Primăria Capitalei anunţă noi rezultate în urma evaluării managementului instituţiilor de cultură din subordinea administrației
Primăria Capitalei anunţă noi rezultate în urma evaluării managementului instituţiilor de cultură din subordinea Municipalităţii pentru anul 2021.
Potrivit acestora, până în prezent, cele mai bune rezultate au fost obţinute de către: managerul Teatrului de Animaţie Ţăndărică, Călin Octavian Mocanu (9,76), directorul Teatrului Masca, Dana Anca Florea (9,55), şi directorul Muzeului Municipiului Bucureşti, Adrian Aurel Majuru (9,45).
PMB a anunţat până în prezent rezultatele a 13 evaluări, din totalul de 16:
– Călin Octavian Mocanu, managerul Teatrului de Animaţie Ţăndărică – 9,76.
– Dana Anca Florea, managerul Teatrului Masca – 9,55;
– Adrian Aurel Majuru, managerul Muzeului Municipiului Bucureşti – 9,45;
– Gheorghe Colceag, managerul Teatrului Mic – 9,37;
– Ioan Cristescu, managerul Muzeului Naţional al Literaturii Române – 9,21;
– Petre Gabriel Coveşeanu, managerul Teatrului Ion Creangă – 8,99;
– Ramona Ioana Mezei, managerul Bibliotecii Metropolitane Bucureşti – 8,83;
– Mariana Duliu, managerul Casei de Cultură Fr. Schiller – 8,71;
– Petronela Tegu, managerul Şcolii de Artă Bucureşti – 8,61;
– Gheorghe Mihăiţă, managerul Teatrului de Comedie – 8,46;
– Teodora Lazăr, managerul Teatrului Odeon – 8,46;
– Vasile Muraru, managerul Teatrului de Revistă Constantin Tănase – 8,23 raport (pdf);
– George Vladimir Ivaşcu, managerul Teatrul Tineretului Metropolis – 7,94.
PMB a evaluat, în perioada 6 – 12 aprilie, activitatea celor 16 manageri de instituţii de cultură din Capitală subordonate municipalităţii.
Managerii instituţiilor de cultură trec prin două tipuri de evaluări: anuală şi finală, realizată la expirarea perioadei contractului de management. Dintre cei 16 manageri care au fost supuşi evaluării, 12 au trecut prin evaluarea anuală, iar restul de patru prin evaluarea finală (Opera Comică pentru Copii, Teatrul Excelsior, Muzeul Municipiului Bucureşti şi Muzeul Naţional al Literaturii Române).
Managerii care obţin o notă mai mare de 7 la evaluarea anuală îşi continuă contractul de management; cei care obţin o notă mai mică de 8 nu mai au dreptul să participe la evaluarea finală, iar în cazul celor care iau sub nota 7, contractul de management încetează imediat, autoritatea publică fiind obligată să demareze organizarea unui nou concurs de management, a precizat Primăria Capitalei.
În cazul evaluărilor finale, dacă managerii obţin peste nota 9, vor avea dreptul exclusiv de a depune un nou proiect de management, pe când cei care obţin sub nota 9 vor putea depune un proiect de management în condiţii de concurs, alături de alţi aplicanţi pentru poziţia de manager al instituţiei de cultură, explică municipalitatea.
sursa: Agerpres.ro, Sursa foto: G4Media / Ilona Andrei
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank