Primăria Capitalei a aprobat proiectul privind delegarea gestiunii serviciului de transport public din zona București-Ilfov pe o perioadă de zece ani
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat, luni, proiectul de hotărâre referitor la delegarea gestiunii serviciului public de transport cu STB SA, SC Serviciul Transport Voluntari SA, Ecotrans STCM SRL şi Regio Serv Transport SRL în arealul deservit de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov, potrivit Agerpres.
„Este un contract pe 10 ani, care stabileşte mai multe modalităţi de control din partea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov faţă de STB, deci, prin acest nou contract de delegare pe 10 ani, o să avem posibilitatea de control pe ce înseamnă salubritate în mijloacele de transport, norme de poluare, serviciu de transport, ceea ce înseamnă respectarea orarului de transport, a ieşirilor din depouri. Acest contract de delegare pe termen lung a serviciului de transport este o condiţie de accesare a fondurilor europene. Am semnat în urmă cu câteva săptămâni contractul pentru cele 100 de tramvaie cu o valoare de aproximativ 200 de milioane de euro, cea mai mare parte a banilor venind de la Uniunea Europeană, şi avem celelalte contracte pe care trebuie să le concretizăm, în urma licitaţiilor pentru autobuze electrice şi troleibuze”, a declarat primarul general, Nicuşor Dan.
Reprezentantul Sindicatului Transportatorilor din București, Vasile Petrariu, a afirmat că prin intermediul acestui contract s-a hotărât „subfinanțarea transportului public local”.
„S-a prezentat ca un succes faptul că se deduce TVA pentru compensaţia de transport public local. Şi acest demers e declanşat încă din 2019, este un lucru bun că el a fost finalizat abia acum, dar trebuie să spun că banii în legătură cu care se presupune că s-ar face economie prin neplătirea TVA ar fi trebuit să fie alocaţi STB pentru îmbunătăţirea calităţii serviciului de transport public şi ar fi exact suma care lipseşte faţă de bugetul pe 2020. (…) Această subfinanţare a transportului public local ne creează dificultăţi în a menţine parcul de vehicule în circulaţie din cauza lipsei bazei materiale. Zilnic sunt zeci de defecte tehnice”, a precizat Petrariu.
La rândul său, viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, a precizat că celelalte municipii din țară nu mai plătesc TVA la compensație.
„Cred că acest contract, pe lângă toate beneficiile pe care le va aduce transportului public, va aduce şi o economie la bugetul Primăriei Municipiului Bucureşti, o economie care este evaluată la peste 150 de milioane de lei anual, bani care se vor întoarce înapoi în infrastructura de transport public, nu se vor întoarce ca o creştere a compensaţiei de dragul de a subvenţiona alte sinecuri. Scopul nostru este să facem un transport public sustenabil în municipiul Bucureşti”, a spus Bujduveanu.
Viceprimarul Capitalei a subliniat că primăria nu își permite să plătească circa trei miliarde de lei pe an pe termie și transport.
„Îmbunătăţim serviciul public, scădem cheltuielile pe care le are această societate, care nu sunt benefice şi nu sunt eligibile pentru transportul public, şi în final, în 2 ani, veţi vedea că vom avea un transport public foarte aproape de cel european”, a completat Stelian Bujduveanu.
Sursa foto: STB / Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii