de 8.301.957,8 de lei, care este în prezent în analiză.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Firea de ce n-a făcut asta? Era prea ocupată cu cele 8000 de slugi PSD Voluntari, depozitate în companiile ei municipale ilegale?

  2. Nu te mai agita..
    Este primul si ultimul mandat al acestui matematician 0 barat

  3. Sau iar facem 19 grade ieuropene?