G4Media.ro

Primăria Capitalei anunţă începerea tratamentelor de deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie pentru anul…

Sursa foto: Pexels/ Alexas Fotos

Primăria Capitalei anunţă începerea tratamentelor de deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie pentru anul 2023

Primăria Capitalei anunţă începerea tratamentelor de deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie pentru anul 2023, după ce Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, marţi, Programul Unitar de Acţiune (PUA) pentru deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie, care prevede mai multe tratamente faţă de anul precedent, relatează News.ro.

”Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, în şedinţa din data de 31 ianuarie 2023, Programul Unitar de Acţiune (PUA) pentru deratizare, Dezinsecţie şi Dezinfecţie în anul 2023. Astfel, Primăria Municipiului Bucureşti, prin Compania Municipală Eco Igienizare, anunţă începerea tratamentelor DDDcu noutatea că, în acest an a fost prevăzută în PUA şi efectuarea tratamentelor de combatere a gândacilor, ca urmare a numeroaselor sesizări şi reclamaţii primite din partea bucureştenilor”, anunţă instituţia.

Operaţiunile de combatere a gândacilor vor fi făcute pe raza Municipiului Bucureşti, la solicitarea asociaţiilor de proprietari/locatari, doar la subsolurile de bloc. Pentru efectuarea acestor tratamente, se va utiliza produsul insecticid K-Othrine Partix, produs folosit cu precădere în combaterea insectelor târâtoare.

Toate produsele utilizate de Compania Municipală Eco Igienizare Bucureşti S.A., pentru combaterea dăunătorilor în sectorul de igienă şi sănătate publică, sunt avizate de Ministerul Sănătăţii, precizează PMB.

Începând cu luna februarie, angajaţii CMEIB S.A. vor demara şi activităţile de deratizare (combaterea şobolanilor), aceste tratamente vor fi efectuate permanent, ciclic, la următoarele obiective:

–         Spaţii deschise din domeniul public şi privat al Municipiului Bucureşti;

–         Spaţii deschise din domeniul public şi privat al PMB (parcuri, spaţii verzi, Grădina Zoologică, etc.);

–         Locuri de agrement, terenuri de sport, etc.;

–         Cimitire;

–         Terenuri ale instituţiilor publice locale, inclusiv depouri, parcări publice, etc.;

–         Terenuri aferente imobilelor cu spaţii destinate locuinţelor colective – asociaţii de locatari/proprietari, cămine studenţeşti, cămine de elevi, locuinţe sociale, parcări de reşedinţă, etc.;

–         Pieţe şi târguri agroalimentare;

–         Spaţii comune închise ale clădirilor persoanelor fizice şi persoane juridice (casa scării, subsol şi alte asemenea);

–         Clădiri aparţinând instituţiilor publice şi entităţilor subordonate PMB, subsol şi spaţiile tehnice, de producţie, supraterane;

–         Clădiri care aparţin instituţiilor publice ale autorităţilor locale, altele decât PMB (subsol);

–         Imobilele cu spaţii destinate locuinţelor de tip condominiu – asociaţii de locatari/proprietari, cămine de elevi, locuinţe sociale, etc. – subsol;

–         Căminele şi canalele aferente reţelelor tehnico-edilitare;

–         Guri de vizitare, cămine şi canale aferente sistemului de transport şi distribuţie agent termic în sistem centralizat;

–         Punctele termice aferente sistemului de transport şi distribuţie agent termic în sistem centralizat;

–         Sistemul de monitorizare a traficului în Bucureşti – camerete, dulapuri, echipamente, cămine.

Pentru tratamentul deratizare în subsoluri se foloseşte produsul raticid AGRORAT PELLET, iar pentru tratamentele de deratizare pe spaţiile exterioare se foloseşte produsul raticid RACUMIN PASTE.

Programul Unitar de Acţiune pentru anul 2023 prevede mai multe tratamente: 14 tratamente dezinsecţie ţânţar larvă (faţă de 7 tratamente realizate în 2022) şi 5 tratamente pentru căpuşe (în 2022 au fost efectuate 4 tratamente)

De asemenea, la numărul de telefon 0752.041.898, precum si la adresa de mail sesizări@cmeib.ro cetăţenii pot face sesizări şi reclamaţii în legătură cu apariţia oricăror focare de infestare în Capitală.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Sa ii sterilizeze si sa ii cipeze!

  2. la Cluj conform gazetdecluj, vietnamezii de acolo ii mananca ! hai sa importam niste vietnamezi la Bucuresti !

  3. Sa incepa cu parlamentarii
    Si dupa cu ceilalti taietori de frunza la caini „speciali” precum jandarmii, politistii, militarii, cei de la curtea de conturi care gasesc totul perfect in controale
    Iar dupa…sigur nu o sa mai ramana solutii pentru chitaitoare