G4Media.ro

DOCUMENT Primăria București vrea să cumpere 300 de parcatoare stradale cu 67.000…

Inquam Photos / George Calin

DOCUMENT Primăria București vrea să cumpere 300 de parcatoare stradale cu 67.000 lei bucata. Consilierii opoziției denunță prețul ”uriaș”

Primăria București vrea să cumpere 300 de parcatoare stradale (aparat care contorizează timpul petrecut în parcare și unde se poate face plata), o bucată fiind estimată la 67.000 lei.

Punctul a fost introdus pe ordinea suplimentară de zi a ședinței de azi.

Consilierii opoziției au denunțat rapid suma propusă de primărie. Ciprian Ciucu, consilier general din partea PNL, a declarat pentru G4Media.ro că suma de 67.000 lei (circa 15.000 euro) este ”exagerată, uriașă”.

„Suma de 15.000 de euro este evident enormă raportat la cât poate să facă un aparat care măsoară timpul şi care încasează nişte bani. Este o sumă mult, mult prea mare. 15.000 de euro pentru un singur aparat care nu merge nici pe Lună şi nici pe Marte. Apoi mai este vorba şi despre softul care implementează acest sistem informatic. Acesta costă peste două milioane de euro. Nu am făcut un studiu de piaţă, însă din ceea ce mi s-a spus, cel mai scump parcometru costă undeva la 5.000 de euro.” a declarat Ciprian Ciucu.

Potrivit proiectului, parcometrele vor fi alimentate fie cu ajutorul panourilor solare integrate, fie de la o sursă externă. Acestea sunt construite pentru a rezista la o temperatură cuprinsă între – 25 grade C şi +55 grade C, cât şi la o umiditate de 95%. Totodată acestea ar fi făcute pentru a reyista şi împotriva actelor de vandalism.

La începutul acestui an, potrivit cluj.com, Primăria Municipiul Cluj Napoca a achiziţionat şi ea 60 de astfel de parcatoare. Numai că, pentru acestea a plătit 2.591.763 lei fără TVA. Ceea ce înseamnă că o bucată o costat 43.196 lei (9.190 euro). Cu aproape 6.000 de euro mai ieftine decât cele cumpărate de Primăria Generală.

Citește aici proiectul pe ordinea de zi (pag. 75 – 76)

Foto: Inquam Photos / George Calin

Vom reveni

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

6 comentarii

  1. asa o sa se realaga sarma de volintari. pompand bani mafiei.

  2. Ideea e foarte buna, asta daca se si realizeaza.
    Barem sa nu le ia pe alea vechi din america, ci sa vina cu unele noi, care pot primii si cardul bancard.

    • Bani aruncati in buzunarul clientelei. S-a introdus plata prin SMS deci nu mai trebuie „parcatoare”.
      Vad ca si taximetristii sunt pe val, cu vouchere de 3.000 de euro sa isi cumpere masini noi, iar televiziunile (toate) se bucura acum de generoase bugete de reclama de unde sa aflam ce realizari extraordinare a avut primaria Bucuresti in ultimii trei ani….consolidari fara numar, bani pt spitale, copii sunt in centrul atentiei, ce mai, totul e fantastic, numai ca nu se vede si nu se simte nimic.
      Nu mai zic de inseminari in vitro si excursii in Grecia…
      Vai de noi…..

  3. Toata lumea mainile-n aer … Mortii lui de aerobic!

    Distinsa doamna (eufemism! 😆 ) n-are bani sa treaca strada si mai are si chilotii rupti in c@@r, dar isi cumpara jucarele …
    [ aici: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-23371614-a.htm ]

  4. Domnule Dragos Popa,

    informatia conform careia „Punctul a fost introdus pe ordinea suplimentară de zi a ședinței de azi” este eronata. urmand link-ul: http://www4.pmb.ro/wwwt/institutii/CGMB/sedinte/ordinea_de_zi/ordinea_de_zi.php veti constata ca acest proiect de hotarare a fost pe ordinea de zi principala astfel cum a fost aceasta publicata saptamana trecuta.

  5. Dati o cautare rapida pe Google, in engleza, si costul mediu al unui parcometru este de 500$ – 600$. Hai, schimbam $ cu Euro, dar pretul vehiculat e „tipic romanesc” Un pretin de’al duamnei acuma isi face firma de vandut parcometre!
    Si noi votam ca prostii…