G4Media.ro

Primăria Buneşti nu are bani pentru amenajarea străzii principale din Viscri, la…

Sursa foto: Inquam Photos / Alex Nicodim

Primăria Buneşti nu are bani pentru amenajarea străzii principale din Viscri, la standardele UNESCO / E nevoie de pavarea străzii cu piatră de râu secţionată / Proiectul costă 3,5 milioane de euro

Primăria comunei Buneşti nu a găsit o sursă de finanţare pentru reabilitarea, conform cerinţelor UNESCO, a străzii principale din satul Viscri, cea pe care se află şi casa în care locuieşte Regele Charles al III-lea în timpul vizitelor sale în România, din cauza costurilor ridicate ale proiectului, anunță Agerpres.

„Am depus un proiect pentru un drum intravilan, este vorba despre drumul principal care merge de la intersecţia cu DJ 104 L – Buneşti-Viscri-Dacia până la capătul satului. Este strada pe care se află şi casa în care vine Regele Charles al III-lea, o stradă care duce spre Cetatea Viscri şi Biserica Ortodoxă din 1919. Toată localitatea este cuprinsă în patrimoniul UNESCO – la început a fost Biserica Fortificată, după aceea s-a extins în tot perimetrul, în tot intravilanul localităţii. Astfel, noi trebuie să ne conformăm normelor UNESCO. Proiectul nostru prevede pavarea străzii cu piatră de râu secţionată şi a fost evaluat, la nivelul anului 2021, la suma de 17 milioane de lei fără TVA (undeva peste 3,5 milioane de euro). Din fonduri naţionale nu am găsit finanţare, dar nici pe fonduri europene. Sperăm să se deschidă noi linii de finanţare ca să ne putem încadra şi să puteam accesa fonduri pentru această stradă de peste 1 kilometru”, a declarat, pentru AGERPRES, primarul comunei Buneşti, Mircea Pălăşan.

Edilul a spus că în sat a fost introdusă apa şi canalizarea, singurul obiectiv rămas neamenajat fiind acest drum.

Primarul a precizat că, întrucât Viscri are statutul de sit rural UNESCO, inclusiv porţiunea de 800 metri din Drumul Judeţean 104 L Buneşti-Dacia, care traversează satul, a fost realizată din pavele abnorme din bazalt în intravilanul localităţii, fapt ce a impus o restricţie de viteză de 25 km/h.

După primele vizite ale prinţului Charles, în anii ’90, actualmente Regele Charles al III-lea, a arătat primarul, satul Viscri s-a dezvoltat tot mai mult, în special pe partea de turism şi gastronomie, în toată comuna Buneşti fiind înfiinţate 45 de spaţii de cazare şi puncte gastronomice locale.

„După ’90, localitatea Viscri avea în jur de 650 de persoane, etnicii germani au migrat în Germania şi au rămas în jur de 450 de persoane. Locuinţele au fost lăsate în custodia oamenilor, după aceea s-a mai populat din exterior şi s-au făcut pensiuni. Din punct de vedere financiar nu sunt probleme. Avem mai mulţi turişti decât poate să ducă localitatea şi, în ultimul timp, turismul a ajuns cam de masă”, a precizat primarul.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Fonduri europene eventual?
    Din pacate Viscri a devenit turism de masa pentru ca face parte din lista de bifat a clasei mjjlocii plimbarete din Romania. Dar in acelasi timp, din ce am inteles multa lume se intreaba de fapt ce au cautat la Viscri in afara de o poza pentru Insta cu casa lui Charles. Daca nu iti place viata la tara, daca nu te pasioneaza istoria, mai ales cea a sasilor si rolul lor in Transilvania si in special in Tara Barsei, daca te deranjeaza praful pe pantofii sport de cateva sute de lei si deasmenea daca nu iti place ca balega si animalele nu miros ca parfumurile de la mall, atunci mai bine nu trece prin Viscri, iar pentru Insta fotoshopeaza ceeva.

  2. Să-i șoptească cineva ceva MS Regelui Charles al III-lea și se rezolvă în doi timpi și trei mișcări. Omul ăsta iubește România mai mult decât cei care avem ghinionul să ne conducă.