Primăria Capitalei propune acordarea titlului de cetățean de onoare Patriarhului Daniel
Primăria Capitalei propune, într-un proiect de hotărâre, acordarea titlului de cetățean de onoare Patriarhului Daniel, se arată pe ordinea de zi a proiectelor care vor fi discutate în ședința Consiliului General din data de 31 ianuarie. Potrivit proiectului de hotărâre, ”Se acordă titlul de cetățean de onoare al municipiului București domnului Dan Ilie Ciobotea (Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române) în semn de recunoștință pentru activitatea social-filantropică, liturgică și misionară desfășurată în plan național și internațional”.
Primăria Capitalei este unul dintre principalii sponsori ai Catedralei Mântuirii Neamului. În luna decembrie 2018, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a votat majorarea cu 10 milioane de lei a banilor daţi de le bugetul Municipiului Bucureşti către Catedrala Naţională. Suma totală dată de Primăria Capitalei către Patriarhie doar pentru acest edificiu, în 2019, ajunge la 45 de milioane de lei, adică aproape 10 milioane de euro.
(Sursa foto: Basilica.ro)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
17 comentarii